10 MITURI despre animale pe care ar trebui să încetezi să le mai crezi

Fauna de pe planeta noastră este cât se poate de diversă și fascinantă, iar unele animale au abilități incredibile, care îi uimesc pe oameni. Totuși, există multe mituri legate de ce pot să facă animăluțele din jurul nostru, care nu au nicio legătură cu realitatea. Iată câteva lucruri pe care nu ar trebui să le mai crezi:

1. Câinii transpiră prin corp

Câinii nu transpiră prin corp. Ei se răcoresc într-un alt mod – își scot limba afară și respiră greu.

2. Măcănitul rațelor nu are ecou

Ca orice alt sunet, și măcănitul rațelor are ecou. E doar foarte încet și de aceea nu se aude prea des.

3. Oposumii dorm cu capul în jos, agățați de coadă

FOLLOW ME

Coada îi ajută pe oposum să se cațere în copaci și să apuce obiecte, dar adulții sunt prea grei, așa că nu pot să doarmă agățați de coadă pe o ramură pentru prea mult timp.

4. Liliecii nu văd nimic

Se crede, în general, că liliecii sunt orbi și că de aceea se ghidează după sunete în timpul zborului. Acest lucru nu e adevărat. Liliecii văd, doar că nu foarte bine.

5. Oamenii pot înghiți păianjeni în somn

Noaptea, din gura oamenilor iese aer, plus că mai și sforăim, iar aceste lucruri îi sperie îngrozitor pe păianjeni, așa că nu sunt prea dornici să intre în gura noastră.

6. Oile sunt niște animale extraordinar de proaste

S-a dovedit că, pentru niște animale, oile sunt destul de inteligente. Ele pot fi dresate, recunosc fețele oamenilor, reacționează atunci când le spui numele, își amintesc de culori și de compoziții.

7. Peștișorii aurii au memoria scurtă

Circulă un mit conform cărora peștișorii aurii țin minte lucruri numai pentru trei secunde. Se pare însă că memoria lor poate dura câteva luni, ceea ce îi ajută să găsească hrană și să evite pericolele.

8. Păsările își abandonează puii, dacă observă că miros a om

Mulți oameni cred că nu ar trebui să-I ajute pe puii de păsări căzuți din cuib, deoarece mirosul uman îi va alunga pe părinți. Adevărul e că păsările nu au un simț al mirosului atât de bine dezvoltat încât să sesizeze micile schimbări. Păsările își părăsesc cuibul numai dacă apare un pericol real.

9. Pisicile sănătoase ar trebui să aibă un nas rece și umed

Dacă pisica ta are nasul cald și uscat nu ar trebui să pornești într-o fugă la veterinar. Ar trebui să te îngrijorezi dacă are și pielea uscată, dacă nu mai are poftă de mâncare și dacă are probleme cu somnul.

10. Panterele sunt un tip diferit de feline

Oamenii de știință folosesc expresia „panteră neagră” atunci când se referă la leoparzii care au o culoare specială – negrul. Nu există pantere ca specie diferită de feline.

Citește și: Cele mai bune INDICII pentru a înțelege LIMBAJUL PISICILOR

După câine, pisica este al doilea cel mai răspândit animal de companie din lume. Foarte mulți oameni sunt atrași de pisicuțe pentru că acestea simbolizează frumusețea și seducția. Totodată, pisicile sunt admirate datorită unor caracterisitici precum independența și personalitatea puternică. Pentru că este un animal de talie mică și autonom este alegerea perfectă pentru cei ce-și doresc să aibă un animal de casă și locuiesc în apartament.

Foarte multe persoane aleg să-și ia o pisică pe post de animal de companie. Este un animal de talie mică ce nu e foarte greu de întreținut și, spre deosebire de cățel, nu îți impune să te rupi de la rutina ta pentru a o avea în grijă. Trebuie să fii atent să îi creionezi obiceiurile de când e puiuț și nu vei avea probleme prea mari pe viitor. Încearcă să o înveți cât mai devreme să-și facă nevoile la litieră, obișnuiește-o cu un program de hrană și schimbă-i jucăriile cât de des poți. Vei vedea că nu e foarte dificil să o îngrijești, însă trebuie să te aștepți și la câteva stricăciuni prin casă, dacă nu e chiar cea mai leneșă pisică din lume.

Pisica este un animal ce nu cunoaște limite și de aceea e, probabil atât de iubită. Bine… de asta, dar și pentru că e frumoasă și, într-o formă sau alta, e mereu acolo ca să ne încălzească și să ne țină companie, deși uneori mai mult încurcă teribil.

Toată lumea ştie că pisicile sunt cele mai puţin previzibile animale de companie. Ar trebui să știi că ele au propriul limbaj, iar dacă-l înveți s-ar putea să le înțelegi mult mai bine.

Iată un ghid care te va ajuta să devii cel mai bun prieten al tovarășului tău mustăcios – dacă e și el de acord, desigur:

Coada
Dacă e ridicată și curbată la vârf – pisica e fericită.
Dacă zvâcnește ocazională – pisica e emoționată sau îngrijorată.
Dacă blana de pe coadă stă într-o mie de direcții – pisica e foarte emoționată sau se simte amenințată.
Coada vibrează puțin – pisica e agitată și bururoasă că te vede.
Coada stă drept în sus, iar spatele formeză un „N” – semn de agresivitate extremă, care apare când pisica e în defensivă.
Coada e dreaptă și ușor înclinată – agresivitate ușoară sau teamă.
Coada e coborâtă – teamă sau frică.
Dacă pisica își mișcă tăios coada dintr-o parte într-alta, înseamnă că e furioasă ori că vrea să se joace. Las-o totuși în pace.

Ochii
Pupilele dilatate indică sentimente puternice – dorință de joacă, agitație, teamă, agresiviate.
Când o pisică te privește în ochi, înseamnă că are încredere în tine și că se simte confortabil cu tine prin preajmă.
Dacă pisica clipește ușor, e calmă și se simte în siguranță.

Interacțiunea cu oamenii
Dacă o pisică se freacă de tine, te marchează drept proprietatea.
Dacă te împunge cu năsucul umed, își exprimă afecțiunea față de tine.
Când o pisică își freacă partea laterală, capul sau coada de tine, te salută.
Dacă te lovește ușor cu capul, e prietenoasă.
Dacă se mută de pe o lăbuță pe alta, e fericită sau vrea să se joace.
Dacă te linge, e un semn sigur că are încredere în tine.
Dacă încearcă să-ți „mănânce” părul, mușcându-l, încearcă să te curețe – alt semn de dragoste și încredere.
Dacă te mușcă ușor, e un semn că vrea să o lași în pace.

Citește și:  7 PISICI spectaculoase care costă o AVERE

Există peste 250 de rase de pisici pe lume: fără păr sau blănoase, capricioase sau prietenoase, tandre sau iubitoare de libertate. Ce e sigur e că sunt toate incredibil de frumoase.

Iată câteva dintre cele mai scumpe rase de pisici din lume:

1. Norwegian Forest cat


Strămoșii acestei pisici au fost crescute de vikingi în urmă cu 2000 de ani. Drăguță și pufoasă, această pisică suportă bine frigul și e un vânător grozav. Prețul unui pisoi e între 600-3000$.

2. Himalayan cat


Această rasă seamănă cu pisica persană, dar are ochi albaștri, corpul e deschis la culoare, iar fața, urechile, picioarele și coada sunt mai închise. Rasa a fost prăsită în 1950 în SUA. Un pisoi costă între 500-1300$.

3. Scottish Fold


Urechile acestor pisicuțe drăguțe nu stau în sus, ci atârnă – asta e rezultatul unei mutații genetice. Aceste pisici sunt foarte istețe și se înțeleg ușor cu membrii familiei. Un pisoi costă între 200-1500$.

4. Egyptian Mau


Înfățișarea acestor pisici nu prea s-a schimbat în ultimii 3000 de ani – adică de pe vremea Egiptului Antic. Aceste pisici nu au pete numai pe blană, ci și pe piele. Ca să ai o astfel de pisică trebuie să plătești între 500-1500$.

5. Maine Coon


Aceasta e una dintre cele mai mari rase – pisicile pot ajunge la 15kg și 1.23m lungime. Deși par feroce, sunt afectuoase, blânde și jucăușe. Un pisoi costă între 600-1500$.

6. Russian Blue


Aceasta este una dintre cele mai populare rase de pisici cu păr scurt. A devenit cunoscută în afara Rusiei în 1893. Se crede că aduce noroc casei în care stă. Poți cumpăra acest talisman pentru 400-2000$.

7. Bengal cat


Această rasă a fost obținută încrucișând o Asian Leopard Cat cu o pisică domestică. Acestor pisici le place să înoate și, în ciuda mărimii lor impresionante (4-8 kg), se urcă adesea pe umerii stăpânilor. Acești mini leoparzi grozavi costă între 1000-4000$.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.