#DIETA

Pască delicioasă care nu îngrașă: rețeta mea de pască fără aluat

Scris de Ela Crăciun la 29 aprilie 2016

 

Nu știu cum este pentru voi această săptămână, dar pentru mine, este una dintre cele mai intense și mai emoționante din întregul an. Săptămâna Mare a Postului Sfintelor Paști înseamnă, dincolo de încărcătura spirituală pe care o are, și o perioadă în care ne pregătim pentru ospăț. Evident, de pe masa din ziua Paștelui NU poate lipsi pasca.

Recunosc, aș mânca din toate bunătățile pregătite la noi în casă, și aș mânca mult. Hmm…oricum o să mănânc foarte mult în aceste zile. Deși pare să nu îmi pese de kilograme, adevărul este că mă doare sufletul să știu că munca mea de câteva luni bune se duce pe trei, patru zile.

Pască delicioasă care nu îngrașă: rețeta mea de pască fără aluat

Pentru a mai salva câteva sute de calorii, eu prepar o pască fără aluat. Este extrem de ușor de pregătit, iar gustul este ceva ireal de bun!

Ingrediente pentru aproximativ 10 porții:

  • 1 kg de brânză de vaci, eu o las la scurs de cu seara
  • un pumn mare de stafide pe care le las la hidratat de seara
  • 150 g de făină
  • 10 ouă
  • 2 lingurițe de esență de vanilie sau o păstaie de vanilie
  • 7-9 linguri de zahăr
  • 1 linguriță de coajă rasă de lămâie
  • 1 linguriță de zeamă de lămâie
  • 1 plic de praf de copt
  • 1 praf de sare
  • făină și unt pentru tapetat forma în care o coci, eu prefer o formă de tort cu fund detașabil

Separă gălbenușurile de albușuri. Pune gălbenușurile, brânza, coaja de lămâie, stafidele cu tot cu lichidul în care s-au hidratat și esența de vanilie.

Amestecă bine ca toată compoziția să fie una omogenă, amestecă separat și făina cu praful de copt și un vârf de linguriță de sare. Peste această compoziție uscată adaugă, cu atenție, compoziția obținută din ouă și brânză. Amestecă încet ca să nu faci cocoloașe.

Separat, bate albușurile cu un praf de sare și zeama de lămâie. După ce încep să se întărească, adaugă zahărul și mixează-le până ce spuma devine tare. Testul îl faci ținând vasul cu susul în jos și compoziția nu curge.

Amestecă această spumă cu compoziția mai devreme pregătită. Unge tava cu unt și tapetează-o cu făină. Adaugă compoziția și bagă tava la cumptor la 180 de grade, vreme de 15 minute, scade temperatura la 150 de grade și așteaptă 40-45 de minute. Ca să știi dacă s-a copt în interior, fă testul cu scobitoarea. Lasă tava să se răcească și scoate-o din formă. Poți să cerni zahăr pudră și să o păsterezi într-un prosop curat până când o tai de față cu toată familia. Nu gusta până nu în ziua de Paște, pentru că, îți garantez, gustul va fi infinit mai delicios dacă o savurezi alături de familie și de oaspeți.

Secrete din bucătărie:

  • Stafidele le las la histratat de cu seară, ca să nu aștept și să fie foarte bine îmbibate cu lichidul în care le las. Aici, se poate folosi apă plată, esență de rom sau chiar cremă de whiskey. Ca și cantitate, dacă vrei să predomine gustul stafidelor, pune din belșug, dacă nu, nu exagera. Și cantitatea de lichid trebuie să acopere destul de mult stafidele pentru că ele vor o vor absorbi.
  • Esența de vanilie trebuie să fie de calitate. În locul esențelor din supermarketuri alege un baton de vanilie. Păstaia de vanilie de cea mai bună calitate, trebuie să fie lucioasă, flexibilă, să aibă suprafața uleioasă și să se vadă semințele dinăuntru. Nu mai vorbesc despre parfumul pe care îl are.
  • Eu nu îi mai pun zahăr vanilat pentru că și așa conține zahăr, dar pentru aspect, cern foarte, foarte puțini fulgi de cocos. Tu poți cerne puțin zahăr.

Poftă bună de gătit cu dragoste! Simplu, frumos și absolut delicios 🙂

PS: NU îngrașă, dacă nu o mănânci toată odată sau singur. Altfel, orice, în afară de apă și aer, consumat în exces dăunează grav siluetei! 😉

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--