10 GREȘELI pe care BĂRBAȚII le fac DIN NOU ȘI DIN NOU

Cu toții putem face aceleași greșeli la nesfârșit deoarece, sub presiunea stresului, tindem să ne retragem la obiceiurile emoționale căpătate pe când eram niște copii care abia începeau să meargă. Obiceiurile ne conduc atunci când suntem stresați sau când procesele reglatorii ale cortexului prefrontal (creierul de adult) sunt suprasolicitate din cauza epuizării fizice sau mentale.

Trăsăturile obișnuite ale creierului copiilor sunt: impulsivitatea, slaba judecată, egoismul și sentimentele volatile. Creierul lor e dominat mai degrabă de sentimente decât de analiza faptelor. Dacă sentimentele sunt negative, ele sunt considerate niște alarme. Acestea formează obiceiurile și, când, din orice motiv, avem iar sentimente negative, impulsurile comportamentale din trecut devin mai puternice, crescând probabilitatea repetării aceleiași greșeli.

Copiii sunt incapabili de a se gândi la un alt punct de vedere în afară de al lor și umplu golurile din cunoștințele lor prin imaginație, care e controlată complet de modul în care se simt în acel moment. Pentru ei, cineva e ori bun ori rău, te iubesc sau te urăsc, cred lucruri bune despre tine sau tot ce e mai rău. Poate că ai cunoscut adulți care te pun pe un piedestal atunci când se simt bine, iar când se simt rău te alungă ca pe un demon.

Copiii au și momente în care vor să-și facă simțită autonomia – aruncând obiecte, deranjându-i pe părinți când vorbesc la telefon etc. Adulții fac asta moralizând, ținând predici, analizând psihologic, purtându-se ca niște martiri sau devalorizându-i și denigrându-i pe ceilalți.

În ciuda infatuării lor (sau poate chiar din cauza asta), bărbații tind să facă aceleași greșeli din nou și din nou. Femeile care fac astfel de lucruri, pe de altă parte, sunt aproape inexistente. Iată care sunt cele mai comune greșeli pe care bărbații le tot repetă:

1. Își mint partenerele, însă nu sunt atenți la detalii și se dau de gol.

FOLLOW ME

2. Chiar cred că se pot îmbogăți datorită jocurilor de noroc.

3. Își spun în fiecare sâmbătă că vor renunța la alcool.

4. Sunt foarte risipitori atunci când iau banii și apoi se întreabă unde au dispărut.

5. Cred că regulile sunt pentru fraieri.

6. Nu sunt romantici, pentru că și romantismul e pentru fraieri.

7. Se mint că vor fi serioși și își fac 10 abonamente la sală pe an.

8. Se bazează pe memorie și nu fac niciodată liste de cumpărături.

9. Se gândesc atât de mult ce să-i spună unei femei, încât femeia deja pleacă.

10. Nu sunt atenți la data de expirare.

Citește și: 10 lucruri AMUZANTE pe care le fac BĂRBAȚII când sunt SINGURI

Ai fost vreodata curioasă să știi ce fac bărbații în timp ce tu nu îi vezi? Dacă răspunsul este da, atunci lista de mai jos îți va aduce un zâmbet pe față și îți va arata cât de departe de perfecțiune sunt bărbații pe care îi întâlnești.

Comicul-ridicol este deseori întâlnit în rândul bărbaților și poate fi chiar adorabil din perspectiva unei femei. Însă reprezentanții sexului masculin ar face orice să își ascundă latura curioasă și sensibilă, dar și obiceiurile de care le este rușine. Bărbații fac multe lucruri pe care crezi că nu le-ar face niciodată.

Prin intermediul acestor ilustrații amuzante vei reuși să fii cu un pas mai aproape de a afla aceste lucruri. Acum vei avea ocazia să îți dai seama că bărbații nu sun chiar atâît de plictisitori sau de normali pe cât îi credeai și vei reuși să privești mare parte din lucrurile pe care le fac într-un mod adorabil și comic. Indiferent că ne referim la modul în care aceștia cântă în baie sau se prefac că participă la o întâlnire de afaceri atunci când sunt în fața oglinzii, bărbații sunt departe de a fi perfecți. Și dacă ei au dreptul să se informeze asupra lucrurilor pe care femeile le fac în secret, acest lucru ne dă și nouă dreptul să aruncăm un ochi asupra secretelor bărbațlor.

Aruncă o privire în spatele cortinei, bucurându-te de aceste ilustrații amuzante:

1. Caută tot soiul de informații pe Internet

2. Încearcă dispozitivele misterioase ale iubitelor lor

3. Pretind că sunt supereroi

Orice barbat își dorește să fie un erou sau măcar să se afle în centru atenției. De aceea, își imaginează că salvează lumea, că vorbesc despre cel mai controversat subiect în fața unui public larg, că detectează și demască teroriști, că se confruntă cu cei mai periculoși oameni și câte și mai câte.

4. Țin singuri întâlniri de afaceri în baie


5. Se distrează în fața oglinzii


6. Mănâncă tot ce prind prin casă


7. Își aranjează părul în moduri amuzante


8. Vorbesc cu mamele lor despre poveștile lor de dragoste


9. Își oferă un tratament spa folosind produsele de îngrijire ale iubitelor


10. Își fac selfie-uri

Citește și: 6 greșeli pe care le fac bărbații

Poate că știi cum să exciți o fată, dar a face dragoste nu înseamnă doar ceea ce se întâmplă în timpul actului, ci și ceea ce se face înainte și după. Nu te purta într-un fel care să strice tot farmecul.

Iată o listă cu lucruri pe care nu ar trebui să le faci după întreținerea relațiilor intime:

1. Evitarea îmbrățișărilor

Nu te întoarce pe-o parte ca să dormi. Dezmierdați-vă un pic. Fă momentele de după speciale. Vorbește cu partenera și arată-i afecțiune.

2. Aprinderea televizorului

Asta ar trebui să fie ceva evident, fiindcă ar putea transmite un mesaj greșit care să-ți rănească partenera. Peterece câteva clipe alături de ea și fă-o să simtă că este cu adevărat specială.

3. Laudele

Nu contează dacă ești un superman în pat. Dacă spui de mai multe ori cât de bun ai fost nu vei face o impresie bună. Mai bine fă-i complimente partenerei – vei primi unele înapoi dacă ai fost chiar atât de bun.

4. Pregătirea de plecare

Așteaptă puțin înainte să te pregătești de plecare, chiar dacă te grăbești. Astfel nu îți vei răni deloc partenera.

5. Verificarea telefonului

Aceasta este o greșeală foarte comună pe care o fac oamenii. Evită să îți verifici telefonul dacă nu vrei ca partenera să se simtă neglijată.

6. Lucrurile rușinoase

Chiar dacă ați fost cât se poate de intimi, există limite pe care nu ar trebui să le depășești. Nu te scobi în nas, de pildă.

Citește și: 8 motive pentru care BĂRBAȚII înșală! Al 7-lea este NEAȘTEPTAT!

Înșelatul e una dintre cauzele care cresc procentul divorțurilor din lume. Bărbații înșală chiar și când partenerele le sunt loiale, fidele și credincioase – iată de ce:

1. Dragostea nu e o problemă pentru bărbați

S-ar putea să te iubească, dar au multe lucruri pe cap. Bărbații sunt narcisiști din fire, de aceea le e greu să aibă o relație fructuoasă.

2. Bărbații sunt egoiști și caută atenția altor fete

Bărbații nu sunt satisfăcuți nici când au lângă ei o partenerră frumoasă, inteligentă și loială. Oricând au ocazia vor căuta să primească validare din partea altor fete.

3. Bărbații sunt nesiguri și simt că pot fi părăsiți

Așadar, le place să aibă planuri de rezervă, dar și să le facă pe partenere să vadă că sunt plăcuți de alte femei.

4. Bărbaților nu le place stabilitatea și sunt mereu în căutare de senzații tari

Le place să facă lucruri noi și să cunoască oameni noi. Ei simt că aventurile și relațiile noi le dau șana să își dovedească ceva.

5. Bărbații înșală din cauza certurilor frecvente din relație

Bărbații tind să devină reci și distanți în lipsa unei legături emoționale cu partenera, așa că aleg să aibă o a doua femeie în viața lor, care să le înțeleagă sentimentele și să îi consoleze.

6. Bărbații caută apreciere și respect în relație

Dacă o femeie nu îl apreciază, bărbatul se simte nerecompensat emoțional și nedorit. Nu îi rămâne decât să caute atenția altei femei.

7. Bărbații sunt programați genetic să caute mai multe partenere pentru sex

Bărbații nu pot rezista dorinței de a se culca și cu alte femei.

8. Bărbații cred în legea talionului

Dacă află că soția l-a înșelat, un bărbat ar putea să înșele și el din răzbunare. Odată ce încrederea a fost distrusă de unul din soți, devine greu să mai menții relația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.