Dăm sau nu copiilor carne de pui din comerţ?

De ceva vreme am vrut să scriu despre acest subiect. E unul dintre cele mai sensibile din cate pot exista când vine vorba de alimentaţia copiilor şi vă recunosc, mamă fiind, că nu e deloc simplu să hrăneşti un copil.

Au apărut pe internet o grămadă de filmuleţe despre cum sunt crescuţi puii, cum carnea este injectată şi cum…carnea nu mai e carne, ci doar o „bancă de hormoni”. Şi îmi permit să mă exprim aşa. De ce, veţi afla exact de la medicii cu care am discutat despre acest subiect.

În mod normal, ar fi o carne slabă, bine tolerată de stomăcelul copilului. Carnea de pui ar trebui să fie ideală în nutriţia unui micuţ deoarece este uşor digerabilă. Ar fi…cu o singură condiţie: să fie crescut în curte şi neinjectate păsările. Altfel…cea din comerţ rămâne o veritabilă sursă de…îmbolnăvire.

Noi în casă nu luăm şi nu acceptăm pui decât de acolo de unde ştim că este crescut 100% natural, fără injecţii, hormoni de creştere, pesticide. Noi luăm de la soacra mea din gospodarie. Soţul meu mereu spune să nu le dăm copiilor nimic care să conţină carne de pui. La acest capitol suntem foarte, foarte atenţi pentru că am fost bine informaţi.

Nu o spunem noi, ci o spun medicii nutriţionişti. Întrebarea rămâne: dăm sau nu copiilor carne de pui din comerţ?

Am stat de vorbă pe această temă cu doi specialişti în domeniu: doamne doctor Daniela Preoteasa, medic pediatru şi domnul doctor Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de Neonatologie la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

În zile noastre, datorită industrializării, calitatea mâncării din comerţ este extrem de controversată. Mâncarea procesată, inclusiv carnea conţine cantităţi mari de sare, coloranţi, aditivi, hormoni decreştere, pesticide, antibiotice, poate fi chiar contaminată cu bacterii patogene, etc. Toate acestea dereglează echilibrul fragil al metabolismului unui organism tânăr, în creştere, imatur, putândproduce o multitudine de boli începând din copilărie, cu repercusiuni până în viaţa de adult.”

Pe domnul doctor Cătălin Cîrstoveanu, supranumit şi „îngerul copiilor” am avut plăcerea şi bucuria de a-l întâlni într-un cabinet medical dintr-un sat aflat la 80 de kilometri de Bucureşti, înconjurat de zeci de copilaşi care îşi aşteptau emoţionaţi rândul să fie consultaţi de medicul care zi de zi salvează vieţile micuţilor pacienţi. Este preocupat de sănătatea micuţilor pacienţi pentru că atunci când nu este la spital, la serviciu, timpul liber şi-l dedică tot micuţilor pacienţi pe care îi consultă gratuit. Domnul doctor este voluntar în campania „Sănătate pentru sate”.

I-am adresat aceeşi întrebare, dar înainte să îmi răspundă a zâmbit adânc şi cu oarecare tristeţe mi-a răspuns:

Acum că m-aţi întrebat de carnea de pui trebuie să vă spun că eram într-o ţară străină când am mâncat prima dată carne 30%. Era foarte ieftină, dar tot 30% carne. Era extraordinară la gust şi pentru prima oară acolo am văzut aceaste produse, în străinătate, nu la noi. Deci noi suntem o copie fidelă, cam latentă, la ceea ce se întâmplă în Occident. Şi din punctul acesta de vedere, este un exemplu de neurmat, nu este în regulă ce se întâmplă.” A oftat adânc, apoi a continuat: „Este clar că multe alimente sunt cu antibiotice, cu hormoni şi se pare că multe dintre ele sunt cu anticanceroase, medicaţie citostatică şi în felul acesta pentru că produsele acestea, animale sau vegetale, conţin pesticide şi aşa mai departe, desigur sunt pesticide acceptate, chiar în structura ADN-ului care înglobează diverse substanţe chimice pentru a rezista dăunătorilor, este foarte intresantă ingineria genetică în agricultură, ei bine, toate aceste lucruri au o aparenţă de mare de stabilitate pentru toată populaţia”spune dr. Cătălin Cîrstoveanu.

Credeţi că am putut să mai spun ceva după acest răspuns? Evident, nu, dar am reuşit să mă felicit că nu le dau copiilor mei carne de pui din comerţ.

Dr. Daniela Preoteasa, medic pediatru, enumeră cele mai cunoscute efecte asupra organismului copilului care este hrănit cu carne de carne de pui din comerţ:

  • dezechilibre hormonale
  • alergii
  • colite
  • afecţiunirenale cardiace
  • respiratorii
  • gastroentrocolite
  • obezitate

Iar dr. Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de Neonatologie la Spitalul „Marie Curie” completează: „Uitaţi-vă care este rata de boli imune astăzi în Occident, unele fatele. Care este rata cancerului astăzi? Unul din trei este bolnav de cancer, deci rata cancerului este de 30%. Cât era în urmă cu 100 de ani? Cred că era undeva de unul la o sută. Astăzi este 30%. Şi mai grav este că se află în creştere! Deci, toate aceste lucruri ne afectează ireversibil. Este şi o consecință a lumii în care trăim, ne interesează foarte mult să câştigăm cât mai mult, să producem cât mai mulţi bani şi nu ne interesează care sunt rezultatele. Vrem să producem pentru cât mai ieftin chiar dacă asta ne îmbolnăveşte.”

Aşadar, dragii mei, înainte de a mai cumpăra pulpele acelea care arată atât de bine, mai gândiţi-vă odată la ce au spus domnii doctori şi la efectele pe care le au asupra sănătăţii şi a vieţii copiilor voştri şi chiar a voastră.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

0 comentarii pe “Dăm sau nu copiilor carne de pui din comerţ?

  1. Alina says:

    Au mai fost doctori care au pierdut procese pentru ca si-au dat cu parerea fara a face studii. Mai mult, din citatele spuselor medicilor nici macar nu rezulta concluzia pur personala si nefundamentata ca nu putem da copiilor carne de pui din comert. Ar fi totusi indicata o documentare pe studii…

    • Octavian says:

      OctavianTTEi na!?, ma lasi?, Crezi ca mai este nevoie de studiu?
      Este evident, fara indoiala, carnea de pui din comert si aproape tot ce este in comert…este nociv pentru organismul adult, dar pentru copii cu atat mai mult.
      Populatiile ignorante sunt manipulate si consuma in nestire toate prostiile artificiale livrate cu aprobare de indivizi fara scrupule…
      Naivii vor argumente… „fundamentate” si la 40 – 50 de ani se intreaba de ce se imbolnavesc de cancer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.