#TIPS&TRICKS

8 METODE prin care poți să scapi de STRES

Scris de Ela la 19 ianuarie 2018

Psihologii sunt specialiști care ne ajută să rezolvăm problemele, să depășim temerile și să ne înțelegem pe noi înșine, astfel încât să ne simțim în largul nostru. Cu toate acestea, ei sunt, de asemenea, oameni și, la fel ca noi toți, sunt supuși stresului, pe care trebuie să-l combată cumva.

1. Scrie-ți gândurile

John Duffy,  un psiholog clinic, spune: „Pentru a elimina stresul, eu scriu. Gânduri, situații, despre relațiile mele cu oamenii, idei pentru articole viitoare. Îmi scriu și structrez tot ce îmi vine în minte. Acest proces creativ este eficient, pentru că sunt distras de probleme, mintea este curățată și tensiunea dispare. După aceea, mă pot uita deja la lucruri dintr-o perspectivă nouă.

2. Gătește, dar fii foarte atent la ingrediente

Psihoterapeut, scriitor și profesor Geoffrey Samburu folosește mai multe moduri de a face față stresului:

„Când sunt nervos, îmi place să mănânc bine. Dar trebuie să fie o masă sănătoasă sau un fel de mâncare nou pentru mine. Când mă duc la cumpărături, iau produse care să-mi ajungă pentru o lungă perioadă de timp, aleg ingredientele potrivite, apoi le tai ușor, pregătesc masa și încet, cu plăcere, mănânc felul de mâncare. Și adesea postez pe Facebook pentru ca prietenii mei să mă invidieze! ”

3. Încordează-ți mușchii

Psihoterapeutul american Kevin Chapman folosește metoda de relaxare progresivă a mușchilor pentru combaterea stresului, metodă ce a fost dezvoltată în 1920.

Principiul este simplu: după orice tensiune puternică, există o relaxare puternică. Trebuie să-ți încordezi mușchii timp de 10 secunde, și apoi timp de 20 de secunde să te concentrezi asupra simțului ulterior de relaxare.

În total, au fost dezvoltate 200 de exerciții pentru toate grupurile de mușchi.

4. Reacționează corect sau nu reacționa deloc

Psihologul Susan Krauss Uitbourn nu se lupta cu stresul, mai degrabă încearcă să-l prevină. Pentru aceasta, are o mantra, pe care o repetă atunci când se află într-o situație stresantă. Ea spune: „Nu pot schimba situația, dar îmi pot schimba reacția.”

O reacție pozitivă la un eveniment negativ ajută nu numai la evitarea stresului, ci și la obținerea unei experiențe, dacă privești situația ca pe un test și înveți din greșeli.

5. Oprește gândurile negative

Psihologul Martin Seligman te sfătuiește să folosești o metodă simplă și foarte populară pentru a emilina gândurile inutile.

Bate din palme și strigă ” Opriți-vă! Mă voi gândi mai târziu la asta! “. Poți purta, de asemenea, o bandă elastică pe încheietura mâinii și să tragi de ea când este nevoie. Utilizează acești stimuli pentru a opri ciclul gândurilor și pentru a amâna problema pentru un timp. Apoi încercă să îți îndrepți atenția către un un anumit obiect sau ocupație.

6. Alocă o oră pentru a face ceea ce-ți place

Psihoterapeutul Amy Przeworski te sfătuiește să aloci o perioadă de timp pentru a face doar ceea ce te pasionează. Citește, desenează, mănâncă ceva gustos – în general, fă ceea ce îți place. Fără muncă, responsabilități, gânduri negative și tot ceea ce nu îți place și care îți strică starea de spirit.

7. Stimulează nervii

Metoda neobișnuită, dar eficientă , bazată pe fiziologie, oferită de terapeutul Toni Bernhard. De mai multe ori, glisează cu degetul arătător peste buze. Această mișcare afectează nervii de pe suprafața buzelor, stimulează sistemul nervos și te ajută să te calmezi rapid.

8. Încearcă diferite metode clasice

De exemplu, psihologul clinic și autorul cărții ” Viața cu depresia ” Deborah Serani încearcă să-i dea corpului ceea ce-și dorește atunci când se simte stresată. „Eu folosesc tot ceea ce-mi trezește emoții. De exemplu, pot să stau în mașină și să ascult jazz la radio, să pictez, să stau într-o cadă fierbinte sau să mă bucur de un ceai aromat „.

--