#TIPS&TRICKS

10 REGULI pe care trebuie să le știi atunci când ești ÎN NATURĂ

Scris de Laura P la 10 august 2017

Când e vreme bună, mulți oameni pleacă din oraș în natură. Iată câteva sfaturi pentru a avea o excursie perfectă:

1. Fă focul pe piatră sau nisip

Dacă nu poți găsi un loc bun, doar îndepărtează stratul superior de sol de undeva.

2. Ca să nu ți se urce furnicile pe masă, pune fiecare picior într-un recipient de unică folosință care conține niște apă

Dacă folosești o pătură pentru picnic, pune niște mentă uscată sau niște coji de castravete pe ea.

3. Ține țânțarii la distanță cu ajutorul rozmarinului sau salviei

4. Dacă ai găsit o căpușă pe tine, acoperă zona cu ulei vegetal

Folosind niște așă, prinde capul căpușei și trage-o ușor în sus. Pentru a verifica riscul infectării cu encefalită, du căpușa vie la un laborator în două zile după ce ai scos-o.

5. Dacă ai suferit arsuri mici, taie un cartof sau un morcov crud și pune-l pe arsură

Pune apă rece pe zona arsă și presară niște sare. Așteaptă ca aceasta să se usuce și să cadă.

6. Dacă arsurile sunt serioase, aplică un strat gros de spray Panthenol sau cremă antibiotică și abia apoi bandajează-te, altfel materialul se va lipi de rană.

7. Dacă ai fost înțepat/ă de o albină, nu încerca să extragi acul, fiindcă s-ar putea să-ți provoci o infecție

Pentru a scăpa de el, folosește un card de plastic obișnuit: pune-l la 45 de grade în fața acului și, apăsând puțin pielea, trece-l peste zona înțepăturii. Tratează apoi rana cu un produs antiseptic obișnuit.

8. Dacă te-ai tăiat, iar rana e mică, spal-o și aplică niște rășină de la vreun conifer deasupra

Macină niște frunze de pătlagină și aplică pe rană, fixându-le cu un bandaj.

9. Dacă te-ai tăiat, iar sângerarea e puternică, înseamnă că a fost afectată vreo arteră și trebuie să aplici un garou, la 1.5-2cm mai sus de rană

Acesta va funcționa timp de o oră, deci trebuie să ajungi la un spital imediat

10. Dacă vezi un șarpe, nu te mișca – dă-i șansa de a pleca

Șerpii atacă numai când se simt amenințați.

Citește și: 10 ȘIRETLICURI pe care trebuie să le știi când ieși la IARBĂ VERDE

Să pleci din oraș, fie că e pentru o excursie cu cortul, fie că e doar pentru un picnic de weekend, e mereu o soluție bună pentru a te deconecta. Pentru toți cei care își fac griji pentru mâncarea greu gătită la focul de tabără sau pentru micile dificultăți  de care te lovești când petreci mai mult timp în natură, iată câteva trucuri care îți vor face mult mai confortabil timpul petrecut departe de civilizație.

1. O umbrelă atârnată invers de o creangă e un mod bun de a-ți proteja mâncarea de furnici.


2. Dacă plănuiești să gătești, ia niște folie de aluminiu cu tine. Îți păstrează mâncarea proaspătă.
3. Poți pregăti rapid niște gustări delicioase: pregătește niște aluat, presară zahăr și scorțișoară, pune-l pe un băț și rumenește-l la focul de tabără. Merge la fel de bine și pentru cei ce preferă gustările sărate. Învelește în aluat niște cârnăciori și cașcaval

4. Ia întotdeauna cu tine săpun lichid. Este mult mai practic decât cel solid.

5. Folosește cutiuțe goale de tic-tac pentru a transporta condimentele.

6. Torța suedeză e un foc de tabără alcătuit dintr-un singur buștean care poate să ardă pentru câteva ore. Poți pregăti mâncarea la el și funcționează precum cuptorul tău de acasă. Sparge un buștean în 4 bucăți și aprinde un foc de baie în interiorul lui.


7. Dacă îți dai seama că nu ai suficiente linguri cu tine, confecționează una de plastic.

8. Congelează câteva sticle de apă și ține-le în cutia frigorifică pentru a menține temperatura scăzută. Dacă folosești apă potabilă, o să o poți consuma după ce se topește.

9. Folosește o cască de duș pe post de capac. Pentru că nu e deloc practic să iei după tine capace mari și zgomotoase folosește niște căști de duș care sunt înlocuitoarele perfecte.

15. Protejează chibriturile de umezeală; pentru a face acest lucru este suficient să le înmoi capătul în pastă de dinți.

Citește și: 7 REGULI SE SUPRAVIEȚUIRE pe care trebuie să le știe toți OAMENII! Tu știi cum să fii mereu în SIGURANȚĂ?

Cu toţii cunoaştem regulile principale de siguranţă, dar uneori ajungem în nişte situaţii neaşteptate în care suntem confuzi și nu știm ce să facem. Iată câteva sfaturi care s-ar putea să-ți fie de mare ajutor la un moment dat:

1. Cum să recunoști un șarpe veninos
Dacă solzii de pe partea abdominală nu sunt bifurcați, pupilele sale sunt asemănătoare cu cele ale unei pisici, iar capul e delimitat clar de gât, atunci șarpele e veninos. Există însă și excepții de la regulă.

2. Nu folosi telefonul mobil atunci când mergi
A merge și a folosi telefonul în același timp e o provocare prea mare pentru creierul nostru. Te poate face să nu mai fii atent/ă la lucrurile din jur, deci nici la posibilele pericole (precum o mașină care vine brusc cu viteză spre tine.

3. Elimină punctele oarbe atunci când conduci ajustând corect oglinzile retrovizoare
Ajustează oglinzile astfel încât să vezi doar foarte puțin din marginile mașinii tale. Aranjează oglinda retrovizoare astfel încât să vezi orice mașină care vine din spate. Fă asta stând direct la volan.

4. Asigură-te că ai hainele potrivite 
Ține minte că pielea udă elimină căldură mult mai repede, așa că e important să îți menții pielea uscată pentru cât mai mult timp posibil. Asigură-te că temperatura corpului nu scade prea mult purtând haine de lână, care absorb umezeala, spre deosebire de bumbac și alte materiale.

5. Să ai mereu pastile anti-alergice la tine
Nu știi niciodată când ai putea avea o criză alergică. Asigură-te că ai pastile anti-alergice la îndemână – s-ar putea să fie cruciale pentru tie sau pentru a ajuta pe cineva.

6. Amintește-ți că limitele corpului tău sunt adesea determinate de Regula celor Trei
După cum au arătat numeroase studii, în medie, oamenii pot trăi 3 minute fără aer, 3 ore fără adăpost în condiții de vreme extremî, 3 zile fără apă și 3 săptămâni fără hrană.

7. Să ai mereu la tine o sursă de lumină puternică
Experții în siguranță personală cred că o lanternă este o armă eficientă în caz că ești urmărit/ă sau luat/ă prin surprindere. Dacă observi o persoană suspicioasă care se pregătește să te atace, luminează-i direct fața. Adversarul va fi temporar dezorientat, ceea ce îți va da niște timp pentru a scăpa.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--