8 imagini DUREROASE ce arată PROBLEME ale țării pe care ai vrea să le uițu

Lumea e în continuă schimbare. Putem discuta cu cineva din cealaltă parte a lumii într-o secundă, mulțumită tehnologiei, dar suntem mai depărtați unul de altul decât înainte, chiar dacă fizic suntem aproape. Formele moderne de comunicație au transformat felul în care ne conectăm cu altcineva.

Iată câteva ilustrații care înfățilează realitățile vieții în care trăim:

1. Definiția unui supererou

Oare eroii reali poartă cape și colanți luptând împotriva criminalilor? Poate că doar sunt dispuși să ajute pe oricine fără să aștepte nimic în schimb.

2. Puterea e țelul suprem

Nu avansezi mereu pe merit, ci în funcție de cunoștințele pe care le ai. Dacă zici că nu contează cum ajungi în top și că important e să ajungi, spune-i asta celui care e la început.

FOLLOW ME

3. Zâmbetul de dinaintea trădării

Nu se ascunde mereu prietenie în spatele unui zâmbet. Unii sunt experți în a părea blânzi în timp ce îți fac rău.

4. Dacă ți-ai putea schimba viața

Câteodată, viața la care am visat se dovedește a fi dureroasă și întunecată. E tentant să te întrebi, când stai să reflectezi, dacă ai face lucrurile diferit în cazul în care ți se va oferi o a două șansă.

5. Chiar trăiești momentul?

De zeci de ani am considerat atenția distributivă un dar, un talent pentru care să fii admirat. Din nefericire, atenția noastră e împărțită în multe locuri și nu prea suntem cu adevărat undeva, atunci când chiar contează.

6. Foamea și setea de a fi plăcut

Oamenii nu se mai validează în funcție de satisfacția interioară și de realizări. Totul ține de numărul aprecierilor de pe rețelele de socializare. Cu cât ai mai multe like-uri, cu atât te simți mai acceptat, iubit, popular.

7. Partea cealaltă

Într-o parte a lumii, un copil e încântat să aibă o jucărie nouă. Fără ca el să știe, copii din cealaltă parte a lumii au făcut acele jucării, fără să știe cum arată o copilărie fericită.

8. Sunt aici

Poate că stați unul lângă altul, dar ast nu înseamnă că sunteți apropiați. Uneori, pare că vă desparte o galaxie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.