#CHICMOM

Am dus întrebarea și la psiholog: ce vrem noi, femeile?

Scris de Ela Crăciun la 10 martie 2016

Nu puteam lăsa să treacă ziua femeii, săptămâna femeii, luna femeii, fără să batem și la ușa psihologului, în căutarea răspunsului  la aceeasi obsedantă întrebare, pe care până și noi ne-o adresăm nouă însene sau suratelor noastre: ce vor femeile? M-a ajutat, structurat și la țintă, ca de obicei, psihoterapeutul Dana Dumitrache. Știu că e un plan ambițios să speri că ne vom elucida vreodată cu privire la mintea, gândurile și dorințele femeii, dar perspectiva Danei ne oferă un prim pas destul de solid în ieșirea din întunericul eternului feminin 🙂

Am dus întrebarea și la psiholog: ce vrem noi, femeile? Dacă suntem femei tinere, iubite sau soții, atunci nevoile și dorințele sunt realități  antecreate, fie că avem un model pozitiv în familia de origine, fie că am copiat vreunul din cine știe ce alte existențe desăvârșite, prozaice sau/și scornite de mintea vreunei alte femei care își descriu/descarcă fanteziile în cărți romantice, fie reprezintă melanjul celor două. Oricum, ne dorim să fim iubite și musai să iubim, să trăim dragostea sau prietenia sau și una și alta, cum altfel decât decupate din povești. Să întâlnim bărbatul ideal, gentleman din moși strămoși, fluturând stindardul inteligenței peste medii și pe cel al tandreței iluzorii, dar atât de firești într-o intimitate…de cuplu. Deși, de cele mai multe ori ne mulțumim să ne păcălim cu iluzia că-l putem salva de el însuși.

Dacă suntem mame, realitatea se complică sau se simplifică, de la caz la caz,  prin renunțarea la noi însene. Devenim a doua sau a treia roată la căruța/caleașca familiei. Ne trezim, cu voie și fără de voie, prelungirea utilă a copilului nostru care, inevitabil, odată cu trecerea prețioasă a anilor,  se transformă în inutilitate, odată cu traversarea etapelor evolutive a relației noastre parentale. O mamă își dorește ca odrasla ei scumpă să fie sănătoasă și voioasă, norocoasă, iubită, prețuită, să fie cea care primește sau cea care dăruiește. Să fie abundență în tot ceea ce își dorește piciul sau picea să fie, astfel încât să fie mulțumită și împlinită. Cărțile sau cursurile de parenting au avut în ultimul cincinal, o influență bine definită și la fel de apreciată în conștiința mamelor acestei perioade postmoderniste.

Dacă suntem fiice, atunci ne dorim relația ideală cu părinții noștri. De cele mai multe ori relația ideală este un vis cumva iluzoriu, dat fiind faptul că noi am evoluat emoțional, afectiv, mental, în ultimii 50 de ani, iar părinții noștri sunt produsul altor părinți castrați afectiv și/sau emoțional.

Dacă suntem prietene, suntem, cumva, dezbrăcate de cenzuri inutile. Ascultăm și ne dorim să fim ascultate, înțelese, apreciate, iubite de cele pe care le numim generic „prietene”. Suntem, cam toate, terapeute de ocazie, dar nu facem altceva decât să sublimăm comportamentele sociale învățate pe băncuța din fața casei părintești sau la un ceai cu pretenții, din timpuri imemoriale. In fond, comportamentele acestea sunt parte din ADN-ul nostru, conținuturi majore ale conștiinței colective.

Ce ne dorim noi, femeile? Important este să ne dorim! Și să acționăm în consecință. 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--