10 oameni NORMALI făcând lucruri IMPOSIBILE

Într-un timp în care oamenii petrec mai mult timp pe telefon decât cu alți oameni, am devenit mult mai puțin cutezători și mai mulțumiți de jocurile și aplicațiile noastre. Dar, după cum demonstrează aceste fapte, oamenii nu au fost dintotdeauna așa. De fapt, aceste exemple demonstrează că suntem capabili de aproape orice.

1. 50 de maratonuri în 50 de zile

1-alergator-3179080

Alergătorul american Dean Karnazes a participat la 50 de maratonuri în 50 dintre Statele Unite, ceea ce e impresionant. Mai mult decât atât însă, el le-a făcut pe toate în 50 de zile consecutive. Asta înseamnă 26 de mile de alergat pe zi în aproape două luni.

2. Un licean a stat treaz 264.4 de ore

2-geniu-8417019

Richard Gardner, ca majoritatea celor de vârsta sa, nu credea că somnul e o problemă prea importantă pentru sănătatea sa mentală și emoțională. El a reușit să bată recordul mondial după ce a stat treaz peste 11 zile. După ce s-a trezit, Gardner a spus că a vrut să demonstreze că dacă nu dormi nu se întâmplă neapărat lucruri rele.

3. Un scafandru spaniol și-a ținut respirația sub apă 24 de minute și 3.45 secunde

FOLLOW ME

3-record-inot-4683951

Să îți ții respirația sub apă pentru mai mult de un minut e considerată o realizare. Dar când profesorul spaniol de scufundări Aleix Segura Vendrel a bătut recordul ținându-și respirația pentru 24 de minute și 3.45 secunde, mulți s-au întrebat dacă e măcar o ființă umană.

4. Un ceh a fost îngropat de viu pentru 10 zile

4-record-6293803

Înainte să vă îngroziți, să știți că magicianul ceh Zdenek Zahradka a fost sub supraveghere constantă. Cu numai un tub de protecție, el a petrecut 10 zile fără mâncare sau apă într-un coșciug micuț, spunând după experiment că în majoritatea timpului a dormit sau a meditat.

5. Cea mai lungă baie cu gheață

5-baie-de-gheata-2327698

Wim Hof, care deține alte 20 de recorduri mondiale, a reușit să stea într-o baie cu gheață timp de 1 oră, 52 de minute și 42 de secunde, depășindu-și în același timp propriul record.

6. Săritura cea mai de sus

6-record-8870394

Lazaro „Laso” Schaller a făcut istorie când a sărit cu picioarele înainte de pe o stâncă înaltă de 58.8 metri în Elveția.

7. Surferul extrem Garett Mcnamara și-a bătut propriul record când a făcut surf într-un Val Mamut pe Coasta Portugaliei

7-record-1477015

Americanul Garett Mcnamara și-a depășit propriul record când a făcut surf pe un val de 95 de metri înălțime.

8. Un tânăr de 18 ani deține recordul pentru cea mai mare perioadă de timp petrecută fără hrană sau apă

8-celula-6141798

E o situație de coșmar: să fii uitat undeva. În 1979, tânărul Andreas Mihavecz a fost arestat după ce a fost pasager într-o mașină lovită. Ofițerii de poliție l-au uitat pentru 18 zile într-o pivniță de unde nu putea fi auzit, dar, în mod surprinzător, a supraviețuit pentru a-și spune povestea.

9. Halterofilul American Paul Anderson deține recordul pentru cea mai mare greutate ridicată vreodată de un om

9-record-1963881

Deși există diverse competiții pentru „Cel mai puternic om”, Paul Anderson a ridicat cândva 2844.02 kilograme, un record nedepășit încă.

10. O femeie din Serbia a supraviețuit în urma unui accident de avion

10-supravietuitor-4070499

Vesna Vulovic, fostă stewardeză, a căzut de la 10.160 de metri, fără parașută, în urma unui accident de avion. A suferit răni multiple, a avut ambele picioare rupte, fost temporar paralizată de la brâu în jos, a stat în comă 27 de zile și și-a revenit miraculos. Distincția pentru Cartea Recordurilor i-a fost acordată de Paul McCartney.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.