#VIATACUCOPII

Ce faci când copilul încă plânge că nu vrea la grădiniţă?

Scris de Ela Crăciun la 03 noiembrie 2014

6 sfaturi eficiente pentru ca micul plângăcios să iubească grădiniţa

Au trecut deja două luni de când copiii au început școala și grădinița, iar mulți dintre ei s-au acomodat foarte bine cu „despărțirea de parinți”. Teoretic, pentru că practic, am avut surpriza să văd că nu este chiar așa. Acum nu foarte mult timp am asistat la o scenă care mi-a adus aminte de zilele în care-mi lăsam băiatul la grădiniță. O scenă în care un copilaş plângea cât îl țineau plămânii după mama care trebuia să plece. Situatie mi-a (re)trezit niște semne de întrebare: oare de ce copiii nu vor să accepte grădinița? Oare ce ar trebui să facă părinții astfel încât să evite situațiile de criză? Oare se va acomoda? Oare mă va mai iubi copilul meu? Oare crede că l-am abandonat?

Cred că ar trebui deja să mă pregătesc sufleteşte pentru momentul cînd Alesia va merge la grădiniţă. Nu mai este chiar mult, însă inima îmi bate tare, iar gândurile îmi readuc în prezent ceea ce am trăit cu Alex. Nu a acceptat niciodată cu drag grădinița, nu a vrut niciodată să rămînă la program lung, vacanțele și weekendurile lui erau mereu mai lungi :). Credeţi-mă, tare greu a fost! Cei care aveţi un plângăcios la grădi ştiţi despre ce vorbesc.

6 sfaturi eficiente pentru ca micul plângăcios să iubească grădiniţa

Elena Riedl, director educaţional, mi-a povestit cum merg lucrurile când noi vrem să ducem piticul la grădi, iar el se opune. Şi pentru că sigur sunteţi mulţi cei care aveţi plângăcioşi la grădiniţă vă invit să vedeţi concluziile noastre:

1. Nu te lăsa manipulat(ă) de plânsete. „Plânsul este o reacţie absolut normală la copii şi apare în diverse situaţii de viaţă din diverse motive: frică, singuratate, panică, etc. Şi reprezintă o stare de exteriorizare a unor trăiri, de aceea este bine să lăsăm copiii să plângă, să se descarce, dar desigur toul cu măsură şi nu exagerat.”

Debutul în grădiniţă este foarte important, astfel că reacţiile copiilor sunt diferite şi în funcţie de vârsta la care ei sunt înscrişi şi intră prima dată în colectivitate. De cele mai multe ori, deşi pare incredibil, este mai uşor de adaptat un copil mic de 2-3 ani, decât un copil de 4 ani care este mai conştient şi înţelege mai bine rutina şi programul grădiniţei.

2. Nu prelungi momentul despărţirii la grădiniţă. Ia-ţi la revedere scurt şi pleacă. „Despărţirea de copil ca părinte şi invers este cu atât mai grea cu cât prelungim momentul…astfel că de cele mai multe ori problema este la părinte care nu acceptă încă ideea de a-l lăsa, nu doreşte să-l dezamăgească sau să-l mintă…” Cu cât aşteptăm să se liniştească copilul, cu cât stăm mai mult cu el, va înţelege poate că şi părinţii pot rămâne şi de ce nu pot sta mai mult. Prelungim astfel durerea, suferinţa, de aceea părintele trebuie să plece cât mai repede, ca şi alţi părinţi care vin şi îşi lasă copiii la grădiniţă.

3. Ajută-l pe copil să înţeleagă ce este grădiniţa. „În general, acomodarea cu un spaţiu nou se face treptat, de aceea este de preferat ca înainte de a rămâne propriu-zis la grădi, copilul să viziteze mai întâi spaţiul, să cunoască educatoarea, copiii, pentru a-şi crea o imagine despre locul unde va rămâne şi pentru a-şi putea reprezenta în minte spaţiul numit „grădiniţa”. Părinţii trebuie să discute cu copilul şi să-i explice despre ce este vorba, să-l încurajeze şi, mai ales, să nu-i ofere argumente de genul <<dacă nu-ţi place vine mami şi te ia…>>. De aceea, de aici porneşte realmente problema…părintele oferă soluţii copilului sperând să-l încurajeze, însă pe departe acest lucru să se realizeze, deoarece copilul va avea permanent acest argument şi va dori să plece ca aşa a zis mami.”

Trebuie să-i oferim şi să-i descriem copilului programul zilei şi plecarea de la grădi să apară realmente atunci când trebuie să fie, de exemplu, după masa de prânz, sau după ce te trezeşti şi nu mai devreme. Din experianţa mea cu Alex am înţeles că pentru el, un copil de grădiniţă, despărţirea de mine, de părinte, reprezintă de fapt despărţirea de familie, casă şi de tot ceea ce îi era lui cunoscut şi familiar. Aşa se face că un prichindel refuză grădiniţa deoarece ea reprezintă noutatea din viaţa lui de care nu ştie nimic. Elena Riedl spune că „orice copil doreşte să se joace, să-şi facă prieteni, să se distreze, dar nu este atras deoarece nu cunoaşte nimic. Să transpunem problema la adultul care începe un job nou ce presupune la fel: spaţiu, reguli, colegi noi. Şi chiar şi ca adulţi ne este greu şi poate chiar în interior o voce ne şopteste <<fugi…du-te acasă>>”.

4. Vorbeşte cu copilul şi explică-i unde va merge, ce va face şi cu cine se va întâlni acolo. Suferinţa şi frustrările se pot instala sau persista în sufletul copilului în orice moment în care simte că nu mai este lângă părinţi, fără să împlicăm neapărat grădiniţa. Până la debutul în colectivitate pot apărea aceste frustrări la copil din diverse motive şi în situaţii diferite. „Respectând anumiţi paşi în acomodarea copilului cu spaţiul grădiniţei şi acceptând ca parinte că cel mic trebuie să înceapă o nouă etapă din viaţa lui, nu cred că mai este vorba de suferinţă ori frustrări. Intrând apoi în jocul şi joaca grădiniţei copilul uită destul de repede plânsul de la început. Desigur, foarte important aici este şi temperamentul copilului, astfel că întotdeauna copiii sangvinici se vor acomoda mai uşor, decât cei melancolici, de exemplu.”

5. Fiecare din casă are un angajament pe care trebuie să îl respecte. „În procesul intrării copilului în colectivitate, grădiniţa are un rol vital, deoarece suplineşte părintele, îl ajută să se dezvolte, să socializeze şi să se desprindă astfel uşor de mediul familial. Părinţii au un job, copiii merg la grădiniţă.”

6. Copilul trebuie să fie „atras” de ceea ce urmează să facă la grădiniţă. „Plânsul după părinte difera de la un caz la altul în funcţie de sprijinul părintelui, temperamentul copilului, vârsta la care debutează în grădiniţă, etc. Unii copii se obişnuiesc mai repede cu grădiniţa şi plâng mai puţin sau deloc, alţi copii se adaptează mai greu şi plâng puţin după plecarea părinţilor. Pentru a uşura această situaţie, părinţii trebuie să-i încurajeze pe copii acasă, să le povestească frecvent ce pot face la gradiniţă, ca este interesant şi că aşa îşi pot face prieteni şi devin importanţi. Părintele trebuie să insiste pe acele aspecte care îl interesează mai mult pe copil: unii copii sunt atraşi de animăluţe, alţii de jucării, alţii de spaţiul de joacă din curte şi aşa mai departe.”

Şi am mai aflat ceva. Copiii vor rămâne să doarmă la grădi dacă părinţii vor dori acest lucru. Nu cei mici decid acest lucru. „Copiii se vor obişnui cu programul la care rămân astfel că, dacă alegem un program scurt şi mai mulţi copii pleacă la prânz, cu siguranţă ceilalţi pot fi trişti sau vor dori şi ei să plece mai repede. Dar dacă mai sunt colegi care dorm la grădi şi copilul se împrieteneşte cu ei îşi va dori şi el să rămână. ”

Iată şi câteva sfaturi pentru părinţi de la directorul educational Elena Riedl:

  • să fie mai încrezători
  • să nu-şi trateze copiii ca pe nişte bebeluşi dependenţi de ei
  • să asculte părerile educatorilor care se confruntă zilnic cu copii
  • să fie siguri pe alegerea făcută : debutul în grădiniţă
  • să nu amâne grădiniţa din varii motive în speranţa că va fi mai usor, e copilul mai mare
  • să aibă încredere în copii şi să-i încurajeze permanent

 

Photo Credits: www.betterparentinginstitute.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--