#TIPS&TRICKS

5 GREȘELI frecvente de GRAMATICĂ pe care probabil și tu LE FACI: „Defapt vroiam decât să-mi cer scuze”

Scris de Laura P la 04 august 2017

În fiecare zi auzim și citim numeroase greșeli gramaticale, din nefericire. După cum spune profesorul și lingvistul Alexandru Nicolae, membru al Institutului de Lingvistică al Academiei Române, românii fac atât de multe greșeli deoarece limba noastră are „acord bogat” și cuvintele au multe forme flexionare. Totuși, în toate limbile vorbite există abateri de la forma standard sau dialectul dominant. Formele standard și normele lingvistice sunt stabilite de Academii. Acestea sunt cadre instituționale cu scopuri clare, care difuzează normele și regulile prin intermediul cărților, școlilor și al altor instituții., pentru ca populația să fie educată și să aibă o exprimare cât mai curată.

Deși românii lasă impresia că ar fi interesați de vorbirea corectă, nu depun eforturi reale pentru a vorbi corect și, de cele mai multe ori, se supără atunci când li se atrage atenția asupra greșelilor lor.

Iată care sunt cele mai des întâlnite erori pe care le comit le fac românii, care par să nu fie deloc atenți la cum vorbesc sau scriu:

1. Evitarea cacofoniilor

Mulți oameni încearcă să evite cacofoniile făcând greșeli mult mai grave decât o simplă combinație disonantă de cuvinte, inventând sintagme inutile. Așa a apărut populara construcție „ca și”, adoptată de foarte multe persoane – chiar și în cazurile în care scopul nu este evitarea cacofoniilor.

2. Datorită / din cauza

Aceste cuvinte se folosesc diferit în funcție de context, dar nu foarte mulți oameni țin seama de acest lucru. Dacă vrei să exprimi cauzalitatea, amintește-ți că „datorită” se folosește atunci când e vorba de un eveniment pozitiv, benefic, iar „din cauza” atunci când vrei să accentuezi efectele negative ale unei situații.

3. Folosirea incorectă a imperfectului verbelor care desemnează voința

Românii par a avea probleme cu verbul „a vrea” și imperfectul său. De cele mai multe ori se spune „vroiam”, dar această formă nu există în limba română! Cuvântul este un hibrid, provenit din combinarea formelor de imperfect ale verbelor „a vrea” și „a voi”. La imperfect, „a vrea” are formele: eu vream, tu vreai, el/ea vrea, noi vream, voi vreați, ei/ele vreau, iar „a voi” formele: eu voiam, tu voiai, el/ea voiau, noi voiam, voi voiați, ei/ele voiau.

4. Misterul cuvântului „locație”

Acest cuvânt a fost folosit de atâtea ori în mod greșit, încât abia dacă se mai știe sensul lui adevărat. După cum putem citi în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, „locație” desemnează „chiria plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară”.

5. Prepoziția „pe”

Prepoziția „pe” din construcția acuzativului este lăsată adesea pe dinafară, iar această greșeală este făcută inclusiv de politicieni sau alte persoane publice. Între „Pixul care este pe masă e al meu” și „Pixul pe care l-am pus pe masă e al meu” există o diferență – pixul este subiect în prima frază, iar în cea de-a doua este complement direct, deci e necesar să apară prepoziția „pe” înainte de „care”.

 

Citește și: 15 CUVINTE sau EXPRESII pe care românii le scriu sau le pronunţă GREȘIT

Pentru că regulile gramaticii limbii române s-au tot schimbat pe parcursul timpului, se întâmplă de multe ori ca oamenii să folosească anumite cuvinte care nici măcar nu există în dicţionar – alteori, neologismele sunt pronunțate greșit din neștiință.

Iată câteva exemple:

1. Inopinant
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), forma corectă este „inopinat” și înseamnă „neprevăzut”, „neașteptat”.

2. Bleumaren
Acest cuvânt se scrie corect „bleumarin” – a fost împrumutat din franceză și se referă la nuanța de albastru închis.

3. Flebețe
Pentru a desemna slăbiciunea sau atracția pe care o simți pentru cineva sau ceva, corect este să spui „feblețe”.

4. Vroiam
În limba română, voința este exprimată prin verbele „a vrea”, cu imperfectul „vream” și „a voi”, cu imperfectul „voiam”. „Vroiam” este o formă hibridă.

5. Bacnotă
Forma corectă a termenului care desemnează banul de hârtie este „bancnotă”.

6. Repercursiune
Ultimul R este în plus – forma corectă a acestui cuvânt este „repercusiune”.

7. Monstră
Ar trebui să scrii și să spui „mostră”, fără N.

8. Hilar
Dacă te referi la ceva amuzant, ar trebui să spui „ilar”. „Hilar” se referă, printre altele, la chestiuni anatomice.

9. Renumerat
Forma corectă pentru acest termen, care înseamnă a plăti, este „remunerat”.

10. Dragele mele
Ar trebui să spui „dragile mele”, deoarece adjectivul „drag” la feminin este ,dragă”, iar pluralul său este „dragi”, nu „drage”.

11. Așează
Conjugarea corectă a verbului „a așeza” la indicativ prezent, persoana a treia singular este „așază”.

12. Servici
Forma corectă este „serviciu”.

13. Nu fii…
Imperativul negativ se formează cu negația și infinitivul verbului, deci corect este să spui „Nu fi…”. Apar două litere I numai la forma de conjunctiv negativ – „să nu fii”.

14. Țigare
Forma corectă a acestui cuvând este „țigară”.

15. Mi-ar place
Condiționalul optativ corect al verbului „a plăcea” este „mi-ar plăcea”, deoarece verbele cu terminația –ea la infinitiv își păstrează această formă la modul optativ.

 

Citește și: 12 COMENZI RAPIDE pentru TASTATURĂ pe care ar trebui să le știe toată lumea!

În această eră a tehnologiei, majoritatea dintre noi am văzut sau am folosit el puțin o dată un calculator. Bineînțeles, dacă acesta e cazul, dispozitivele reprezintă un mister, dar chiar și dacă îl folosești zilnic s-ar putea să nu știi exact funcția fiecărui buton și tot ce poate să facă.

De exemplu, tastele funcționale, de la F1 la F12, nu sunt puse degeaba în partea superioară a tastaturii. Ele îndeplinesc diferite funcții, iar multe dintre acestea sunt chiar utile. Află mai multe citind mai jos:

  1. F1 Deschide fereastra de Ajutor pentru aproape orice program.
  2. F2 Îți permite să redenumești un fișier sau un dosar selectat.
  3. F3 Deschide fereastra de Căutare pentru aplicația deschisă la momentul respectiv.
  4. F4 Alt+F4 închide fereastra activă.
  5. F5 Îți permite să dai un refresh sau să reîncarci pagina sau documentul.
  6. F6 Mută cursorul la bara adresei în aproape toate browser-ele de Internet.
  7. F7 Verifică greșelile de scriere sau gramatică într-un document dintr-o aplicație Microsoft, ca Microsoft Word.
  8. F8 Folosit pentru a accesa meniul de pornire Windows când este aprins calculatorul.
  9. F9 Reîncarcă un document Microsoft Word și trimite și primește e-mail-uri în Microsoft Outlook.
  10. F10 Activează bara de meniu a unei aplicații deschise. Shift+F10 are același rol ca un click dreapta.
  11. F11 Intră și iese din fullscreen mode în browser-ele de Internet.
  12. F12 Deschide căsuța Salvează ca în Microsoft Word.

Citește MAI JOS: 15 GREȘELI pe care le faci și îți STRICI TELEFONUL

Alte comenzi rapide de care s-ar putea să ai nevoie:

Ctrl + X Decuparea elementului selectat
Ctrl + C (sau Ctrl + Insert) Copierea elementului selectat
Ctrl + V (sau Shift + Insert) Lipirea elementului selectat
Ctrl + Z Anularea unei acțiuni
Alt + Tab Comutarea între aplicațiile deschise
Alt + F4 Închiderea elementului activ sau ieșirea din aplicația activă
Tasta siglă Windows + L Blocarea PC-ului
Tasta siglă Windows + D Afișarea și ascunderea desktopului
F2 Redenumirea elementului selectat
F3 Căutarea unui fișier sau unui folder în Explorer
F4 Afișarea listei din bara de adrese în Explorer
F5 Reîmprospătarea ferestrei active
F6 Parcurgerea elementelor de pe ecran într-o fereastră sau pe desktop
F10 Activarea barei de meniu în aplicația activă
Alt + F8 Afișarea parolei pe ecranul de conectare
Alt + Esc Parcurgerea elementelor în ordinea în care au fost deschise
Alt + litera subliniată Efectuarea comenzii pentru acea literă
Alt + Enter Afișarea proprietăților pentru elementului selectat
Alt + bara de spațiu Deschiderea meniului de comenzi rapide pentru fereastra activă
Alt + săgeată la stânga Revenirea
Alt + săgeată la dreapta Saltul înainte
Alt + Page Up Mutarea cu un ecran în sus
Alt + Page Down Mutarea cu un ecran în jos
Ctrl + F4 Închiderea documentului activ (în aplicațiile care sunt în ecran complet și care vă permit să deschideți mai multe documente simultan)
Ctrl + A Selectarea tuturor elementelor dintr-un document sau dintr-o fereastră
Ctrl + D (sau Delete) Ștergerea elementului selectat și mutarea lui în Coșul de reciclare
Ctrl + R (sau F5) Reîmprospătarea ferestrei active
Ctrl + Y Refacerea unei acțiuni
Ctrl + Săgeată la dreapta Mutarea cursorului la începutul cuvântului următor
Ctrl + Săgeată la stânga Mutarea cursorului la începutul cuvântului anterior
Ctrl + Săgeată în jos Mutarea cursorului la începutul paragrafului următor
Ctrl + Săgeată în sus Mutarea cursorului la începutul paragrafului anterior
Ctrl + Alt + Tab Utilizarea tastelor săgeată pentru a comuta între toate aplicațiile deschise
Ctrl + Alt + Shift + tastele săgeată Atunci când un grup sau o dală este în focalizare în meniul Start, mutați-le în direcția specificată
Ctrl + tasta săgeată (pentru a trece la un element) + bara de spațiu Selectați mai multe elemente individuale într-o fereastră sau pe desktop
Ctrl + Shift cu o tasta săgeată Selectarea unui bloc de text
Ctrl + Esc Deschiderea Start
Ctrl + Shift + Esc Deschiderea Managerului de activități
Ctrl + Shift Comutarea între structura de tastatură atunci când sunt disponibile mai multe structuri de tastatură
Ctrl + bară de spațiu Activarea sau dezactivarea editorului metoda de intrare (IME) pentru chineză
Shift + F10 Afișarea meniului de comenzi rapide pentru elementul selectat
Comutați cu orice tastă săgeată Selectați mai multe elemente într-o fereastră sau pe desktop sau selectați textul dintr-un document
Shift + Delete Ștergerea elementului selectat fără a-l muta mai întâi în Coșul de reciclare
Săgeată la dreapta Deschiderea meniului următor la dreapta sau deschiderea unui submeniu
Săgeată la stânga Deschiderea meniului următor la stânga sau închiderea unui submeniu
Esc Oprirea sau închiderea activității curente

 

 

Comentarii

One thought on "5 GREȘELI frecvente de GRAMATICĂ pe care probabil și tu LE FACI: „Defapt vroiam decât să-mi cer scuze”"

  1. BENICHOU spune:

    Buna seara!Va multumesc pentru aceasta postare forte utila !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--