5 lucruri peste care nu pot trece cu vederea

5 lucruri peste care nu pot trece cu vederea

 

Dacă aş avea puterea să schimb ceva în lume, aş face să dispară minciuna.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu mă gândesc din când în când (şi) la lucrurile mai puţin frumoase, la acelea pe care le-aş shimba. Să fie bine, să fie rău…nu ştiu. În toate cărţile de psihologie pe care le-a m deschis, pe majoritatea le-am şi citit, şi peste tot scrie să vezi partea bună a lucrurilor şi a lumii. Să fii mulţumit cu ceea ce ai ca să… primeşti mai mult.

Aoleu!! Şi alta nu!

Păi cum să fiu indiferentă la lucrurile mai puţin frumoase, mă exprim aşa ca să nu spun „lucrurile urâte, mizerabile şi îngrozitoare” pe care unii dintre semenii noştri le fac sau…ni le fac?

Mă scot din minţi…mincinoşii.

dsc_0309-7681371

FOLLOW ME

5 lucruri care NU îmi plac şi care aş vrea să NU mai existe?

  1. MINCIUNA
  2. lenea
  3. hoţia, atât aceea care presupune furtul, dar şi înşelăciunile
  4. grija pentru capra vecinului, bârfa
  5. făţărnicia

Am scris fix în ordinea care mă supără, iar dintre acestea, cel şi cel mai tare mă supără minciuna.

Nu înţeleg de ce oamenii mint. Nici de ce sunt leneşi, dar îi invidiază pe cei care muncesc din greu pentru tot ceea ce au! Om bun, dacă îţi doreşti ceva şi aştepţi să primeşti, fără ca tu să depui un minim efort, sunt curioasă, oare primeşti ceea ce îţi doreşţi?

Cu siguranţă nu!

Apoi, de ce să porţi grija mea sau a altuia? Îţi faci viaţa mai frumoasă, câştigi mai mult, eşti mai bogat când porţi grija celorlalţi?

Cine mă cunoaşte, ştie că sunt un om absolut normal, care îmi place să trăiesc cât mai frumos, să îmi văd de viaţa mea şi de familia mea, să mă bucur şi să trăiesc cu ceea ce am şi pentru ceea ce fac!

Aşa sunt eu, poate prea „cuminte” pentru unii şi prea „fiţoasă” pentru alţii. Habar nu am cum mă văd cei care nu mă cunosc. Dar ceea ce contează cu adevărat pentru mine este să fiu respectată aşa cum şi eu îi respect pe toţi cei cu care intru în contact!

Ce mă enervează cel mai tare la oamenii de lângă mine, după miniciună?

Ei bine, detest oamenii făţarnici care în faţă îţi vorbesc frumos, se dau cei mai minunaţi prieteni, spun tot ceea ce cred ei că îţi doreşti să auzi, ca apoi, când nu mai eşti de faţă, să te comenteze, să te bârfească, să îţi facă rău. 

Acest gen de oameni, pentru mine, sunt nişte amărâţi nefericiţi, demni de milă. Singurul lucru pe care îl poţi face pentru aceşti oameni este să îi ignori. Şi vă mărturisesc că de-a lungul vieţii am avut parte de mulţi astfel de oameni. Nu vreau să mă repet, dar chiar cred că tot ceea ce facem, ceea ce spunem, chiar şi ceea ce gândim, toate ni se întorc, poate chiar şi mai mult decât ceea ce credem că am merita. Şi nu e chiar uşor de suportat. Tocmai de aceea, mi-aş dori ca cei care se ştiu că au astfel de „apucături” să se corecteze pentru că nu le fac bine nici lor, nici celor dragi şi nici celorlalţi.

Nu vreau să insist prea mult pe acest subiect pentru că nu îmi face plăcere, dar vreau să le reamintesc celor care se simt vizaţi de un astfel de comportament „bolnav” că oricât de mult s-ar ascunde, adevărul iese la iveală. Şi chiar şi o singură vorbă aruncată aiurea, care poate răni, orice rău, mai devreme sau mai târziu se descoperă. Poate că „victima” nu va reacţiona, dar va afla adevărul, iar tu, cel ce faci rău intenţionat nu vei şti asta, te vei comporta la fel de mizerabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.