#CHICMOM

5 idei de a purta ținute all white

Scris de Ela la 24 august 2017

Și eu, ca și voi, ca orice femeie, de fapt, într-un moment de prea multă analiză inutilă, am avut verile și momentele mele, în care mă gândeam că o ținută albă din cap până-n picioare e o crimă împotriva stilului. Slava Domnului că stilul evoluează și mintea noastră odată cu el. Sau sa o numim maturitate? 😀 Cert e că acum nu mai am nicio apăsare în privința acestui tip de ținute, le găsesc perfecte, sunt uber stylish și…mai țin și căldura departe de mine. Așa că, sperând că și voi îmi împărtășiți gândurile, vă propun mai jos câteva variante de ținute all white, care răspund mai multor variante stilistice.

1. Cool & Casual

Simplu și rapid: jeanșii albi sunt must-have-ul sezonului și, da, chiar îi poți purta, fără regrete și fără secrete 😀 Eu îi neutralizez cu o bluză sau o cămașă un pic oversize, pentru un touch feminin. Iar pentru un plus de chic, jucați-vă cu accesoriile: eu am ales auriul și, bineînțeles, tocurile-cui. All white…cu accente ☺

Styling:  Cătălin de la Berlin

2. C-through White

Dacă mergeți la un meeting oficial, dar nu foarte și vreți să fiți în protocol, însă nu monotonă, mergeți pe o abordare fresh a fustei creion. Eu am ales una cu model spart, care dezvăluie atât cât trebuie, are un iz jucăuș, dar respectă lungimea potrivită. Ca să o păstrați în centrul atenției, asortați-i un top simplu, o pereche de sandale cu talpa ortopedică și rupeți unitatea cu o poșeta midi în nuanțe pastel.

Styling:  Irina Hartia și Silvia Cristescu

3. Picnic?

Nu e musai să mergeți la picnic cu o astfel de rochie, însă o puteți purta cu încredere la o ieșire în grădina, la terasa, într-o scurta escapadă la casa bunicilor și, desigur, la un picnic inopinat cu familia, cu prietenele sau…voi însevă ☺ Avantajul rochiilor e ca scutesc de multe bătăi de cap, de aceea le prefer. Faceți-vă de cap cu accentele de culoare: cu gândul la picnic, eu m-am dus pe verde și pe rosu. Voi?

Styling:  Irina Hartia și Silvia Cristescu

4. Retro-nostalgia

Când mă gândesc la doamnele din înalta societate americană, am în minte și în ochi dress code-ul ăsta: fusta plisată albă, cămașa albă și ceva nuanțe de context – eu m-am îndrăgostit de aceste sandale în mini-carouri, care-mi aduc aminte de gloria anilor ’50. Și am plusat c-un pic de verde și o poșetă, care să-mi aducă aminte de Grace Kelly.

Styling:  Irina Hartia și Silvia Cristescu

5. Black & White

Ce-ar fi albul fără un pic de negru… de contrast? Iar dacă v-au plăcut anii ’70, cu siguranță o să vă atragă ideea de jeanși evazați. Adăugați o vestă, pentru un efect androgin și temperați cu o bluză din mătase și dantela, cu ecouri de budoir 😉 Totul e despre cum reunești și împaci contrariile, nu? Adăugați tocuri musai, cercei-statement și o poșeta cu bandulieră, pentru…relaxare stilistica 😀

Styling: Cătălin de la Berlin

Credit foto:  Alexandra Săndulescu


PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

Hai cu mine pe:
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!