Ceapa e un aliment sănătos

Ceapa e sexy

Nu m-aş fi gândit că ceapa, un aliment fără de care hrana nu ar fi avut gust ( considerat banal de unii dintre noi) poate fi atât de importantă pentru sănătate. Cineva spunea că ceapa este o Cenuşăreasă printre alimente. La început, nu prea am înţeles ce a vrut să spună, dar mai apoi, după ce am descoperit cât de valoroasă este din punct de vedere nutriţional, dar şi al utilizării în gospodărie, am priceput afirmaţia.

În vremurile de demult, atunci când femeile nu aveau la dispoziţie atât de multe mijloace de înfrumuseţare, apelau cu încredere la banalele coji de ceapă, iar când venea vorba de tratamente medicale, nu dădeau fuga la farmacie, ci în pod, acolo unde păstrau săculeţii cu foi de ceapă uscate. Să mai spun că la sate, femeile nu aruncau nimic, că valorificau tot ceea ce le trecea prin mâini? Asta e demult ştiută şi nu din cauza neajunsurilor, ci mai degrabă datorită culturii, a înţelepciunii bătrânilor şi, mai ales, datorită faptului că totul putea fi valorificat.

De exemplu, coaja de ceapă

Pe vremurile demult apuse, bunicile fierbeau cojile de ceapă şi cu lichidul obţinut vopseau firele de lână. Cochetele doamne foloseau decoctul concentrat de coji de ceapă pentru a se vopsi. Dacă în zilele noastre nici lâna nu se mai vopseşte, iar pentru păr au apărut tot felul de mărci de vopsea fără amoniac şi alte substanţe mai bune sau mai rele, pentru anumite tratamente încă se mai folosesc cojile de ceapă. Ca de exemplu, pentru durerile de gât şi răceli se prepară o infuzie cu care se face o gargară.

Contra bătăturilor sau tăieturilor, a arsurilor, a rănilor de la picioare provocate de încălţăminte se foloseşte pulberea din coji uscate sau decocturile din coji.

Nu doar organismul uman este protejat de cojile de ceapă, ci şi legumele. Morcovii, păstârnacul, merele şi perele se păstrează în beciuri pe toată perioada ierinii dacă sunt depozitaţi între straturi de coji de ceapă.

FOLLOW ME

Remedii naturiste cu foi de ceapă uscate se pot folosi contra:

  • răcelilor
  • tusei
  • crampelor musculare
  • durerilor de cap
  • durerilor oculare
  • iritaţiilor ochilor
  • problemelor cardiace
  • dereglărilor ale ciclului menstrual

Plantele din apartament pot căpăta un aspect mult mai frumos şi se pot dezvolta şi mai frumos dacă sunt udate şi stropite cu decoctul obţinut din 5 litri de apă fierbinte la care se adaugă 5 linguri de coji de ceapă.

Aşadar, înainte de a arunca cojile de ceapă, gândiţi-vă dacă nu cumva le puteţi folosi în gospodărie.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.