Fotografia este știința, arta și practica prin care se creeazăimagini durabile prin înregistrarea luminii sau alte radiații electromagnetice, în mod electronic, cu ajutorul unui senzor de imagine, sau chimic, cu ajutorul unui material sensibil la lumină precum filmul fotografic. Fotografia este folosită în multe domenii: știință, producție, afaceri, dar și artă, film, producții video. De asemenea, fotografia poate avea și scopuri recreative, poate fi un hobby sau un mijloc de comunicare în masă.
Uneori, cele mai bune fotografii sunt făcute atunci când te aștepți mai puțin. O combinație norocoasă de circumstanțe, puțin umor și niște creativitate pot avea drept rezultat ceva mai tare decât ce s-ar putea face în Photoshop, uneori. Iată câteva exemple de fotografii care au fost făcute la momentul potrivit:
Să fotografiezi lucrurile la momentul potrvit este o artă. Nu e nevoie să fii un fotograf profesionist, important e să fii în locul potrivit la timpul potrivit și să nu ratezi nicio șansă, desigur.
Iată câteva asemenea fotografii:
1. Deschiderea sezonului de baie de iarnă
2. Cel mai important lucru în viață este munca în echipă
FOLLOW ME
De ce mergem atât de des în Dubai?🌞 În 2014 am descoperit Dubaiul și a fost dragoste la prima vedere. Ne-am dat seama imediat că este destinația de vacanță perfectă pentru noi. Aici am găsit tot ceea ce căutam și orice familie cu copii apreciază: confort, siguranță și o mulțime de activități și atracții turistice. Iată care sunt principalele 5 motive pentru care noi iubim vacanțele la Dubai/ Abu Dhabi: 💫Siguranță și confort: Deși păstrează aerul fascinat al lumii arabe, Dubaiul este un oraș turistic foarte civilizat și curat, unde știm că nu vom întâmpina probleme. Indiferent de hotelul în care ne-am cazat, am avut camere curate, locuri moderne și plaje îngrijite. 💫Zbor direct: Spre deosebire de alte destinații exotice, către Dubai avem zbor direct de la Aeroportul Otopeni, așa că nu trebuie să ne facem griji pentru escale. Durează aproximativ 5 ore, ceea ce este la limita suportabilității pentru copii. 💫Vreme perfectă: Suntem o familie care iubim vacanțele exotice. Ne place să ne bronzăm la soare, să simțim briza oceanului, să stăm la plajă cu picioarele în nisip fin și să ne bălăcim în apă curată. În plus, nu trebuie să ne facem griji în după-amiezele toride, pentru că aici avem la dispoziție o mulțime de activități interioare, iar clădirile au aer condiționat. 💫Diversitatea activităților: În Dubai nu ne plictisim niciodată. Orașul oferă atracții atât pentru adolescenți greu de impresionat, cât și pentru micuți curioși și plini de energie. Abia aștept să vă povestesc pe larg despre experiența fascinantă la SeaWorld, un acvariu uriaș în care intri și descoperi viața marină. Nicho a fost încântat de Grădina Zoologică, deoarece se află la vârsta la care este pasionat de animale, iar nouă ne-a plăcut Crystal, un spectacol Cirque du Soleil. 💫Mâncarea: Pentru mine, secretul unei vacanțe reușite este mâncarea bună. Probabil vă aduceți aminte cât de dezamăgită am fost de preparatele pe care le-am încercat în Bali și Egipt. În schimb, Dubaiul nu m-a dezamăgit niciodată. Mâncarea este pe toate gusturile, proaspătă și savuroasă, iar prețurile sunt asemănătoare. În acești 8 ani de când l-am descoperit, Dubaiul a devenit orașul la care ne întoarcem
3. Yin Yang dublu
4. Știai că și urșii pot dansa?
5. Întrecerea fulgerelor cu artificiile
6. Ți-am spus eu să taci din gură!
7. Eu doar înotam, îmi vedeam de treabă și uite ce s-a întâmplat!
8. Două feluri diferite de cer
9. Far înghițit de dealuri, Insulele Faroe
10. Un urs polar pe derdeluș
11. O veveriță și puiul ei
12. Se pare că ceva nu e în ordine
13. O întâlnire neașteptată
14. Cel mai vesel șarpe din lume
15. Salut, băieți, cum se ajunge la librărie?
16. O morsă emoționată când primește o prăjitură din pește de ziua ei, Norvegia