1 Decembrie! Ziua Naţională a României!

ela1decembrie-1326775
Aseară am adormit cu un sentiment destul de straniu, speram că dimineaţă să dispară. Dar nu, nu a dispărut, ci mai mult s-a amplificat.
E sentimentul cu care trăiesc de ceva vreme, a început să facă parte din mine, dar uneori îl simt mai puternic, mai fiebinte, mai greu. E datorat sau mai bine spus este cauzat de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi cu noi oamenii, cu noi românii.
O parte din mine doare de când au ars românii în Clubul Colectiv, o parte din mine urlă de durere de când am aflat că doi români au murit în atacurile de la Paris şi tot atât mă doare şi de restul oamenilor chiar dacă nu erau de-ai noştri. Mă doare sufletul şi mă întreb încotro ne îndreptăm?
Dragii mei, români buni şi darnici, bravi şi cinstiţi, corecţi şi muncitori, să nu lăsăm pe nimeni să ne ia ceea ce ne-au lăsat bunii şi străbunii noştri!
Şi eu, ca şi voi, iubesc România! Ador tara aceasta, dar dincolo de minunile cu care ne-am învăţat, este viaţa. Şi trebuie trăită! Trebuie ocrotită! Trebuie apărată şi păstrată! Trebuie meritată!
Şi mie îmi place ciolanul cu fasole şi cârnaţii, vinul fiert şi sarmalele cu mămăliguţă, dar dincolo de aceste bucurii delicioase, azi-mai mult ca oricând, cred că ar trebui să ne gândim cum şi în ce măsură suntem noi români. Că nu e suficient să scrie pe Cartea de Identitate în dreptul cetăţeniei că suntem români! Nu! Asta se demonstrează, se merită.
Am fost şi suntem români atunci când am ieşit în stradă să ne cerem drepturile. Sau nu am fost, personal încă mai cred că totul a fost o înscenare, că totul a fost un joc politic de care unii sau alţii au profitat, dar nu despre asta vreau să vorbesc ci despre ceea ce noi, românii am făcut. Am ieşit în stradă strigand că vrem schimbarea! Foarte bine! Am primit schimbarea, dar acum nu trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să aşteptăm un alt episod dramatic sau mai tragic pentru a constata că în „ţara lucrului bine făcut” totul merge prost!
Nu, dragii mei români! Noi trebuie să urmărim şi să monitorizăm dacă ceea ce am cerut în piaţă se şi întâmplă! Nu trebuie să îi lăsăm să ne ducă de nas aşa cum au făcut-o 25 de ani!
Apoi, şi treaba cu schimbarea asta mie mi se pare foarte intresantă! Da, o vrem, dar ce facem pentru ea?
Am mai spus, vrem să se schimbe ceva, dar dacă noi nu facem nimic – altceva decât să urlăm în piaţă că o vrem, nu o vom avea niciodată!
Schimbarea vine de la fiecare dintre noi în parte! Am tot văzut pe facebook diferite postări cum că trebuie să traversăm pe verde, să nu mai lăsăm şpagă, să nu mai lăsăm apa să curgă şi becul să ardă dacă nu ne este necesar, să nu mai pierdem timpul aiurea, să muncim, să citim, să ne educăm, să ne transformăm. Toţi vorbesc la general, cum e ideal să se întâmple, dar prea puţini fac asta. Pentru că nu mă încălzeşte cu nimic dacă unul sau altul îşi postează pe pagina personală că a traversat pe culoarea verde a semaforului! Aceasta este o regulă de bun simţ.
Dragi români, dacă vrem ca schimbarea să se producă, noi: fiecare în parte trebuie să facem ceva. Ce? Un efort COLECTIV să ne schimbăm în bine!
Fiecare dintre noi trebuie să fie exemplul bun de urmat pentru cei de lângă noi. Nimic nu se compară cu puterea exemplului!
Înainte să scriu acest post, mă gândeam ce am făcut eu, altceva decât regulile de bun simţ, altceva decât să demonstrez că am cei 7 ani de acasă, altceva decât să fiu un om normal care se respectă şi îi respectă şi pe ceilalţi – toţi românii ar trebui să fim aşa şi să ne educăm şi copii să facă asemenea, pentru că ne vom trezi peste nişte ani, nu mulţi, în care ne vom întreba de ce generaţia aceasta se poartă şi se comportă aşa.
M-am gândit ce am făcut eu să fiu un exemplu de urmat pentru cei care îmi citiţi postările, pentru cei care mă cunosc şi cu care interacţionez. Aş putea fi eu un exemplul bun de urmat?
Fără să mă laud, cu toată modestia de care dau dovadă în fiecare moment al vieţii mele vă spun că aş vrea să fac mai multe campanii umanitare şi sociale decât cele de până acum.
Aş vrea să văd români care fac ”Fapte bune”, aş vrea să aud de români care lasă „Moştenirea” generaţiilor ce vin, aş vrea să văd toţi românii că se îndeamnă spunând „Iubeşte-te!”.
Sunt cele trei campanii pe care eu le-am gândit şi le-am derulat pe pagina mea de facebook, pe blog şi în viaţa de zi cu zi.
NU vă pot descrie ce stare de fericire profundă şi pură am avut când am hotărât „să reinstaurăm FIRESCUL! Lucrul simplu și bun. Aducător de fericire.
Orice faptă bună, oricât de mică, aduce zâmbet, bucurie și amintiri pentru o viață. Fericirea ta începe și prin fericirea celuilalt. Ce a ieşit atunci, vă invit să vedeţi pe blog.
 
Concluzia mea: noi românii putem şi ştim cum să facem fapte bune! Doar că trebuie să le facem şi să nu mai aşteptăm să creezi altcineva un precedent!
#Moştenirea a fost modul meu de a-i pune în valoare pe cei mici, dar de a atrage atenţia celor mari care nu ştiu sau nu vor să dea dovadă de maturitate atunci când au acasă un copil…sau mai mulţi.
Dragi români, vrem să ne fie bine mâine când vom fi mai bătrâni, ne dorim linişte, pace, prosperitate atunci trebuie să îi educăm pe cei mici cum să ne ofere toate astea!
Sunt sigură că toţi ne dorim bine şi pace în lume, nu doar în România!
#Iubeşte-te, române! Dacă nu o faci tu, nu aştepta ca străinul să o facă pentru tine şi în locul tău! Dacă ar fi să spun ce ne lipseşte nouă ca popor, ca neam şi naţie, aş spune chiar aşa: nu ştim să ne iubim! Nu ştim şi nu vrem să fim tandri unii cu alţii! Şi nici nu ştim cum să ne respectăm, că atunci când iubeşti, respecţi, protejezi, aperi! Ori noi am demonstrat de atât de multe ori că nu ştim sau nu vrem să facem asta!
Dacă vrem schimbarea, hai să facem să pornească de la fiecare dintre noi. Să ne iubim, să lăsă moştenire copiilor noştri învăţătura cum să se iubească, să nu treacă o zi fără fapte bune! Dacă vom face astea, pentru început, cred că mai avem o şansă la viaţă, prosperitate, unitate, independenţă şi continuitate ca naţie şi popor!
La mulţi ani, dragii mei români! La mulţi ani FRUMOASĂ ROMÂNIE!

0 comentarii pe “1 Decembrie! Ziua Naţională a României!

  1. Marian Geamănu says:

    Felicitări pentru această frumoasă pledoarie!
    România își poate îmbrăca -cu adevărat, haina de sărbătoare, dacă și numai dacă înseși românii știi -vor să -i facă una aleasă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.