#TIPS&TRICKS

12 IMAGINI care demonstrează că TĂTICII au un SIMȚ AL UMORULUI incredibil

Scris de Laura P la 23 august 2017

Ce poate fi mai frumos pentru o mamă decât să vadă cum partenerul îi oferă copilului lor grijă și afecțiune? Iată câteva fotografii emoționante care ilustrează dragostea paternă:

1. Tatăl este un magician, care poate crea mereu ceva de basm.


2. Un tată adevărat este gata să-și sprijine mereu fiica – chiar dacă pentru asta trebuie să se deghizeze în Ursula.


3. Sau într-un vânător neînfricat. Ținuta sigur ajută.


4. Tații sunt mereu gata să încerce lucruri noi și au încredere în copiii lor.


5. Iar dacă cei mici sunt triști, taților nu le e frică să le arate cum ar trebui să-și exprime emoțiile.


6. Tații sunt cei mai puternici, iar alături de ei poți porni fără griji chiar și în cele mai periculoase aventuri.


7. Se spune că tații se joacă puțin cu copiii lor. Nimic mai fals! Doar că uneori pare că nu se joacă deloc.


8. Tații nu caută soluții ușoare, dar le găsesc întotdeauna.


9. Tații sunt cei care au mereu totul sub control.


10. Ei sunt mereu atenți, deși sunt somnoroși sau obosiți.


11. Tații nu îi învață pe copii cum să trăiască. Ei le arată.


12. Tații sunt mereu niște zâne bune.

Citește și: „Când eu nu voi mai fi…”: scrisorile unui tată pentru fiul lui

De: Rafael Zoehler

„Moartea vine întotdeauna pe neașteptate. Chiar și oamenii grav bolnavi speră că nu vor muri astăzi. Poate peste o săptămână. Dar sigur nu astăzi și nu acum….

Moartea tatălui meu a fost și mai neașteptată. A plecat la 27 de ani. Era tânăr, prea tânăr. Tatăl meu nu era muzician, nici o persoană cunoscută. Cancerul nu-și alege victimele. Când a plecat, aveam 8 ani și eram destul de mare pentru a-mi fi dor de el tot restul vieții. Dacă ar fi murit mai devreme, nu aș fi avut nicio amintire cu el și nu aș fi simțit durere. Dar eu îl țineam minte. De aceea aveam tată. Dacă ar fi fost viu, m-ar fi încurajat cu glume, m-ar fi pupat pe frunte înainte de somn, m-ar fi făcut să susțin aceeași echipă de fotbal ca și el, și ar fi explicat unele lucruri mai bine decât mama…

Nu mi-a spus niciodată că va muri în curând. Chiar și atunci când era pe patul de moarte nu a spus niciun cuvânt. Tata făcea planuri pentru anul viitor, chiar dacă știa că nu va mai fi alături de noi luna viitoare. Planurile de viitor erau o metodă unică de păstra speranța. M-a făcut să zâmbesc până la capăt. Știa ce urma să se întâmple, dar nu spunea nimic, nu voia să-mi vadă lacrimile.

O dată mama m-a luat pe neașteptate de la școală și am mers la spital. Medicul ne-a spus vestea tristă cu toată delicatețea de care era capabil. Mama plângea, pentru că încă mai avea o speranță. Eu eram șocat. Ce înseamnă asta? Oare asta nu era o boală ordinară, pe care medicii o puteau vindeca? Mă simțeam trădat. Strigam de durere, apoi am înțeles că tata nu mai este. Și am început să plâng…

O asistentă s-a apropiat de mine cu o cutie în mână.  Cutia era plină cu plicuri sigilate cu notițe în loc de adresă. Apoi sora medicală mi-a dat un singur plic din cutie:

– Tatăl tău m-a rugat să-ți transmit această cutie. A petrecut o săptămână întreagă scriind aceste scrisori și ar fi vrut ca acum tu să citești această scrisoare. Fii tare!

Pe plic era o inscripție: „Când nu voi mai fi”. L-am deschis.

Dragul meu fiu,

Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că am murit. Îmi pare rău. Am știut că voi muri. Nu am vrut să-ți spun ce se va întâmpla pentru că nu am vrut să plângi. Așa am decis eu. Cred că omul care se pregătește să moară, are dreptul să acționeze un pic egoist. Am multe să te învăț. La urma urmei tu încă nu știi nimic. Așa că ți-am scris aceste scrisori. Nu le deschide decât în momentul potrivit, bine? Este pactul nostru. Te iubesc! Ai grijă de mama. Acum tu ești bărbatul în casă.

Cu dragoste, tata

P.S. Nu am scris scrisori pentru mama. Ea și așa a primit mașina mea.

Scrisoarea lui stângace, pe care abia am putut-o desluși, m-a liniștit, și m-a făcut să zâmbesc. Așa o idee ingenioasă a avut tata. Acea cutie a devenit cea mai importantă pentru mine. I-am spus mamei să nu o deschidă. Scrisorile erau ale mele și nimeni altcineva nu putea să le citească. Am învățat pe dinafară toate denumirile plicurilor pe care urma să le deschid. Aveam nevoie de timp, pentru ca acele momente să vină. Și așa încet, încet am uitat de scrisori.

Mama nu s-a mai recăsătorit. Nu știu de ce, dar aș fi vrut să cred că tata a fost dragostea vieții ei. În acele vremuri era cu un bărbat, care însă nu valora nimic. Eram de părere că întâlnindu-se cu el, se înjosește. El nu o respecta. Ea merita un om mai bun alături, decât un bărbat pe care l-a cunoscut la bar. Și acum țin minte palma pe care mi-a dat-o când am rostit cuvântul „bar”. Recunosc că am meritat-o. În timp ce pielea încă îmi ardea în urma loviturii, mi-am amintit de cutia cu scrisori, mai exact de o scrisoare concretă care se numea „Când te vei certa foarte tare cu mama”.

Am răscolit camera și am găsit cutia într-o valiză care era în fundul dulapului.

Acum cere-ți scuze de la ea. Nu știu din ce cauză v-ați certat, și nu știu cine are dreptate. Dar o știu pe mama ta. Pur și simplu cere-ți scuze, așa va fi cel mai bine. Ea este mama ta. Ea te iubește cel mai mult în lumea asta. Știi oare că te-a născut pe cale naturală, pentru că cineva i-a spus că așa va fi mai bine pentru tine? Ai văzut vreodată o femeie care naște? Sau mai ai nevoie și de alte dovezi de iubire? Cere-ți scuze. Ea te va ierta.

Cu dragoste, tata

Tata nu era un scriitor prea iscusit. Dar cuvintele lui aveau o influență mare asupra mea. Erau cuvinte, care purtau cu ele o înțelepciune enormă. M-am dus în camera mamei și am deschis ușa. Am plâns când s-a întors să mă privească în ochi. Țin minte că mergând spre ea aveam în mâini scrisoarea tatei. Ea m-a luat în brațe și ambii am stat în liniște. Ne-am împăcat și am discutat un pic despre el. Într-un fel ciudat, simțeam că el este alături de noi. Eu, mama și o părticică din tata, părticica pe care a lăsat-o pentru noi pe o bucățică de hârtie

Tata m-a urmat pe parcursul întregii vieți. Era cu mine, în pofida faptului că a murit de mult. Cuvintele lui făceau ceea ce nimeni nu putea să facă: îmi dădeau puteri pentru a trece peste greutățile din viața mea. Știa să mă facă să zâmbesc, când toată lumea din jur era tristă, mă ajuta să-mi curăț rațiunea în momentele de furie. Scrisoarea „Când te vei căsători” m-a emoționat mult. Dar nu atât de mult ca scrisoarea „Când vei deveni tată”:

Acum vei înțelege că înseamnă dragostea adevărată, fiule. Vei înțelege cât de mult o iubești, dar adevărata o vei simți pentru acea ființă mică care este alături de tine. Nu știu dacă este fetiță sau băiețel. Acum timpul va trece cu viteza luminii, așa că trebuie să-i fii alături. Nu pierde momentele, ele nu se întorc niciodată. Schimbă scutecele, fă-i baie, fii un exemplu. Cred că ai tot de ce ai nevoie pentru a devenit un tată ca mine.

Cea mai dureroasă scrisoare pe care am citit-o vreodată, era și cea mai scurtă dintre cele pe care mi le-a scris. Sunt sigur că atunci când a scris acele trei cuvinte, a suferit la fel de mult ca mine. Am avut nevoie de timp, dar a venit ziua când am deschis plicul „Când mama ta va muri”:

Ea este acum cu mine.

Era singura scrisoare care nu mi-a adus zâmbetul pe față. M-am ținut de cuvânt și nu am citit niciodată scrisorile înainte de vreme. Așteptam mereu momentul următor, scrisoarea următoare, încă o lecție pe care o voi învăța de la tata. Este uimitor câte lucruri poate învăța un bătrân de 85 de ani ca mine, de la un tânăr de 27 de ani. Acum, când sunt pe patul de spital, chinuit de cancer, îmi plimb degetele pe ultima scrisoare care mi-a mai rămas. „Când va veni timpul tău”. Nu vreau s-o deschis. Mi-e frică. Refuz să cred că timpul meu a venit. Nimeni nu crede că va muri într-o zi. Respir adânc, și deschid plicul.

Salut, fiule! Sper că ești bătrân deja. Să știi că a fost prima scrisoare pe care am scris-o și mi-a fost cel mai ușor. Este scrisoarea care m-a eliberat de durerea de a te pierde. Cred că rațiunea se înseninează când simți că sfârșitul este aproape. Este mai simplu să vorbești despre asta. Ultimele zile m-am gândit la viața mea. A fost scurtă, dar foarte fericită. Am fost tatăl tău și soțul mamei tale. Ce puteam să-mi mai doresc? Asta mi-a oferit liniștea sufletească. Acum fă și tu la fel. Sfatul meu pentru tine: nu te teme. P.S. Îmi este dor de tine.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!