#VIATACUCOPII

Ce se întâmplă când părinții uită de copii în favoarea smartphone-ului?

Scris de Ela Crăciun la 26 septembrie 2016

Ce se întâmplă când părinții își neglijează copiii în favoarea smartphone-ului?
De mult timp nu m-am mai așezat la masa de scris atât de tristă. O să descoperiți și voi cauza. Am văzut până acum multe și credeam că știu și mai multe, însă viața bate filmul și continuă să o facă oricând, mai ales atunci când eu mă aștept mai puțin. Tot atunci parcă orice exemplu pe care îl văd mă face să mă simt și mai slabă și mai tristă decât sunt în mod obișnuit. Nu cred că mi se întâmplă mie în mod deosebit să văd și să aud lucruri care mă fac să văd lumea cât este de tristă, săracă și haotică, ci pur și simplu este o chestie de atenție, de implicare și dorință de a schimba ceva în bine. Totul este să deschidem ochii și să vrem să vedem ce se petrece în jurul nostru. Nu este niciun efort deosebit.
Poate că în aceste zile, v-ați fi așteptat să postez lucruri spectaculoase și minunate. Și eu aș fi vrut să nu mă fi gândit că trebuie să trag un semnal de alarmă pentru ceea ce nu este bine, pentru ceea ce se petrece în jurul meu, pentru ceea ce dăunează grav dezvoltării copiilor noștri. Vreau să atrag un semnal de alarmă tuturor părinților. Sper că din ceea ce vă voi relata, fiecare mămică și tătic să aibă ceva de învățat. Să își evalueze comportamentul față ce copilul pe care îl au. Și, înainte de a începe să vă povestesc ce am văzut și m-a pus pe gânduri, vreau să vă imaginați ce putea fi în inimioara fetiței din povestea mea.
Zilele trecute am lăsat mașina acasă și am plecat cu metroul. Nici nu mă grăbeam, nici nu eram în întârziere, de obicei nu întârzii și mă străduiesc să fiu punctuală, așa că am plecat de acasă cu mai mult timp în avans. Timp aveam suficient și am hotărât să mă bucur de oamenii din jurul meu. Și sufleteste eram pregătită să nu mă supere nimic.
Știți voi planul de acasă și cel din târg? Nu se potrivesc de cele mai multe ori. Așa a fost și de data aceasta.
Am coborât pe peron, a sosit trenul, am urcat. Era trecut puțin peste ora 18:30, iar metroul era foarte aglomerat. Am mers destul și am avut timp suficient cât să mă uit cu atenție la călători, să observ acei tineri care stau pe telefoane, dar și pe cei care citesc din cărți vechi și recitite de mai multe generații. M-am bucurat când am văzut că un tânăr s-a ridicat și a cedat locul său unui bunic care era de aceeași vârstă cu Moş Crăciun. Ceea ce a urmat…avea să mă pună pe gânduri. Să îmi ridice multe semne de întrebare, să mă urmărească și să mă macine.

În fața mea, pe scaun, s-au așezat o mămică și fetița ei. Mama, o doamnă la vreo 30 de ani, foarte bine îmbrăcată, purta pe lângă hainele elegante și alese cu mult bun gust, o geantă de firmă. Coafura și machiajul o făceau să para mult mai tânără, iar dacă nu ar fi avut alături fetița, aș fi crezut că  este o domnişoară fără nicio grijă, fără nicio responsabilitate. Fetița era adorabilă. Cred că avea vreo 5 anișori, cel mult 6. La fel de frumos îmbrăcată și îngrijită ca și mămica, cu un ghiozdănel în spate, fetița părea foarte fericită. Îi povestea mamei ceva. Și se uita la ea. Mama îi răspundea fără să îi acorde atenție. Era mult prea ocupată să își plimbe degetele alene pe display-ul telefonului mobil. Nimic interesant pe rețeaua de socializare pe care se uita. Cel puțin asta am dedus eu din sila cu care privea în telefon, din gesturile sale…Copila de lângă ea o privea cu înțelegere, mai tăcea din când în când. Apoi, privea în jos. Aștepta. Iar trăgea aer în piept și începea să vorbească cu mămica.
Scena se repeta. Femeia îngâna un „mda” pe care abia îl auzea ea, iar copila îl simțea atât de greu. Mi-am imaginat pentru o fracțiune de secundă că în locul acelei fetițe ar fi putut fi copilul meu…atât de tristă m-a făcut această idee încât aveam un nod în gât. Și…lacrimi în ochi. Și un mare of în inimă. Recunosc, şi eu mai fac asta. Dar parcă nu realizezi ce grav e, decât atunci când vezi la altul. 
După mai multe încercări ale micuței de a o determina pe mamă să fie atentă și la ea, a renunțat. Dar speranța sa nu a pierit. Am văzut cum a luat mâna mamei în mânuțele ei mici și o strângea. De piatră să fi fost și nu ai fi putut rămâne indiferent la această scenă. Poate doar orb ai fi avut o scuză. Iar mama vedea cât se poate de bine că pe site-ul de socializare nimic nu era interesant. Dar nu își vedea fetița. În final, cea mică și-a pus capul pe pieptul ei și a închis ochii.
Ce se întâmplă când părinții își neglijează copiii în favoarea smartphone-ului?
Problema cea mai mare este că sunt mii de astfel de cazuri. Poate zeci de mii…sute de mii. Iar asta dăunează foarte grav atât copiilor, dar și părinților.
Îndată ce am văzut acest episod, am stat de vorbă cu doamna Dr. Tocaci Georgiana-Alina, medic specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului,i-am cerut părerea despre această situație. Mi-a dat un răspuns pe care nu aș fi vrut să îl primesc, dar care este sau ar trebui să fie, un semnal de alarmă la adresa tuturor părinților.
Noile tehnologii au acaparat întreaga populație, de la cei mai mici la cei mai mari. Uneori, părinții folosesc televizorul, tableta sau telefonul pentru că sunt bone ieftine și țin copiii linistiți, dar nu realizează ce impact are asupra copiilor acest comportament. De partea cealaltă a baricadei, avem însă și părinții care preferă jocurile pe calculator, socializarea pe Facebook sau emisiunile și filmele de la televizor în detrimentul timpului petrecut cu copilul lor. Părinții sunt modelele copiilor, astfel copilul învață din interacțiunea cu părintele cum să reacționeze și el în diferite situații. A sta pe telefon sau la televizor și a ignora nevoile copilului duce la afectarea dezvoltării emoționale a copilului pe termen lung. Astfel, copiii vor încerca să atragă atenția părintelui prin diferite comportamente, fie ele chiar și negative. Dacă cei mici sunt ignorați atunci când fac ceva bine, dar sunt certați sau atenționați atunci când fac ceva rău, ei vor învăța că singurul mod prin care vor beneficia de atenția părinților este să aibă comportamente nedorite și să facă lucruri mai puțin plăcute pentru a beneficia de atenție.”
Tot doamna dr. a realizat o listă cu cele mai grave efecte ale acestui comportament asupra copilului:
  • stimă de sine scazută
  • relație deficitară părinte-copil
  • comportamente negative de atragere a atenției (furt, chiul, bătăi cu colegii, consum de droguri)
  • sentimente de vinovăție
  • impulsivitate, agresivitatea la unii dintre ei, sau, dimpotriva, izolare, timiditate și retragere la alții
  • rebeliune
Așadar, mare atenție la comportamentul pe care îl aveți față de copilul vostru: „Neglijarea emoțională a copilului nu are efecte imediate vizibile, dar este cea mai dăunătoare pe termen lung. Copiii pot ajunge să dezvolte tulburări depresive, tulburări anxioase, tulburări de adaptare, dificultăți de relaționare, deficite de atenție„, după cum atrage atenția și dr. Tocaci Georgiana-Alina.
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--