#VIATACUCOPII

Copil ateu sau copil credincios?

Scris de Ela Crăciun la 20 august 2015

Pentru un părinte religios, întrebarea aceasta este un nonsens. Pentru că acest părinte își va educa…copilul în spiritul religiei în care a crescut și s-a format el însuși. Va fi model pentru copilul său și îi va dicta acestuia întreaga panoplie de ritualuri și de cunoaștere spirituală, filosofică și religioasă, încă de timpuriu. Dumnezeu este cel care ne veghează și ne dictează fatalist ceea ce suntem și ceea ce trăim. Voia Lui este superioară voinței noastre. Ritualul religios și credința în Dumnezeu, în Sfinți/Mesageri ai lui Dumnezeu sunt cheia adevărului imuabil al vieții, una singură, care precede renașterea sau mântuirea.

Un părinte credincios îi va călăuzi cunoașterea spirituală a copilului aproape insesizabil, nonintruziv. Probabil că esența cunoașterii non-religioase, dar bazată pe o credință largă, cu acceptarea tuturor credințelor și religiilor lumii centrate pe ideea de BINE, cum ar fi IUBIREA, ACCEPTAREA și IERTAREA. DUMNEZEU ESTE IUBIRE. În iubire, nu este loc de iertare pentru că în iubire nu există păcat sau pedeapsă. Există Viață după Moarte. Există ființe de lumină pe care copilul îi va numi Îngeri. Există Raiul tuturor. Există reîncarnare. Există energii creatoare și legi cauzale. Există legi nescrise ale vieții. Legi ale Rezonanței sau ale Magnetismului. Copilul își poate construi viața respectând aceste legi  și învățând să se bucure, să crească sănătos și în/cu respect față de tot și de toate. Are voie să greșească pentru că numai astfel poate învăța despre sine și despre viață.

Un părinte ateu își va educa…copilul în spiritul dreptății și al justeței vieții. Copilul va fi liber să-și aleagă adevărul spiritual, dacă și când va fi pregătit să o facă. Pentru un părinte ateu, relevantă este educația morală a copilului. O morală a vieții, nu neapărat a culturalității: să fii bun și corect, să iei decizii înțelepte, să respecți opinia celuilalt, să accezi prin forțe proprii la ceea ce te valorizează și te împlinește, să fii exemplu pentru ceilalți, eventual să dai dovadă de empatie și compasiune, să accepți ceea ce nu înțelegi. Copilul nu va crește sub influența unei religii sau a unei credințe anume. Va descoperi lumea și adevărul suprem prin tot ceea ce învață liber, direct  și corect despre Viață și Existență. Copiii atei sunt mult mai prezenți în respectarea cerințelor, normelor sau a regulilor, dar și mai vigilenți în comportament sau relații.

În cele din urmă, care dintre părinți deține adevărul sau esența educației copilului său?

Ca psiholog, aș spune că niciunul dintre părinți nu greșește. Argumente care să susțină afirmația anterioară sunt nenumărate, iar spațiul acesta prea mic.

Am remarcat, însă, că părinții din primele două categorii își pregătesc mult mai mult copiii pentru viață cu tot ce înseamnă aceasta. La un hop mare, la o clacare emoțională și afectivă totală, copiii care au acceptat preceptele unei credințe sau ale unei religii nu vor renunța cu ușurință la VIAȚĂ. Primii din pricina fricii că vor comite un păcat și vor ajunge într-o existență neprietenoasă (dar nu numai, copiii religioși au și alte ancore extrase din normele și legile religiei sale), iar ceilalți pentru că au găsit în sine și în credința lor resurse de reinventare și de bine.

Copiii credincioși, fără a fi religioși vor ști să caute și să primească ajutor autentic, inclusiv să-l găsească în ei înșiși. Copiii religioși sunt la fel de puternici, dar mult mai frământați  emoțional și afectiv pentru că preceptele religioase nu sunt întotdeauna suficient de transparente, de loiale iubirii de sine sau renașterii ori relansării clipă de clipă a noi sensuri de viață.

Cu alte cuvinte, credința și religia, așa cum le-am descris anterior, așa cum le preia și le înțelege mintea mea, pot fi niște ancore în momentele de restriște ale vieții copilului, niște stâlpi de susținere mentală, nu neapărat emoțională.

Asta nu înseamnă că un copil ateu nu are resurse de a merge mai departe în călătoria aceasta a vieții, cu bune și cu rele. Dar poate rătăci sensul și rostul vieții, cel puțin în momente de profundă tristețe, deci de alienare mentală și emoțională.

Eu am o vorbă: cel mai bun creștin, dacă ne raportăm la preceptele creștine, este ATEUL. Pentru că un ateu este un model de corectitudine și de competență și de bunătate, cum rar îți este dat să întâlnești în marea masă de oameni. El are o conștiință de sine înaltă, copleșitoare aș spune. Raționamentul este credința lui. Dar și sprijinul lui. Și trebuie să fie un raționament nealterat de frici sau de credințe limitatoare, false, ca să treacă cu bine peste obstacolele, recte peste suferințele emoționale sau mentale la care ar putea fi supus prin natura experiențelor proprii și uneori, nefaste de viață.

Dana Dumitra Dumitrache

Psihoterapeut

Copyright: Se pot folosi fragmente de text / idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către acest blog www.elacraciun.ro/www.danadumitrache.ro) şi se menţionează autorul (Dana Dumitrache Dumitra).  Acest articol (cu teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al  autorului, cu atât mai mult, nu pot fi preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul online/offline.

Comentarii

2 thoughts on "Copil ateu sau copil credincios?"

  1. sever avramoiu spune:

    In fine , aflu ca nu sunt chiar un pericol public .

  2. Cactus Jack spune:

    „Pentru că un ateu este un model de corectitudine și de competență și de bunătate, cum rar îți este dat să întâlnești în marea masă de oameni. El are o conștiință de sine înaltă, copleșitoare aș spune.”
    Clar, l-as da exemplu pe Stalin aici.
    Imi amintesc de un articol de-al unei organizatii religioase extremiste, nu conteaza numele. Cred ca e copiat citatul asta de acolo, doar ca au inlocuit cuvantu „credincios” cu „ateu”.
    Extremismul e la fel de gretos ….. fie el religios sau ateu.
    Em vazut atei care isi educa bine sau foarte prost copii, la fel si persoane religioase.
    Totu tine de cum stiu sa mentina balanta intre rasfat si disciplina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--