#VIATACUCOPII

10 metode de a trasa limitele în relaţia bunici-nepoţi

Scris de Ela Crăciun la 11 martie 2015

Bunicii…trebuie şi ei educaţi, deopotrivă cu cei mici 

Relaţia dintre copii şi bunici este mult mai strânsă şi mai puternică decât am fi tentaţi să credem. Piticii sunt pentru bunici acei mini-zei, care trebuie răsfăţaţi până la cer şi înapoi, cărora trebuie să li se facă toate poftele, să le ofere tot ceea ce este mai bun, să li se ierte toate năzbâtiile, să treacă peste micile obrăznicii şi să îi saboteze pe părinţii care îşi bat capul să îi educe cât mai frumos. În aceste condiţii, bunicii devin pentru cei mici aliaţii de nădejde când e vorba de răsfăţ. Nu spun că aşa se întâmplă în toate cazurile, dar în mare parte dintre ele aşa stau lucrurile.

Şi de parcă misiunea părinţilor nu ar fi şi aşa destul de grea, în astfel de situaţii, trebuie educaţi şi bunicii nu doar piticii. Vă avertizez că lupta este grea şi aveţi nevoie de multă răbdare, stăpânire de sine, hotărâre şi, mai ales, determinare. Asta dacă nu veţi vrea să vă lăsaşi copiii la bunici pentru câteva zile, iar, când se întorc, să nu vă mai înţelegeţi cu ei. Nu zic că bieţii bunici ar vrea să facă rău sau să vă saboteze, însă chiar şi fără intenţie, aceasta este direcţia. Iar cei mici, care sunt foarte isteţi, mult mai inteligenţi decât v-aţi putea închipui, speculează fiecare gest, cuvânt, zâmbet, situaţie. Şi apare dezastrul.

Cum văd cei mai mulţi bunici situaţia în care le permit nepoţilor orice (sau aproape orice) :

  • „nepoţilor le este permis orice că doar sunt copii şi când vor creşte, vor avea timp să dea de greutăţi, acum trebuie să se bucure de copilărie”
  • „când ne zâmbesc şi ne pupă, ne strâng în braţe, nu este altă bucurie mai mare, de aceea şi ei trebuie să simtă că timpul petrecut alături de noi este cel mai frumos”
  • „nepoţilor mei nu are cum să le dăuneze dragostea pe care le-o oferim necondiţionat, vor aprecia şi ne vor întoarce grija când vor fi mari”
  • „când sunt acasă, părinţii îi ceartă, îi pedepsesc când fac prostii, măcar aici să se simtă în largul lor”
  • „copiii nu trebuie să fie stresaţi, aşadar putem să trecem peste micile incidente”
  • „dacă te-am crescut pe tine şi uite, ai ajuns om, înseamnă că şi nepoţii îi pot creşte frumos” (nimic mai adevărat, dacă ar fi ceva mai stăpâni pe situaţie şi nu s-ar transforma în victimele „micuţilor terorişti”)
  • „a greşiy odată, acum nu trebuie să îl pedepsim, toţi am făcut prostii când eram ca ei”

Şi acestea sunt doar câteva dintre textele pe care şi le spun bunicii atunci când vine vorba de nepoţi şi de educaţia lor. Când ai acasă un năzdrăvan sau mai mulţi, este greu să oferi educaţia pe care ţi-o doreşti. Dar şi mai greu este să educi un bunic. Însă nimic nu este imposibil.

Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le stabileşti în relaţia bunici-nepoţi, de la care să nu se abată niciuna din părţi, tu. ca părinte, să rămâi ferm pe poziţie şi lucrurile vor decurge în beneficiul tuturor părţilor. Înainte de a spune sau face ceva, nu uita că intenţia bunicilor este întotdeauna bună! Bunicii sunt bine intenţionaţi.

O spun din experienţă, mai ales că Alesia si Alex sunt răsfăţati şi speculează de fiecare dată situaţia, iar bunicii sunt topiţi după ei şi niciodată nu le-ar refuza ceva 🙂

Bunicii...trebuie şi ei educaţi, deopotrivă cu cei mici

Totuşi, situaţia nu este pierdută. Iată ce ar trebui să facă părinţii:

1. Informaţi-i pentru ce tip de viaţă vreţi să fie pregătit nepotul, ce principii, ce mentalitate, ce valori, ce caracter doriţi să aibă cel mic când va deveni adult.

2. Spuneţi-le ce au voie şi ce nu au voie să facă cei mici şi să nu se abată de la aceste lucruri.

3. Interziceţi-le să le cumpere nepoţilor orice aceştia doresc şi cer, fie că este vorba de dulciuri, jucării, hăinuţe sau activităţi. De multe ori, părinţii încearcă să ţină copiii departe de tentaţii, le explică de ce nu sunt bune anumite lucruri, iar cei mici înţeleg. Dar când ajung la bunici, cer şi primesc, apoi acasă trebuie dusă o luptă de lămurire că ceea ce au făcut bunicii nu este sănătos sau bine. De aceea, este bine ca tot ceea ce se petrece acasă, să se petreacă şi la bunici.

4. Puneţi-i pe bunici în temă cu riscurile şi cu pericolele la care sunt expuşi cei mici atunci când primesc tot ceea ce cer – nu vor mai aprecia adevărata valoare a unui lucru, dacă nu le este refuzat absolut nimic; în plus, când vor deveni adulţi, ceilalţi din jurul lor nu le vor mai îndeplini toate dorinţele şi, fie vor trăi dezamăgiri şi frustrări, fie vor dezvolta un comportamnet ce lasă de dorit.

5. Bunicii trăiesc şi cred că lucrurile se petrec aşa cum era pe vremea când ei erau tineri, însă acum pericolele de ordin social, moral, medical, informaţional sunt mult mai multe şi mai mari. De exemplu, dacă bunicul îi cumpără pe loc tot ce îşi doreşte, vorbeşte-i despre importanţa cumpătării într-o lume plină de tentaţii. Dacă exagerează cu dulciurile, spune-i despre riscul obezităţii la copii. Dacă simţi că bunicul nu te ia prea în serios, apelează la autorităţi, cum ar fi doctorul, care să le explice ce este bine în creşterea copiilor. De multe ori, numai simpla informare a bunicilor face ca problema să dispară.

6. Nu îi învinovăţiţi pe bunici pentru comportamnetul obraznic al celor mici. Odată deoarece copiii se pricep foarte bine la cum să facă năzbâtii, să nu asculte şi să ne supere şi nu pot fi învinovăţiţi bunicii pentru toate aceste lucruri, iar, pe de altă parte, nimănui nu i-ar plăcea să fie învinovăţit. Mai bine staţi de vorbă şi explicaţi-le ce v-aţi dori să facă pentru voi.

7. Bunicii devin de cele mai multe ori „victimele” copiilor. În astfel de situaţii, voi trebuie să îi apăraţi pe bunici, să îi pedepsiţi pe nepoţi şi să le expicaţi că nu sunt partenerii lor de joacă, să suporte orice, şi, mai ales, că trebuie iubiţi şi, în acelaşi timp, respectaţi şi protejaţi.

8. Puneţi-vă în locul bunicilor şi imaginaţi-vă ce aţi face voi (părinţii de azi) dacă aţi fi în situaţia respectivă. Cum aţi proceda? Cu siguranţă veţi fi mult mai înţelegători faţă de bunici.

9. Lăsaţi-i să aibă relaţia lor, nepoţi-bunici, şi nu încercaţi să vă băgaţi între ei. Toţi bunicii îşi doresc acest lucru (unii visează la asta încă dinainte să apară pe lume nepotul). Lăsaţi-le această bucurie şi încercaţi să îi sprijiniţi, astfel, nu vă vor vedea ca pe un „inamic”.

10. Daţi-le libertatea de a face ceea ce consideră ei cu nepoţii. Este efectul invers al regulilor: cu cât spui cuiva să nu facă ceva, cu atât va face. Aşa şi aici: nu le mai impuneţi voi ce să facă şi cum să petreacă timp cu nepoţii, lăsaţi-i pe ei. Totuşi, dacă sunt lcururi care vă deranjează şi ştiţi că nu sunt benefice, spuneţi-le, dar aveţi grijă la modul în care comunicaţi.

Aşadar, nu uitaţi, voi părinţii de azi, că aţi fost crescut de aceşti bunici, că aşa cum v-au iubit pe voi, aşa îşi iubesc nepoţii. Şi nu uitaţi că aţi avut şi voi nişte bunici pe care îi iubeaţi enorm şi pe care abia aşteptaţi să îi vedeţi. Nu le luaţi celor mici fericirea aceasta. Iar atunci când este cazul, educaţi-i şi pe cei mici, şi pe bunici, dar cu grijă! 🙂

 

Photo Credits: www.huffingtonpost.com/ www.meals-on-wheels.org

 

Comentarii

One thought on "10 metode de a trasa limitele în relaţia bunici-nepoţi"

  1. Ani spune:

    Buna ziua!
    Ce pot face bunicii care au ajuns sa fie batuti de nepotii pe care i-au crescut, parintii fiind plecati in strainatate? Mentionez ca nepotii sunt majori si bunii sunt trecuti de 70 de ani.
    Cum se poate rezolva problema cu asa niste magari, fara a le distruge viitorul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--