12 probleme pe care le înțeleg toate femeile cu bustul mare

Femeile cu sâni mari stârnesc dorința bărbaților, dar au și o mulțime de probleme dincauza bustului lor. Iată câteva exemple:

1. Ce se întâmplă atunci când vor să își cumpere cămăși – nasturii se deschid și le fac să pară semi-dezbrăcate. Uneori ele își dau seama de acest lucru chiar înainte să participle la o ședință importantă la serviciu.

2. Sânii mari le sabotează exercițiile fizice – trebuie să poarte cel puțin două bustiere dacă vor să încerce să se antreneze. Uneori își doresc să-și poată mumifica temporar sânii.

3. Nu e ușor să alerge sau să stea pe burtă.

4. Costumele de baie sunt o altă poveste – niciunul nu li se potrivește. Niciodată. Nici cele dintr-o singură piesă, nici cele cu două.

5. Sânii mari le fac să pară mai mari decât sunt de fapt.

FOLLOW ME

6. Standardele duble sunt dezamăgitoare

7. Oamenii le întreabă dacă le doare spatele – unele femei chiar au această problemă, dar nu toate!

8. Bărbații acordă o atenție deosebită sânilor în pat – de parcă presupun că sânii mari sunt automat o zonă extrem de sensibilă, precum clitorisul.

9. Se satură de sfaturile de modă pentru fetele „cu forme” – fiindcă dacă își accentuează talia e ca și cum și-ar prezenta sânii pe un platou.

10. Nu pot să poarte niciodată ceva cu spatele gol.

11. Sunt îngrozite de ideea de a rămâne însărcinate fiindcă, deși își iubesc sânii mari, aceștia se vor face și mai mari.

12. Gențile care se poartă peste corp, într-o parte, arată foarte ciudat pe ele – de parcă ar ține în brațe un copil.

Cum să-ți alegi sutienul PERFECT! Cel mai bun GHID!

Experta în lenjerie intimă, Rebecca Apsan crede că alegerea sutienului potrivit poate schimba întregul corp al unei persoane – și viața, pe deasupra. Iată cum să alegi sutienul corect pentru a te simți confortabil și frumoasă:

1. Măsurătorile

Trebuie să îți iei măsurile, dar asta e numai începutul. Ține cont și că s-ar putea să vezi că sunt ușor incorecte atunci când probezi ceva, fiindcă modelele de la diferite companii mai diferă puțin, iar forma corpului tău este unică.

2. Circumferința benzii

Coboară-ți brațele. Panglica de măsurat ar trebui să fie orizontală și presată bine de corp. Pentru eficiență maximă, roagă pe altcineva să te măsoare.

3. Circumferința pieptului

Pune-ți cel mai normal și mai confortabil sutien pe care îl ai – nu push-up sau unul care micșorează. Întinde bine panglica orizontal peste partea cea mai proeminentă, fără să presezi.

4. Cum să încerci un sutien la magazine

Ține minte: cu cât e mai mare circumferința benzii, cu atât e mai largă și mai spațioasă cupa. Fii pregătită să încerci nu mai puțin de 10 sutiene de la minim 2 companii diferite. Când găsești unul pe măsura ta, poți încerca diverse modele.
Încearcă 2 modele așa, apoi două cu o bandă mai mică, dar cu o cupă mai mare, al treilea ar trebui să aibă o bandă mai mică, al patrulea cupa mai mare, iar ultimele două ar trebui să aibă și o bandă și o cupă mai mare. Evaluează-le în funcție de cupă, banda de la bază și bretele. Când încerci un sutien, închide-l la rândul cel mai slab.

5. Cum ar trebui să arate sutienul perfect:

Banda de la bază ar trebui să ajungă la cutia toracică, dar nu să-ți intre în piele. Ridică brațele și înclină-te de la stânga la dreapta – banda ar trebui să stea la locul ei. Ar trebui să poți băga două degete sub încheietoare, dar nu mai mult.

6. Cupele

Dacă acestea au cute, atunci sutienul e prea mare. Încearcă unul cu niște cupe mai mici. Dacă sutienul îți strange pieptul până îți apar încrețituri aproape de subraț. Atunci e prea mic. Încearcă unul care are cupele mai mari.
Coastele și sternul nu trebuie să fie deloc acoperite de sutien. Dacă e așa, îți trebuie o mărime mai mare.

7. Bretelele

Pentru a vedea dacă sutienul îți și ridică sânii, găsește punctul de mijloc dintre umeri și cot. Acolo ar trebui să fie sutienul mai proeminent. Poți să mai strângi bretelele, dare le nu trebuie să îți taie umerii sau să întindă baza.

Alte lucruri de care să ții seama

Dacă ai cupa C sau mai mare, un sutien cu fanon ți-ar putea prinde bine. Dacă bretelele tot alunecă, prinde-le la spate cu o clemă. Dacă ai sâni de mărimi diferite, încearcă sutiene care au cupele turnate sau cele cu push-up. Dacă ai un spate larg, dar sâni mici, caută măsura corectă a cupei – banda poate fi puțin mai mică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.