#VIATACUCOPII

Copile, ce vrei să faci când vei fi mare? Să emigrez!

Scris de Ela Crăciun la 13 iunie 2017

Ce vrei să fii când vei fi mare? De multe ori am răspuns mândri acestei întrebări. Dar întotdeauna era simplu. O naivitate, o naturalețe sau o frumusețe subînțeleasă îi ajută pe copiii din toată lumea să răspundă relativ simplu: polițist, pompier, medic, profesor, sau, de ce nu, inginer și arhitect. În timp ce lumea civilizată se întreabă oarecum amuzată dacă nu cumva revoluția  tehnologică aflată în plină dezvoltare ne va face copiii să spună că vor să devină specialiști în inteligență artificială sau în securitate cibernetică, eu constat că țelul multora dintre cei mici este să plece din România.

Zilele trecute am avut serbarea de sfârșit de an. Alex a terminat clasa a 4-a. Am fost și sunt o mamă mândră. Ca exercițiu de imaginație de sfârșit de an copiilor li s-a dat temă să compună o scrisoare din perspectiva celor care vor fi ei peste 20 de ani. Nu mică mi-a fost mirarea când din cei 13 copii prezenți, doar unul se mai vedea în România. Cât de ciudat pentru că ei se hrănesc cu familiarul și rutina, iar schimbările mari ar trebui să le inspire mai degrabă frică.

Și da, cei mici sunt în pași cu timpurile. Majoritatea își doreau să ajungă IT-iști, deși am auzit și răspunsurile obișnuite: medic sau pilot. Alex se vede architect, dar nu în România, ci mai degrabă în Anglia. Așa că primul meu impuls m-a trădat.

M-aș fi grăbit să spun că răspunsurile copiilor erau o reflecție a ceea ce trăiesc acasă, a dorințelor părinților. Dar trebuie să fie mai multe de atât. Pentru că, cel puțin de moment, la noi în casă nu vorbește nimeni suficient de apăsat despre emigrare. Suntem mulțumiți cu ce avem, iar atunci când nu suntem nu ne imaginăm am putem găsi mai mult dacă am trece granița. E o decizie complexă pe care nu am ajuns să o dezbatem, serios, niciodată.

Călătorim însă mult, da. Iar mediul din jurul nostru este contaminat de exemple de oameni care își părăsesc țara. Cei mai mulți de nevoie. Dar și foarte mulți pentru că nu își găsesc liniștea aici. Iar în toate locurile frumoase în care mergem este imposibil să nu găsești un român. Este și acesta un efect al globalizării. În aceste condiții, mesajul a fost transmis copiilor: poți pleca oriunde, oricând și, nu e exclus, să fie mai frumos ca la tine acasă. Să îți fie mai cald, poate chiar mai distractiv, iar lumea să îți zâmbească mai mult pe stradă.

Credeați că România și-a consumat momentul maxim de emigrare? Poate l-a consumat pe cel cu scop exclusiv financiar. Vine însă unul poate și mai greu. Unul în care oricât i-ai oferi copilului, pentru el va fi prea puțin doar pentru că nu e unde își dorește.

Proiectul nostru de țară ar trebui să fie îndreptat către copii, nu înspre autostrăzi care oricum nu se mai fac niciodată. E nevoie de o schimbare atât de mentalitate, cât și de mesaj. Aș vrea să ne creștem copiii într-un mediu care îi încurajează să facă ce vor cu viața lor, dar care să le ofere șansa să rămână lângă familie și prieteni. Căci ciclul existenței de român pare că mai adaugă o za la salba naștere-viață-moarte. Și aceea e dorința de emigrare.

Așa că asigurați-vă că peste 20 de ani copiii voștri vor lua o decizie în cunoștință de cauză, că au epuizat toate variantele de moment. O să discutăm în curând și despre cum să vă ajutați pe voi și copiii voștri să treceți mai ușor pentru o mutare în altă țară.

PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

Hai cu mine pe:
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--