#CHICMOM

6 idei care te vor ajuta să ai o baie frumoasă

Scris de Ela la 19 decembrie 2017

De când mă știu, baia a fost pentru mine un sanctuar în care mă relaxam după o zi de muncă cu o baie fierbinte și aromaterapie. Aproape nimic nu s-a schimbat în viața mea de atunci… cu mici excepții. Acum nu mai fac baie, fac duș, căci acelea sunt singurele 5 minute pe care le am la dispoziție până când mă găsește Alesia.

Pentru orice mamă, baia devine odată cu mersul autonom al copilului, un soi de refugiu, acel loc în care familia ar trebui să te cruțe atunci când mai mult de trei dorințe sunt verbalizate în același timp. Pentru mine, baia este locul în care intru cu fața de mamă și ies cu fața de om. În baie mă fardez, în baie mă uit pe Facebook și în baie încă mai sper că îmi voi instala un dulăpior numai al meu.

Apropo, știați că pe parcursul unei săptămâni stăm în medie patru ore și jumătate în baie? Pe tot parcursul vieții stăm în baie un an, șapte luni și 15 zile. Te miră dacă îți spun că femeile stau cu o lună mai mult decât bărbații? 😊

Am pornit într-una din zile în căutarea inspirației pentru a-mi mobila refugiul meu de mamă după noile reguli ale familiei mele. Am căutat ceva vreme o soluție prin care baia să fie și depozitarul meu secret, unde să încapă toate lucrurile de care am nevoie fără ca ele să fie împrăștiate de copii.

Pentru că cine caută găsește, eu am descoperit colecția de obiecte sanitare Citterio ale brand-ului Keramag. Colecția include obiecte sanitare cu o tehnologie care mă scutește de curățenia zilnică a băii și poartă numele de Rimfree. Practic, vasul WC nu are ramă de spălare, deci murdăria nu are unde să se acumuleze. Am rămas surprinsă și de design-ul brand-ului, care transformă orice baie într-un centru spa făcut special pentru mame ca mine. Să vă mai spun și că accesoriile de baie de la Keramag pot fi personalizate pentru cei mici astfel încât ei să își recunoască (deci să își delimiteze) mai repede locul în baia MEA? 😊


După ce am aflat aceste lucruri, am vrut să descopăr și live produsele așadar am vizitat showroom-ul Romstal din Pipera, sperând să descopăr baia perfectă atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Aici am dat de o altă colecție care m-a cucerit, respectiv Keramag MyDay.

M-a inspirat modul în care îmi pot organiza baia cu obiectele sanitare din gama MyDay și am să vă dau și vouă câteva lucruri pe care le-am aflat din showroom-ul Romstal, unde am găsit expusă această colecție:

Dulăpiorul de sub chiuvetă poate fi cu ușurință transformat într-un depozitar pentru lotiuni, poțiuni și alte ingrediente secrete pentru mama care vrea să se răsfețe

Accesoriile din ceramică sunt mult mai rezistente decât altele și arată super bine într-o baie folosită de o mămică.

Pe lângă tehnologia Rimfree, mai sunt și alte super tehnologii pentru baia mamei moderne, dar vă las să le aflați voi la o vizită în showroom.

Dacă nu reușiți să ajungeți în showroom-ul Romstal, găsiți colecțiile de baie Keramag și în alte locații precum Mishu, Ambient și Laguna.


Rămâi pe cel mai citit blog din România și descoperă și alte lucruri interesante!
Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!