Ce poți face pentru a avea un stil de viață sănătos

În loc de epilog de 2017, o să vă dezvălui ce am învățat eu dintr-un proiect în care, deși am crezut încă din prima clipă, nu mă așteptăm să mă învețe cea mai importantă lecție dintre toate. Îi putem spune în multe feluri, dar cea mai importanta expresie care îmi vine în minte la ora târzie la care scriu este că am reînvățat să mă pun pe mine pe lista de priorități. Da, aceasta cred că e cea mai importantă lecție cu care am rămas după ce am decis să fac parte din proiectul Floriol #GoHealthy, sub deviza “Pași mici pentru un stil de viață sănătos”.

Am început această aventură cu gândul de a apela la specialiștii care participă la acest program să reduc impactul unui viciu declarat și redeclarat: dulciurile. De succesul meu relativ, și anume că aproape o lună nu m-am atins de duciurile clasice, înlocuindu-le cu low-carb sau cu… apă, după posibilități, nu aș vrea să vorbesc prea mult pentru că nu e mai mult de spus. Ai nevoie de voință, documentare și, da, de alternative, cel puțin la început. Nu te lași de mâine de dulciuri, dar renunți la tortul preferat sau la prăjitura obișnuită, înlocuind-o, cu un baton proteic, cu dulciuri care nu au ca principal ingredient zahărul, pentru ca apoi să elimini obiceiul cu totul.

Unul dintre studiile Floriol spuneau că 3 din 10 femei spun că vor să primească ajutor de la un nutriționist, antrenor de fitness sau un specialist pentru a-și îmbunătății stilul de viață. Lucru pe care îl pot confirma și eu după numărul de emailuri pe care le primesc de la voi, cerându-mi sfaturi în această privință. Cum și eu mă confrunt cu acest tip de adicție, ceea ce fac de cele mai  multe ori e să apelez și eu la un specialist, care să vă transmită, prin mine, ideile sale. Mă consider și eu un specialist la început de drum după atâtea articole și emisiuni, dar sunt unul recidivist. Chiar dacă petrec mai mult timp la sală mai mult decât oricine timp de câteva luni, nu există an în care să nu am o perioadă de păcat.

Dar când m-am pus în mâinile specialistului pe care l-am cunoscut prin intermediul acestui program, m-am lăsat cu totul în mâinile lui. Am șters din minte tot ce aveam și am ascultat ca un copil, am absorbit informația și am pus-o în practică. Da, m-am pus din nou pe lista de priorități. Nu am cerut sfaturi pe care să le redau, într-o anumită măsură automat, către voi. Ci am făcut asta exclusiv pentru mine, m-am lansat în cea mai grea cursă. Cu mine însămi. Și tare greu a fost. Dar recompensa a fost mare. E uimitor câte lucruri poți face când te hotărăști cu adevărat că vrei și poți o schimbare. Sau o meriți. De la ceea ce se voia să fie o experiență interesantă, am rămas cu una autentică. De la o provocare mai mult fizică, am rămas cu o revelație. Așa că uite ce pot face pașii mici spre un stil de viață sănătos. Tot procesul te ajută până la urmă să te descoperi pe tine, să îți aduci aminte ce îți place și la ce ești bun și să te minunezi de cât de puternic ești. Nu e puțin lucru. De data asta totul a pornit cu Floriol și cu dorința mea de a fi mai stăpână în lupta cu dulciurile. Mâine poate porni de la o zi proastă în trafic. Totul e să decizi momentul în care începe schimbarea și în care, da, începi să te pui pe lista de priorități.


Rămâi pe cel mai citit blog din România și descoperă și alte lucruri interesante!
Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

0 comentarii pe “Ce poți face pentru a avea un stil de viață sănătos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.