#VIATACUCOPII

Cine și cum îi face pe copii să mănânce?

Scris de Ela Crăciun la 28 octombrie 2016

Am primit mai multe întrebări aici pe blog, dar și pe pagina mea de Facebook, de la mămici care nu prea știu ce să facă cu copiii lor care sunt mofturoși la mâncare. Bine, din ce povestesc mamele, copiii lor sunt cei mai mari mofturoși despre care eu am auzit. Recunosc, am râs cu lacrimi când am auzit ce fac cei mici când vine ora mesei, i-am compătimit pe părinții care nici nu mai știau ce să facă pentru a-i convinge pe prichindei să guste o singură linguriță.

Cine și cum îi face pe copii să mănânce?M-au întrebat pe mine ce am făcut cu copiii mei și cum am rezolvat situația. La noi, lucrurile stau cam așa: Alex nu cred că a cerut de mai mult de trei ori să îi dăm să mănânce. Are 10 ani, deci vă imaginați și singuri ce relație de „prietenie” există între băiatul meu și mâncare :))

Alesia nu este nici mofturoasă, dar nici mâncăcioasă. Eu spun că este doar descurcăreață. Dacă îi place mănâncă, dacă îi este foame găsește ea ceva să mestece, un măr, o banană, biscuiți.  Acum a mai crescut și poate să deschidă singură frigiderul, deci nu suferă de foame.

Așadar, eu mă pot declar mulțumită, dar nu la fel de norocoase sunt și alte femei.

Ca să rezolvăm prolema acestor mofturoși care nu vor să audă de mâncare și rămân reci la cele mai deliciose preparate culinare, am stat de vorbă cu Crina Coliban aka „femeia care îi face pe copii să mănânce. ( www.permisdeparinte.ro)

3

Am întrebat-o pe Crina dacă este ok ca un copil să mănânce bine o singură dată pe zi sau dacă ne putem mulțumi și dacă mănâncă de mai multe ori pe zi câte puțin.

Îmblânzitoarea copiilor mofturoși spune că „doar noi, mamele, suntem așa de tare blocate pe ideea că la masa de prânz copiii trebuie să mănânce. După aceea, poate el să mai mănânce, să mai guste ceva, dar la masa de prânz, copilul trebuie să mănânce mult așa încât eu, ca părinte, să fiu relaxa. Ori, să îți expui copilul la hrană de mai multe ori pe zi, poate duce o dată la aceeași cantitate de mâncare pe care o mânca și înainte pentru că el poate fi în contrast cu mâncarea de 5 ori pe zi. Și varianta a doua, dacă copilul va mânca de fiecare dată, de 5-6 ori/zi, omulețul tău va ajunge să mănânce mai mult decât la o singură masă pe zi.”

“noi, mamele, avem planificată mâncarea la “orele de masă”. Chiar dacă mai primește gustări sau mai ronțăie ceva, mesele principale trebuie să existe și ar fi bine să existe la ore fixe. Vă ofer o altă perspectivă, mai relaxată și mai eficientă: să îl expuneți pe copil la hrană de mai multe ori pe zi. De mai multe ori decât clasicele mic dejun, dejun și cină. Copilul poate să mănânce de 5-6 ori pe zi, astfel încât să mănânce mai mult, per total, decât mânca doar în 3 mese. La fel cum poate să nu mănânce în 3 dintre cele 6 mese pe care I le oferi, dar să observi că momentul în care mănâncă NU este mic dejunul tău, la ora la care voiai tu să aveți mic dejunul.”

Nu contează că mănâncă o dată și bine sau de mai multe ori pe zi, important este să îl lăsam pe mofturos să își găsească ritmul și plăcerea de a mânca. Veți vedea imediat de ce spun asta.

Apare o altă situație, aceea în care nu știm ce face copilul pentru că de ora 8:00 la 17:00 este la grădiniță sau la școală. Ce facem în acest caz?

Atâta vreme cât copilul nu este cu noi, NU avem nicio putere de control. Nu putem să facem nimic.

Atâta vreme cât copilul nu este cu noi, NU prea avem putere asupra mesei lui.

Putem să facem ceva abia din momentul în care copilul este cu noi. Din momentul în care este cu noi, până în momentul în care se culcă, singura noastră preocupare este să îi oferim copilului mâncare și NU dacă mănâncă. Ori noi avem abordarea fix inversă: îi dăm să mănânce și trebuie să mănânce pentru că altfel…. e jihad. :((

Putem să facem ceva abia din clipa în care copilul este cu părinții. Din momentul în care este cu noi, până în momentul în care se culcă, principala noastră preocupare este să îi oferim copilului mâncare și NU dacă mănâncă ce îi oferim. Ori noi avem de cele mai multe ori cu totul altă abordare: îi dăm să mănânce atunci când decidem noi că e momentul mesei și copilul trebuie să mănânce exact atunci ce îi dăm!

Mamele zic: „e cu mine acasă și trebuie să mănânce.” Pe principiul că dacă copilul are de stat cu mine acasă, să zicem 5 ore, atunci trebuie să mănânce la ora respectivă la care eu îi dau mâncarea pentru că nu am avut control asupra lui cât nu a fost cu mine acasă.”

Cum rezolv acest puzzle în care stau cu copilul doar după ce vine de la școală/grădiniță și totuși vreau să știu că a mâncat și nu suferă de foame? Oare este suficient să îi dau mâncarea dimineața, înainte să plece, apoi la 17:00 -18:00 și îi mai dau seara înainte de culcare, dar este suficient?

Crina spune că „efectiv nu ai când să îi dai mai des decât în aceste momente. Dar, atenție: în momentul în care mama își propune să îi dea copilului să mănânce înainte să plece undeva, de exemplu la școală, la grădiniță, la mall, la film, în parc sau oriunde, apare o dinamică diferită care este în contradicție cu pofta, cu dorința de mâncare. Atunci când corpul intră într-o stare de anxietate, unii copii chiar sunt anxioși dimineața pentru că nu vor să meargă la grădiniță, atunci mâncatul nu este posibil. Atunci când starea copilului este la polul opus, adică exicitare, ca atunci când știe că mergeți la film 3D, această stare este în contradicție.”

Crina spune că „efectiv nu ai când să îi dai mai des decât în aceste momente. Dar, atenție: în momentul în care mama își propune să îi dea copilului să mănânce înainte să plece undeva, se va lovi în cele mai multe cazuri de un refuz vehement. Hai să ne gândim că s-a trezit copilașul dimineața și îl pregătim de școală, de grădiniță sau, dacă e weekend, îi spunem să mănânce că trebuie să plecăm la mall, la film, în parc; în momentul acela apare o dinamică diferită de cea de care avem nevoie pentru ca omulețul să vrea să mănânce. Atunci când corpul intră într-o stare de anxietate, pentru că mulți copii sunt mânioși, furioși, plângăcioși, speriați dimineața din cauză că nu vor să meargă la grădiniță, în stările astea mâncatul nu este posibil. La fel și dacă starea copilului este una prea veselă, prea țopăită, adică excitată, ca atunci când știe că urmează să mergeți la un film 3D, această stare nu „se asortează” cu mâncarea. Copilul trebuie să fie într-o stare de relaxare ca să mănânce.”

Cine și cum îi face pe copii să mănânce?MÂNCAREA = VIAȚĂ!

Am întrebat-o pe Crina dacă este de acord că un copil trebuie să mănânce pentru a i se dezvolta creierul, cât și corpul fizic

Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de important și ar trebui decupat și pus în ramă, la vedere, să îl vadă cât mai des părinții, dar și copiii, atunci când vor învăța să citească.

Din punctul meu de vedere, mâncarea înseamnă supraviețuire, înseamnă dezvoltare, înseamnă creștere. Așadar, un copil care nu mănâncă, nu e vorba că nu crește, așa cum spun mamele cum că dacă nu mănânci, nici nu crești. Nu este vorba despre asta. Este vorba să vedem de ce nu mănâncă. Nu e corect să spui ca mamă că dacă <<nu mănâncă, atunci trebuie să îl fac să mănânce>>”.

Din punctul meu de vedere, mâncarea înseamnă supraviețuire, înseamnă dezvoltare, înseamnă creștere. Așadar, un copil care nu mănâncă, nu e vorba neapărat că nu crește, așa cum spun unele mame „Cum vrei să crești, dacă nu mănânci?” E neapărat vorba despre să vedem DE CE nu mănâncă. Așa cum scriu în articolele mele, există copii care nu mănâncă pentru că nu pot din punct de vedere fizic, ceva se întâmplă în gura, în gâtul lor, în stomacul lor și copii care nu mănâncă pentru că au nevoi emoționale nerezolvate, neînțelese. Nu „trebuie să îl faci să mănânce”, trebuie să afli de ce nu mănâncă.”

Mai sunt și mame care spun că îl lasă cu burtica goală cu gândul că atunci când se va trezi îi va fi mai mult foame și va mânca. E corectă această abordare?

„Foamea are Up and Down, niște curbe în care foamea este mai intensă sau mai puțin intensă. Tu, ca adult, poți să confirmi că ai avut niște momente în care ți-a fost foame dar nu ai avut timp să mănânci, fie că erai în trafic și nu puteai, fie făceai altceva și tot nu puteai mânca, după un timp, foamea a dispărut. Ei bine, așa se întâmplă și cu copiii. Îl lași să se culce înfometat ca să se trezească înfometat și mai mult, dar obții fix invers: nu îi mai este foame. Foamea a coborât și este în panta descendentă. Nu este bine.”

„Foamea are punct de High și punct de Low. De câte ori n-ai trăit în viața ta momente de alea în care simțeai că mori de foame, nu aveai în clipa aia ce să mănînci și, în câteva momente, nu îți mai era foame. Și dacă te întreba cineva, spuneai „Eh, mi-a trecut foamea”? Ei, bine, așa se întâmplă și cu copiii. Îl lași să se culce înfometat ca să se trezească înfometat și să mănânce sigur sau să mănânce o cantitate mai mare, dar obții fix contrariul: nu îi mai este foame. Foamea este pe panta descendentă, este în punctul de Low. Obții ce nu dorești, de fapt.”

Mai sunt unele mămici care spun că funcționează după modelul următor: îi pui să mănânce și îi spui că are la dispoziție 5 minute să mănânce, dacă nu a mâncat, îi iei mâncarea din față și mai îi dai să mănânce la masa următoare. Ce părere ai?

„Nicio ființă umană nu poate să mănânce contra cronometru și primul argument în fața acestei exprimări este că atunci când mănânci sub presiunea timpului apar hormonii de stres, cortizoni. Atunci când copilul aude că mai are 3 minute să mănânce, organismul lui este inundat cu hormoni de stres și nu mai poate să mănânce. Organismul inundat în hormoni de stres reacționează în 3 feluri: să fugă, să lupte sau să înghețe, în niciun caz să mănânce.”

„Nicio ființă umană nu poate să mănânce contra cronometru și primul argument în fața acestei idei este că atunci când mănânci sub presiunea timpului apar hormonii de stres, adrenalină, cortizol. Atunci când copilul aude că mai are 3 minute să mănânce, organismul lui este inundat cu adrenalină și nu mai poate să mănânce. Organismul inundat în hormoni de stres reacționează în 3 feluri: să fugă, să lupte sau să înghețe, în niciun caz să mănânce.”

Ești de acord cu mâncatul în fața televizorului sau în mijlocul patului?

„Sunt de acord cu mâncatul în alte locuri decât numai și numai și numai în scaunul de bebeluș sau pe scaunul din bucătărie.

Iată de ce: pentru părinții foarte exigenți care vor să își învețe copiii sa fie foarte, foarte disciplinați, foarte ordonați.

Pentru că mâncarea este despre plăcere și pentru că de aceea noi, adulții de azi, cei care avem 30-40 de ani, suntem atât de stresați, atât de stricați în relația cu mâncarea, pentru noi nu a fost niciodată prieteni cu mâncarea, momentul mesei nu a fost niciodată unul plăcut, nu ne-a adus plăcere. Ne amintim că eram obligați să mâncăm tot din farfurie, să ne amintim de spanacul cu ou pe care eram forțați să îl mâncăm, iar acum nu mai vrem să auzim de el. La fel se întâmplă cu multe alte feluri de mâncare de care nici nu vrem să auzim. Dacă vei face asta, același sentiment îl va avea și copilul tău când va deveni adult. Așadar, interesul acestor părinți care vor ca al lor copil să nu se ridice de la masă până nu lasă farfuria goală, ar trebui să dispară, iar interesul sa fie înlocuit cu unul pe termen lung, să se gândească cum va fi acel copil cand va crește. Vrei să fie un copil care mănâncă doar ce simte corpul lui că vrea, că poate, că îi place, că e bine sau vrei să fie un robot care vrei să accepte tot ce primește ca să fie sănătos, ca să crească mare, ca să fie puternic și alte prostii pe lângă toate acestea pe care le tot aud, iar copilul să își piardă din instincte.

Cel mic trebuie să învețe să își cunoască poftele, să le identifice. Îți amintești articolele acelea cu titlul <<știi ce spun poftele tale despre tine?>>, ei bine poftele noastre spun ceva despre organismul nostru, despre noi. În momentul în care tu ignori pe perioada copilăriei aceste pofte (bine, nu trebuie să mănânce toată ziua ouă de ciocolată pentru că asta poftește), nu facem decât să îl determinăm pe copil să nu se cunoască, să știe ce vrea.

Altfel, este un tip de educație care îl îndepărtează pe copil de sentimentele lui și îl duce într-o zonă pe care o predai tu în mod rațional”, spune Crina Coliban pe care o puteți găsi pe site-ul www.permisdeparinte.ro, dar cel mai sigur o găsiți în casa unui copil mofturos care va deveni un copil mâncăcios :))

„Sunt de acord că mâncatul e bine să se desfășoare și în alte locuri decât numai și numai și numai în scaunul de bebeluș sau pe scaunul din bucătărie.

Iată de ce: pentru că mâncarea este despre plăcere. Poate de aceea noi, adulții de azi, cei care avem 30-40 de ani, suntem atât de deficitari, de nemulțumiți în relația noastră cu mâncarea, pentru că unii dintre noi nu am fost niciodată prieteni cu mâncarea, momentul mesei nu a fost unul plăcut, nu ne-a adus plăcere, nu avem amintiri de care ni se face pofta J

Ne amintim că eram obligați să mâncăm tot din farfurie, ne amintim de spanacul cu ou pe care eram forțați să îl mâncăm, iar acum nu mai vrem să auzim de el. La fel se întâmplă si cu alte feluri de mâncare din copilarie de care astazi nici nu vrem să auzim.

Așadar, părinții care ar vrea ca omulețul să nu se ridice de la masă până nu lasă farfuria goală ar trebui să înlocuiască dorința asta pe termen scurt cu o perspectivă de termen lung: cum aș vrea să arate copilul meu peste 20 de ani? Cum aș vrea să fie relația lui cu mâncarea când va fi la casa lui?

Vrei să fie un copil și un viitor adult care mănâncă doar ce simte corpul lui că vrea, că poate, că îi place, că e bine? Sau vrei să fie un fel de roboțel care să accepte tot ce primește, pentru că i-au zis alții că așa va ajunge sănătos, va crește mare, va fi puternic, iar copilul să își piardă din instincte?

Cel mic trebuie susținut să își cunoască poftele, să le identifice. Îți amintești articolele acelea cu titlul <<Știi ce spun poftele tale despre tine?>>, ei, bine, poftele noastre spun ceva despre organismul nostru, despre noi. În momentul în care ignorăm aceste pofte în copilărie, nu facem decât să pregatim un adult care nu se cunoaște pe sine, care nu știe ce vrea. Atenție!, nu spun aici că e bine să îl lăsăm să mănânce toată ziua ouă de ciocolată, pentru că asta poftește; dacă ăsta e cazul, atunci e nevoie să vedem cum a ajuns să mănânce numai ciocolată, care sunt cauzele pentru acest comportament și să lucrăm la ameliorarea, la rezolvarea situației.

Să îi dai copilului ce mâncare crezi tu și când crezi tu și cum și unde și cât vrei tu este un tip de educație care îl îndepărtează pe copil de el însuși, de sentimentele lui, de nevoile lui reale și îl duce într-o zonă pe care o construiești tu, în mod rațional”, spune Crina Coliban pe care o puteți găsi pe site-ul www.permisdeparinte.ro, dar cel mai sigur o găsiți în casa unui copil mofturos care va deveni un copil mâncăcios :))

Așadar, dragi părinți, nu mai faceți din subiectul acesta un capăt de lume. Există soluții pentru orice situație sau problemă. Nu uitați nici că cei mici nu trebuie forțați, obligați, amenințați sau speriați că dacă nu vor mânca nu știu ce vor păți. Nu, dragii mei. Mâncarea trebuie să fie despre plăcere și stare de bine.

Și nu uitați că orice întrebare aveți, mi-o puteti trimite, iar eu voi căuta răspunsurile la specialisti.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--