#TIPS&TRICKS

7 TRUCURI pe care le-ai învățat în COPILĂRIE și care încă funcționează

Scris de Laura P la 14 iulie 2017

Anumite trucuri sunt atât de utile și de simple încât pot folosi mai multor generații. Și totuși, în timp, ele sunt cumva uitate și intră în categoria „sfaturile bunicii”. Reînviind puțin trecutul, iată câteva trucuri din copilărie de care toată lumea a uitat, dintr-un motiv sau altul.

1. Află cât timp a mai rămas până la asfințit

Ține-ți degetle lipite și întinde-ți mâna astfel încât soarele stă pe degetul arătător. Apoi numără câte degete ajung la linia orizontului. Fiecare deget reprezintă aproximativ 15 minute până la asfințit.

2. Află numărul zilelor dintr-o lună

Strânge-ți pumnul și începe să numeri lunile după articulații. Fiecare articulație ridicată și fiecare gol reprezintă o lună. Dacă numeri la o mână, după ce ajungi la sfârșit, începe din nou la cealaltă mână, cu articulația arătătorului. Dacă luna este pe partea ridicată, are 31 de zile. Dacă e într-un gol, are 30 (sau mai puțin).

3. Află dacă luna e în creștere sau descreștere

Pentru a-ți învăța copilului cum să știe în ce fază este luna, folosește literele D, O și C. Luna plină este, desigur, un O, primul sfert este D, iar al doilea este C.

4. Truc pentru memorarea numerelor romane

 

Pentru a-ți aminti cifrele romane poți folosi fraza My Dear Cat Loves Xtra Vitamins Intensely. Primele litere ale cuvintelor reprezintă numeralele romane în ordine descrescătoare.

5. Verifică calitatea bateriilor

E ușor să diferențiezi între o baterie bună și una rea. Ridică 2 baterii la 1-2 cm deasupra unei mese și lasă-le să cadă. Bateria care ricoșează și cade este goală.

6. Înmulțirea pe degete

De multe ori, copiii își amintesc ușor înmulțirea cu numere mici, dar au dificultăți la numerele 6, 7, 8 și 9. Pentru a rezolva această problemă a copiilor, învață-i un truc simplu. Îndreaptă-ți palmele spre față. Numără fiecare deget, începând cu degetul mic, de la 6 la 10. Apoi, de exemplu, pentru a înmulți 7 cu 8, atinge degetul numărul 7 de la mâna stângă cu degetul 8 al mâinii drepte. Numărul degetelor de jos, numărându-le și pe cele care se ating, reprezintă zecile (avem 5). Cât despre degetele de sus, trebuie să-le înmulțești între ele (în cazul nostru, înmulțim 3 cu 2). Răspunsul: 7×8=56. În acest fel, poți învăța rapid înmulțirea cu 6, 7 și 8.

Pentru a înmulți cu 9, întinde-ți degetele și pune-ți mâinile pe masă cu palmele în jos. Apoi, pentru a înmulți orice număr cu 9, îndoaie degetul corespunzător. Degetele de dinainte sunt zeci, degetele de după sunt unități. De exemplu, pentru a înmulți 7 cu 9, îndoaie al șaptelea deget. 6 degete rămân înainte și 3 după. Iar răspunsul e, desigur, 7×9=63.

7. Lungimea

Dacă ai nevoie să măsori un obiect, dar nu ai o linie la îndemână, poți folosi degetele de la o singură mână. Conform proporțiilor umane medii, distanța dintre vârful degetului mare și vârful arătătorului este de 18cm, iar distanța dintre degetul mare și degetul mic este de aproximativ 20cm. Desigur, această metodă nu e 100% precisă, deoarece fiecare dintre noi are mâini de lungimi diferite. Totuși, poate fi utilă pentru aproximație.

 

Citește și: 16 trucuri GENIALE vechi de 100 de ani

Se pare că oamenii au fost întotdeauna preocupați să găsească trucuri care să le ușureze viața.În 1910, Galllaher Ltd. Tobacco Company a publicat 100 de cărți poștale cu trucuri legate de viața de zi cu zi numite „Cum să faci”. Cine ar fi știut că peste 100 de ani sfaturile încă vor fi folositoare?

Iată 16 trucuri foarte interesante:

Cum să readuci la viață florile tăiate

Pune florile în apă caldă. Până se va răci, florile își vor fi revenit. Apoi taie tulpinile și pune florile în apă rece.

 

Cum să speli sticle

Spală interiorul unei sticle umplând-o cu apă și nisip și scuturând-o bine.

 

Cum să scapi de petele de cerneală de pe o batistă

Dacă ai avut ghinionul să-ți pătezi batista cu cerneală, înmoai-o imediat în lapte. După un timp, petele vor ieși.

 

Cum să detectezi umiditatea din pat

Pune o oglindă în așternuturi. Dacă se aburește după câteva minute, nu dormi în acel pat.

 

Cum să oprești un cal fugar

Stai la o distanță sigură și apucă cea mai apropiată bară. Apoi apucă hățurile și oprește calul cu mâna liberă, nefăcând prea mult zgomot ca să nu îl sperii.

 

Cum să fierbi ouăle crăpate

Pentru a fierbe ouăle crude crăpate fără să se verse conținutul, doar adaugă niște oțet în apă.

 

Cum să testezi untul

Freacă puțin unt de o bucată de hârtie și dă-I foc. Untul pur miroase delicat, margarina are un miros neplăcut de grăsime.

 

Cum să îndepărtezi o țeapă sau un ciob de sticlă

Umple o sticluță cu apă și presează zona țepei de gâtul ei. Apa rece va suge pielea și vei putea scoate țeapa ușor.

 

Cum să tratezi luxațiile

Ține încheietura luxată în sus și înfășoar-o într-un material umed, pe care îl păstrezi mereu așa. O alifie sau uleiul de măsline vor fi de ajutor.

 

Cum să ții un vas greu

Modul correct e cel din dreapta, ca să nu se verse conținutul.

 

Cum să separi paharele înțepenite

Cel mai bun mod pentru a face asta e să îl umpli pe cel de sus cu apă rece și să îl baig pe cel de jos în apă caldă. Se vor dezlipi imediat.

 

Cum să aprinzi un chibrit când e vânt

Fă câteva crestături pe băț, ca în imagine. Când aprinzi capul, aceste se vor inflama imediat.

 

Cum să fierbi cartofii

Pentru niște cartofi uscați, adaugă zahăr și sare. Când sunt gata, scurge apa și pune tigaia din nou pe foc, mișcând-o.

 

Cum să tai pâinea proaspătă

Ține cuțitul în apă fiartă pentru 10-15 secunde, apoi taie încet pâinea

 

Cum să păstrezi vazele valoroase

Umple pe jumătate vazele cu nisip. Va acționa precum o greutate și le va ține bine pe loc.

 

Cum să păstrezi ouăle proaspete

Pentru a depozita ouăle pentru mai mult timp, pune-le în sare și apoi așază suportul într-un loc uscat.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!