#TIPS&TRICKS

10 locuri abandonate

0

Scris de Ela la 06 februarie 2017

Cândva, toate aceste locuri erau pline de oameni ce își vedeau de viață. Acum, abandonate din diferite motive, arată mai mult ca niște orașe fantomă sau ca decorul vreunui film de groază. Aceste ruine pot provoca teamă, curiozitate și încântare deodată.
Alătură-te și tu unui tur virtual:

1. Orașul fantomă Bodie, California, SUA

Orașul a fost fondat official în 1876, când minerii au descoperit mari zăcăminte de aur și argint aici. Oamenii au dat iama în orășel, care și-a câștigat reputația de „oraș al păcatelor”, fiind plin de bordele. A dat faliment, iar prin anii 1940 a devenit un adevărat oraș fantomă.

2. Eastern State Penitentiary, Pennsylvania, SUA

A fost funcțional între anii 1829 – 1971. Criminai celebri din America, precum Al Capone, au fost ținuți aici. După ce închisoarea a fost desființată, clădirea a fost transformată într-un muzeu deschis tururilor și expozițiilor de artă.

3. Gara Czestochowa, Polonia

A fost construită în timpul Revoluției Industriale. Azi, gara abandonată este unul dintre cele mai stranii locuri pe care le poți vizita în Europa.

4. Turnul fantomă din Sathorn, Tailanda

 

A fost construit în anii 90, în timpul celei mai mari creșteri economice din Tailanda. Când criza financiară asiatică a ajuns în Tailanda, construcția turnului a fost anulată, iar astăzi se zvonește că ar fi o clădire bântuită.

5. Insula North Brother, SUA

Între 1885 și 1930, la Spitalul Riverside erau îngrijiți pacienți ce sufereau de variolă, febră tifoidă, scarlatină și lepră. Până în 1963, a funcționat ca centru de reabilitare a dependenților de heroină, apoi a fost închis.

6. The Teufelsberg (Muntele Diavolului), Germania

Acest loc a fost un colegiu militar nazist. După câteva încercări nereușite de a o demola, aliații au decis să îngroape clădirea sub 120 de metri de resturi ale bombardamentelor ango-americane massive.

7. Castelul Miranda, Belgia

În timpul Revoluției Franceze, Contul Liedekerke-Beaufort a fost silit să părăsească acest castel. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost folosit ca orfelinat și ca tabără de vară pentru copii. A fost abandonat în 1991.

8. Kijong – dong (Orașul Păcii), Coreea de Nord

Orașul a fost folosit ca unealtă de propagandă. Fiindcă e singurul care poate fi văzut de pe teritoriul Coreei de Sud, trebuia să arate perfect. Deși autoritățile pretind că e locuit, casele nu au geamuri, iar luminile se aprind la o anumită oră.

9. Fordlandia Brazil

Locul a fost fondat de Henry Ford în 1927. Trebuia să fie un oraș corporatist, cu toate facilitățile imaginabile, dar localnicilor nu le-a convenit interdicția alcoolului. A urmat o revoltă și abandonarea definitivă a locului.

10. Cinematograf abandonat din deșertul Sinai

Localnicii spun că acest cinematograf a fost construit de un francez bogat, care a cumpărat un generator din Cairo, o sută de scaune și un ecran gigant. Localnicii au distrus generatorul înainte să fi rulat vreun film.

One thought on "10 locuri abandonate"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--