#CHICMOM

5 culori de unghii care fac legea în această toamnă

Scris de Ela Crăciun la 03 octombrie 2014

Oja, culori – Tu pe care o alegi?

Noi, femeile, adorăm ritualurile de frumuseṭe care ne pot însenina ziua ca prin minune. Pentru mine, recunosc, unul dintre acestea este cel de manichiură. Ador ojele! Şi nu de puṭine ori ajung mai devreme la programare pentru a avea timp să le studiez şi să o aleg pe cea mai potrivită. Şi, apropos de studiat, pentru că ştiu că nu e femeie care să nu fie pasionată de acest subiect şi pentru că vine weekendul şi avem (ceva) mai mult timp pentru noi, am făcut un mic research calitativ printre tendinṭele acestei toamne şi am aflat câteva lucruri care cu siguranṭă vă vor interesa.

Deşi se spune că roşul nu moare niciodată în materie de lacuri de unghii, se pare că acesta a fost detronat fără drept de apel în această toamnă de…maro şi derivatele lui, de la cafea cu lapte la bej, nude sau cacao, după cum spun specialiştii în make up. Şi uitându-mă la propunerile de mai jos, nu-mi trebuie mult să mă las convinsă. Mi-ar trebui, însă, ceva timp, ca să mă pot decide între aceste trei nuanṭe.

Maroul da tonul tendintelor in moda unghiilor

Rămân pe linia de plutire grejurile şi taupe-ul, nişte dominante ale tendinṭelor de ceva vreme, de care, ce-i drept, e greu să te plictiseşti. Cu atât mai mult cu cât încep să capete acea aură de “atemporal” pe care o are, de pildă, roşul.

In love with taupe

Cumva asemănător, însă ceva mai rece, este şi griul, o nuanṭă care ori te cucereşte din prima, ori te lasă…rece. Oricum ar fi, propunerea Chanel merită luată în calcul.

Griul ori te cucereste din prima, ori te lasa rece

Un trend care a pornit de acum două veri, dar de care nu mă satur, indiferent că e iarnă sau vară, cald sau rece, şi care, spre fericirea mea, pare să continue, este cel al pastelurilor. Al culorilor care-ṭi aduc aminte de fondante şi macarons, care plutesc în delicateṭea anilor ’60. Am o mare slăbiciune pentru ele, iar această nuanṭă semnată Deborah Lippmann m-a câştigat din prima.

Oja pastel e in continuare pe val

Şi, contrar tendinṭei generale de a migra către alte palete de culori, roşul rămâne, totuşi, pe poziṭii şi în acest sezon, mai puṭin vibrant, însă, şi deloc strident. Un roşu Tom Ford cu care nu poṭi da greş. Iar eu cred că roşul nu moare niciodată 🙂

Rosul nu moare niciodata

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!