#CAMPANII

Acțiunea ”Trimite un copil la școală” și-a dus la bun sfârșit scopul propus

Scris de Ela Crăciun la 30 septembrie 2013

„Bună, eu sunt Gabi. Pe tine cum te cheamă?” a fost primul lucru pe care l-am auzit când am ajuns. Salutul venea de la un băiețel puțin mai înalt decât genunchii mei, cu ochișori căprui tare mari și sprinten nevoie mare. De altfel, în poza de mai sus, Gabi este cel care mă îmbrățișează. Zeci de micuți cu diferite vârste ne așteptau cu fețele luminte de zâmbete în curtea Bisericii de la Glodeanu alături de Părintele Marian Florea.

3Împreună cu echipa de la Fundația Mereu Aproape, la finalul săptămânii trecute am plecat cu două mașini pline cu rechizite, ghiozdane și hainuțe pentru 60 de copii din județul Buzău, copii tare frumoși, dar aflați în situații atât de grele.  Am putut să-i bucurăm pe cei mici datorită ajutorului primit de la Decathlon, Diverta, Editura All, Immochan și de la mulți prieteni care au dorit să păstreze anonimatul.

Când am acceptat să fiu ambasador al campaniei ”Vreau să fiu demn” mi-am imaginat că alături de Fundație și de mulți omeni cu suflet mare ne vom strădui să dăruim bucurii unor oameni deosebiți aflați în situații grele de viață. Însă nu mi-am dat seama că voi cunoaște oameni atât de speciali ale căror fapte sunt de departe un exemplu pentru noi toți. Astfel 2este Părintele Marian Florea care luptă pentru micuții din Glodeanu. Noi i-am ajutat pentru ca toți copii să meargă cu fruntea sus la școală. La fel am făcut și pentru alte zeci de copii. Și toți ne-au promis note de 10, iar eu sunt sigură că se vor ține de cuvânt. Pentru ajutorarea micuților din Glodeanu, Părintele a făcut un blog http://copiiidinglodeanu.blogspot.ro/ unde puteți afla și dacă simțiți puteți să îi ajutați și dumneavoastră pe acești copii.

4Și tot în acest weekend, Fundația Mereu Aproape a organizat un eveniment caritabil, gustos și simpatic – ”Prăjiturici pentru pitici”. Eu am pregătit gogoși și pandișpan cu prune și le mulțumesc tuturor vizitatorilor că au cumpărat și au donat bănuți pentru copii. Sandra Stoicescu, Anca Rusu, Andrei Leonte, Alexandra Bădoi, Sabina Iosub, Mihaela Bîrzilă au pregătit tot felul de bunătăți și am vândut cot la cot dulciuri fel de fel pentru ajutorara mai multor familii aflate în necaz, dar care își doresc să trăiască demn.

Mă bazez pe dumneavoastră și în continuare și sunt sigură că vom continua să facem bucurii mai multor oameni. Vă rog să îmi semnalați și voi cazuri care au nevoie de ajutor și împreuna vom găsi rezolvarea.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--