#VIATACUCOPII

3 zile de poveste, cadou de 1 iunie pentru cei mici. Unde petrecem acest weekend?

Scris de Ela Crăciun la 30 mai 2013

Ziua Copilului este un foarte bun prilej de a ne bucura, fie că suntem copii sau părinţi. În definitiv şi noi, cei care am crescut, suntem copiii cuiva, aşa că este şi ziua noastră. Şi pentru că anul acesta 1 iunie pică într-o zi de sâmbătă, iar la noi weekend-ul începe de vineri după-amiază, petrecerile vor lua, firește, startul vineri şi vor ţine până duminică, adică 3 zile, aşa ca în poveşti. Copilul meu m-a întrebat unde mergem, iar eu, ca o mamă ascultătoare am început să caut. Am găsit petreceri şi sugestii foarte interesante, pe care vreau să vi le recomand şi vouă.

Spectacol aviatic la Aerodromul Clinceni1. Spectacol aviatic la Aerodromul Clinceni

Sâmbătă, 1 iunie, la Aerodromul „Aurel Vlaicu” din Clinceni are loc Clinceni Airshow. Organizatorii promit un spectacol foarte intresant atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, care își vor reaminti de momentele din copilărie când se jucau cu avioanele şi visau ca într-o zi să piloteze. Cei care şi-au îndeplinit visul sunt cei care vă vor oferi acest spectacol care începe de la ora 10:00. Accesul se face începând cu ora 8:30.

Pictură la Atelierul Art Terapie2.  Pictură la Atelierul Art Terapie

De la ora 17:30 puteţi merge la Atelierul Art Terapie, dacă micuţii voştri au vârsta de 3-4 ani. Aici, copiii vor putea picta o figurină pe care o vor alege din mai multe modele puse la dispoziție. O şedinţă de desen poate avea o durată de 40 – 45 minute în funcţie de ritmul de lucru al copilului. Grupa va fi formată din 6 – 12 copii într-un atelier susţinut de doi traineri. Costul este de 35 de lei şi toate materialele sunt incluse în preţ.

Cupa "Telefonul Copilului"3. Cupa „Telefonul Copilului”

Vineri şi sâmbătă, 31 mai şi 1 iunie, are loc Cupa „Telefonul Copilului”, organizată de Asociaţia Telefonul Copilului şi Federaţia Română de Baschet. Evenimentul este la cea de a III-a ediţie şi se desfăşoară în mai multe oraşe ale ţării: Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca, Mangalia, Constanţa, Braşov, Rădăuţi, Sighetul Marmaţiei, Dej, Botoşani. Micilor baschetbalişti le sunt pregătite cadouri şi diplome, iar echipa câşigătoare din fiecare oraş va primi Trofeul „Telefonul Copilului” pentru a marca victoria. În Bucureşti, pe Arena de Baschet, cu începere de la ora 10:00 până la ora 16:00, copiii vor concura, iar de la ora 16:00 va avea loc Festivitatea de premiere.

Grădina Botanică, Gradina Zoologică și parcurile din București4. Grădina Botanică, Gradina Zoologică și parcurile din București

Pot fi o alegere bună, mai ales că peste tot sunt locuri special amenajate pentru copilaşi, iar ei se pot simţi minunat, mai ales acum, de ziua lor. Nu ezitaţi să mergeţi în Orăşelul Copiilor, acolo unde personajele de poveste îi aşteaptă pe piticii însoţiţi de părinţi. O surpriză foarte plăcută poate fi o zi petrecută în cel mai mare parc acvatic, situat în apropiere de Capitală, la kilometrul 13, adiacent autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Principalele atracţii sunt piscina cu valuri, unică în ţară, 22 de tobogane cu viteze mari, Lazy River sau râul leneş pentru cei dornici de relaxare, un loc de joacă special pentru copii şi 4.200 de metri pătraţi de plajă.

Ateliere de creație, teatru de păpuși și alte surprize la Băneasa Shopping City5. Ateliere de creație, teatru de păpuși și alte surprize la Băneasa Shopping City și Grand Cinema Digiplex

Și dacă prințul sau prințesa voastră este pasionat(ă) de pictură și s-a antrenat pe pereți, are imaginație, improvizează și mereu vrea să se joace, acum puteți merge la Băneasa Shopping City și Grand Cinema Dugiplex, unde este așteptat(ă) pentru a se întâlni cu alți copii, la ateliere de creație, la teatru de păpuși și alte surprize. Distracția începe de vineri, 31 mai, de la ora 18:00, și continuă și sâmbătă și duminică  de la ora 11:00.

Târg de dulciuri și jucării6. Târg de dulciuri și jucării

În parcul „LUMEA COPIILOR” din București, în perioada 31 mai -02 iunie 2013, primăria va organiza jocuri, ateliere de creație, ateliere de construcție, concurs de dans și Miss 1 IUNIE 2013, concurs de desene pe asfalt, concerte și multe alte surprize. Și dacă nu ați apucat să le luați copiilor cadouri, aveți aici această ocazie. veo fi prezenți la târg renumiti creatori populari de jucării, dulciuri de casă, vată de zahăr și mere coapte, specialitati din ciocolată și multe alte bunătăți.

Divertiland – cel mai mare parc acvatic din ţară7. Divertiland – cel mai mare parc acvatic din ţară

Sâmbătă, Diverland își redeschide oficial porțile. Cu această ocazie copiii vor avea acces liber la toate atracţiile parcului.  Vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor toboganele speciale, „Elephant Springs“ sau „Hippo Pool“, cu tunuri şi pistoale cu apă, duşuri, ţâşnitoare, toate în diferite forme, culori şi dimensiuni.

 

1 iunie la Muzeul Țăranului Român8.  1 iunie la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Ţăranului Român îşi deschide porţile cu programe speciale de 1 iunie, oferind copiilor o mulţime de atracţii. Dacă cei mici s-au plictist de jucăriile lor, le pot schimba aici cu alţi copii. Pot participa la unul din atelierele de ceramică, hârtie manuală şi pictură pe pânză sau la o piesă de teatru. Nu vor lipsi vata pe băţ, turta dulce şi prăjiturele.

Comentarii

0 thoughts on "3 zile de poveste, cadou de 1 iunie pentru cei mici. Unde petrecem acest weekend?"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--