#CHICMOM

Ce ritual de frumusețe ți se potrivește în funcție de luna de naștere

Scris de Ela Crăciun la 15 iunie 2015

În ultima vreme, s-a tot făcut abuz de horoscop, e adevărat. După ce urmărești câteva articole legate de zodii, rămâi cu impresia că toată viața ta depinde de luna în care te-ai născut, nu-i așa? Chiar dacă astfel de materiale mă amuză deseori, am dat și de câteva care se potrivesc întocmai. Unul dintre ele face o paralelă între ziua de naștere și problemele de frumusețe și sănătate cu care te confrunți.

După ce am verificat informațiile cu o parte din cunoștințele mele, am realizat, spre surprinderea mea, că informațiile se potrivesc. Pentru că „sharing is caring”, m-am gândit să le împărtășesc cu voi, mai ales că fiecare neajuns are și remediul său, mai jos:

Berbecii sunt semne de foc, destul de încăpățânați și se aprind repede din orice. Nu te mira dacă ai probleme cu rozaceea, alte erupții cutanate sau chiar  bufeuri. Ce ți-ar prinde ție bine? Felii de castravete rece pe pleoape și frunte care nu absorb căldura și produse cu aloe vera.

Taurii au pielea gâtului și a decolteului extrem de sensibilă, ușor iritabilă și predispusă îmbătrânirii. O mască antiinflamatoare pentru decolteu este exact ceea ce au nevoie. Dă prin râșniță 1 lingură de ovăz înainte să amesteci cu 2 linguri de gel de aloe vera. Aplic-o pe decolteu, gât și față în timp ce o ții într-un  castronel de metal ca să rămână rece. După ce a acționat timp de 5-10 minute, poți să o îndepărtezi masând pentru o exfoliere profundă.

horoscope-639122_1280

Gemenii vor avea de furcă cu mâinile și brațele uscate. Ei trebuie să-și îndrepte atenția spre aceste zone, folosind un scrub iluminator din 25 ml ulei de  măsline, 25 ml ulei de floarea soarelui, puțin suc de lămâie și sare de Himalaya.

Racii ar putea observa pungi inestetice sub ochi. Pentru a combate această urmare a retenției de apă, am citit că sunt recomandate pliculețele de ceai negru  sau alb, răcite și lăsate pe ochii închiși timp de 10 minute.

Mulți Lei au pielea uscată. Dacă te numeri printre ei, atunci uleiul de cocos ar trebui să fie prietenul tău; nu doar hidratează ci și te protejează de radicalii liberi. Am găsit o cremă numai bună pentru tine: amesteci 1 lingură de ulei de cocos cu 1/2 linguriță de miere și 1/2 linguriță de suc de lămâie.

Cele mai harnice zodii, fecioarele, sunt predispuse la cearcăne și ten cu aspect tern. O mască cu avocado și aloe vera pentru ochi este un tratament natural  grozav pentru semnele de sub ochi. Las-o să acționeze 10 minute apoi îndepărteaz-o cu un prosop umed și clătește zona cu apă caldă.

9865582355_e092f52f97_h

Ești balanță? Atunci probabil te-ai confruntat măcar o dată până acum cu probleme la rinichi. Dacă nu te hidratezi cum trebuie, s-ar putea să te trezești cu mici coșuri peste noapte. Pentru a ține imperfecțiunile sub control, aplică o mască cu bentonită de 3 ori pe săptămână – cleiul îndepărtează impuritățile din pori.

Scorpionii sunt extrem de volatili, lucru care se traduce la nivelul pielii prin apariția bruscă a punctelor negre sau a rozaceei. Ce poți să faci? Încearcă să aplici un toner împotriva acneei după cleanser-ul zilnic. Nu trebuie să dai banii pe unul din farmacie, este suficient să faci un amestec singură acasă din 2 linguri de oțet de mere cu puțină lămâie și să aplici cu o dischetă demachiantă. Dacă simți că tenul tău s-a uscat prea mult, aplică o fiolă de acid hialuronic.

Săgetătorii sunt decadenți, nu-i așa? Nu pot spune „nu” unei prăjituri delicioase sau unui cocktail făcut ca la carte. Dar totul vine cu un preț – oboseală, acnee, iritații. Ei au nevoie de un cleanser cu 2% concentrație de acid glicolic sau lactic pentru exfolierea celulelor moarte și a porilor astupați.

Ambițioșii capricorni au o piele foarte sensibilă și uscată mai ales în sezonul rece. Tu ai nevoie de hidratare din cap până în picioare. După ce faci duș și pielea rămâne umedă, masează-ți corpul cu un amestec de unt de shea și picături de ulei de susan. Pielea îți va mulțumi, crede-mă!

Vărsătorii se confruntă deseori cu problema retenției de lichide. La nivelul feței, acest lucru se traduce prin pomeți și bărbie umflate. Ca să-ți pui circulația în mișcare fă-ți un masaj ușor cu o perie facială de la gât în sus, folosind mișcări opuse mersului acelor de ceasornic.

Stresul distruge tenul persoanelor născute în Pești deseori. Dacă povestea ți se pare cunoscută, luptă împotriva iritațiilor cu un ulei esențial de trandafiri. Efeul lui antiinflamator se va cunoaște imediat, mai ales dacă îl aplici de două ori pe zi.

poza 2: flickr.com

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--