Suntem deja în ultima lună de vară, iar eu nu pot să-mi dau seama cum a trecut timpul. Parcă ieri mergeam la serbarea de sfârșit de an și acum încep deja să apară ofertele pentru back to school. Și va urma o perioadă emoționantă pentru noi, fiindcă Alesia urmează să intre în clasa 0.
Deși acum sunt la mare căutare grădinițele și programele speciale de vară, mi-am dorit mereu pentru Alex și Alesia ca vacanța să fie vacanță. Îmi amintesc că și eu o așteptam cu mare nerăbdare, că puneam toate caietele undeva departe și mă jucam toată vara. Mi se pare că în felul acesta simți altfel și începutul unui an școlar și ești mult mai fericit. Așa că indiferent unde au petrecut vacanța, nu au avut stresul trezitului și al unui program strict.
Că tot vorbeam de grădinițe, atunci când ești părinte devine foarte greu să deosebești avantaje de dezavantaje. Îmi place la nebunie că Alesia e așa lipicioasă și vrea mereu să stăm împreună, să ne îmbrățișăm și să facem „chestii de fete”, dar uneori ajung în punctul în care nu mai am aer de atâta drăgălășenie. Tot pe seama acestei iubiri uriașe pune și faptul că nu a vrut niciodată să meargă la grădiniță și să rămână după prânz. Îi place la grădiniță, dar dacă ar fi după ea, s-ar fi dus la grădiniță așa cum se duce la joacă. Câteva ore, să-și vadă colegii și apoi ar sări iar în brațele mele. Sunt destul de sigură că școala nu va face excepție și că o să avem ceva provocări de depășit.
Am încercat totuși să o dezvăț de aceste obiceiuri, pentru că oricât de fericită mă face iubirea ei nemărginită, îmi dau seama că eu nu am fost așa și că asta m-a ajutat să devin o femeie puternică. Lucru pe care mi-l doresc și pentru ea. Să fii puternică și independentă sunt două condiții esențiale ale vremurilor în care trăim. Așa că nu stăm lipite 24/24, dar încerc pe cât posibil să o implic în activitățile mele. Cu greu o conving să meargă câteva zile la Sinaia cât să apuc să termin tot ce am de făcut.
Cu Alex, lucrurile au stat complet diferit. El abia așteaptă să meargă la Sinaia. Își vede de ale lui și oricât de mult mi-ar ușura asta viața, uneori parcă prea îi stăm în cale, noi părinții și vrea să facă totul singur.
Așa că vara asta, Alesia a tot făcut drumuri Sinaia-București ca să stea cât mai mult cu noi, în timp ce Alex a stat mai mult pe la Sinaia. Abia ce ne-am întors din Grecia și acum ei sunt la bunici, dar mă gândesc deja la ce am mai putea face împreună ca să ne bucurăm cât se poate de mult de vacanță.
FOLLOW ME
Să vă spun o poveste: atunci când eram prin liceu, obișnuiam seara, înainte să adorm, să-mi spun o poveste.💫 Povestea era în mintea mea și era creată de mine. Erau situații ideale, locuri în care voiam să mă aflu. Exact așa cum vezi un film, exact așa erau și poveștile mele. Vedeam și simțeam "filmele" minții mele aproape în fiecare seară. După ani și ani, mi-am dat seama că ele, mai devreme sau mai târziu deveneau o realitate. Era puterea minții sau doar o coincidență? Parcă nici mie nu-mi venea să cred că, pe rând, poveștile mele erau reale. Și acum fac același lucru: când vreau să mă relaxez, când nu pot să adorm, când sunt singură în mașină la un drum lung, aleg o poveste, povestea vieții mele, așa cum vreau să fie ea. Să faceți acest exercițiu și să-i învățați si pe copiii voștri. Încet, încet, cu multă răbdare și totul va fi cum vreți voi🙏
Pască fără aluat 🥮 Rețeta asta se face extrem de ușor, de asta o aleg de fiecare dată. INGREDIENTE: ✨ 90 grame făină
✨ 75 grame griș
✨ un praf de sare
✨ 750 grame brânză dulce
✨ 675 grame smântână
✨ 6 ouă
✨ 6 linguri de miere
✨ coaja rasă de la 2 lămâi bio
✨ esență de vanilie
✨ esență de rom Într-un blender, pune ouăle, esența de vanilie și rom, mierea și coaja de lămâie și amestecă-le. Adaugă apoi ingredientele uscate (făina, grișul, praful de copt și sarea), iar după ce se omogenizează cu restul ingredientelor, încorporează și smântâna și brânza dulce. După ce le mai mixăm o dată, compoziția e gata de pus la cuptor la 180 de grade, pentru aproximativ 90 de minute. Voi faceți Pască de Paște? 💛
De ce mergem atât de des în Dubai?🌞 În 2014 am descoperit Dubaiul și a fost dragoste la prima vedere. Ne-am dat seama imediat că este destinația de vacanță perfectă pentru noi. Aici am găsit tot ceea ce căutam și orice familie cu copii apreciază: confort, siguranță și o mulțime de activități și atracții turistice. Iată care sunt principalele 5 motive pentru care noi iubim vacanțele la Dubai/ Abu Dhabi: 💫Siguranță și confort: Deși păstrează aerul fascinat al lumii arabe, Dubaiul este un oraș turistic foarte civilizat și curat, unde știm că nu vom întâmpina probleme. Indiferent de hotelul în care ne-am cazat, am avut camere curate, locuri moderne și plaje îngrijite. 💫Zbor direct: Spre deosebire de alte destinații exotice, către Dubai avem zbor direct de la Aeroportul Otopeni, așa că nu trebuie să ne facem griji pentru escale. Durează aproximativ 5 ore, ceea ce este la limita suportabilității pentru copii. 💫Vreme perfectă: Suntem o familie care iubim vacanțele exotice. Ne place să ne bronzăm la soare, să simțim briza oceanului, să stăm la plajă cu picioarele în nisip fin și să ne bălăcim în apă curată. În plus, nu trebuie să ne facem griji în după-amiezele toride, pentru că aici avem la dispoziție o mulțime de activități interioare, iar clădirile au aer condiționat. 💫Diversitatea activităților: În Dubai nu ne plictisim niciodată. Orașul oferă atracții atât pentru adolescenți greu de impresionat, cât și pentru micuți curioși și plini de energie. Abia aștept să vă povestesc pe larg despre experiența fascinantă la SeaWorld, un acvariu uriaș în care intri și descoperi viața marină. Nicho a fost încântat de Grădina Zoologică, deoarece se află la vârsta la care este pasionat de animale, iar nouă ne-a plăcut Crystal, un spectacol Cirque du Soleil. 💫Mâncarea: Pentru mine, secretul unei vacanțe reușite este mâncarea bună. Probabil vă aduceți aminte cât de dezamăgită am fost de preparatele pe care le-am încercat în Bali și Egipt. În schimb, Dubaiul nu m-a dezamăgit niciodată. Mâncarea este pe toate gusturile, proaspătă și savuroasă, iar prețurile sunt asemănătoare. În acești 8 ani de când l-am descoperit, Dubaiul a devenit orașul la care ne întoarcem
Copiii voștri ce fac în vacanță? 👧🧑