Top al coafurilor celebre care au făcut furori în rândul femeilor

Părul este accesoriul cel mai de preț al unei femei, poate fi mai mult de cât o simplă parte a corpului, transmite mesaje către cei din jurul nostru, poate să fie şi o armă de seducţie în arsenalul unei femei îngrijite, iar principalul lucru pe care trebuie să îl reţineţi este ca podoabă capilară ne descrie fără ca noi să scoatem vreun cuvânt. Este important ca părul nostu să fie sănătos şi frumos!

Nu vă neglijaţi părul, păstraţi-l strălucitor şi curat, alegeţi-vă o tunsoare în vogă şi o culoare cât mai apropiată de nuanţa părului vostru natural, atunci când vă vopsiţi. Produsele pe care le folosiţi sunt, şi ele, de mare însemnătate, vrem ce este mai bun pentru noi, nu, doamnelor?

Câteodată vrem să avem părul mai lung, altădată dăm fuguţa la salon pentru a ne tunde scurt, dacă avem părul ondulat, sau creţ… nu e tocmai ok, noi l-am vrea drept şi viceversa. E o întreagă harababură în mintea noastră, cine să ne mai înţeleagă? Important este să ne informăm noi între noi.:))

Ne tundem părul când vrem o schimbare de look și îl vopsim când vrem să încercăm ceva nou. În asta a constat evoluția coafurilor de-a lungul timpului și așa va fi mersul istoriei în modă și de acum înainte. Vreme îndelungată, femeile au purtat părul lung, strâns în coc sau împletit și nu se tundeau, pentru că standardele de frumuseţe ale acelor vremuri cereau coafuri sofisticate, imense.

De-a lungul anilor și până în prezent, standardele feminine de frumusețe s-au modificat odată cu moda. Cele mai importante schimbări în lumea tunsorilor și coafurilor pentru femei au fost marcate de cele două războaie mondiale. Au apărut tunsori diferite: pentru păr lung, pentru păr scurt, pentru păr mediu, coafuri care au modificat ireversibil mersul istoriei.

Fie că vorbim de buclele blonde a la Marilyn Monroe, de tunsoarea pixie sau de tunsoarea bob, toate aceste stiluri ne poartă către inovațiile, rafinamentul și eleganța anumitor perioade în care cele mai mari celebrităţi stabileau tendinţele. Femeile au început să aibă acces din ce în ce mai mult în lumea filmului și a teatrului, astfel că adoptau imediat trendurile lansate de vedetele vremii.

FOLLOW ME

colleen-moore-2

Anii ’20 au fost marcați semnificativ de tunsoarea bob, femeile emancipându-se și devenind mai libere în exprimare. S-au tuns scurt și au început să poarte părul într-un stil mult mai natural, cu onduleuri mari, lipite de cap. Tot în această perioadă a început să își vopsească părul cu henna sau să îl decoloreze cu peroxid.

30-9700668

Anii ’30 au fost marcați de ondularea părului, sub aspectul unor valuri. Acest stil era unul mai rafinat, mai delicat, care evidenția liniile feței și făcea gâtul să pară suplu și grațios.

40-1962007

În anii ’40 se purtau buclele largi care puteau fi purtate cu orice model de pălărie. Lungimea părului depășea puțin linia umerilor. În perioada războiului, părul era acoperit complet de un batic legat în vârful capului, care lăsa la vedere doar bretonul.

50-7910524

Anii ’50 sunt recunoscuți pentru glamour. Femeile purtau părul tapat înalt, cu bentițe sau prins în coadă de cal.

60-1274171

Anii ’60 au venit, iar odată cu ei și binecunoscuta modă hippie, cu părul lung, lăsat liber sau aranjat cu ajutorul eşarfelor sau bandanelor. Erau folosite diverse accesorii pentru păr: flori, pălării, şnururi aplicate prin răsucire sau împletite în şuviţe.

70-2547960

Anii ’70 sunt caracterizați de părul lung, liber și natural, aranjat în bucle și cu cărare pe mijloc. Coafurile semănau puţin cu cele purtate în anii ‘50, însă erau mai puţin rigide și aveau mai mult volum.

mbdthsh-ec002-2

Anii ’80 sunt considerați anii experimentelor, păr creț, tunsori geometrice, adoptarea stilului gotic, vopsitul părului în diverse nuanțe și pe diverse porțiuni, extensii și tunsori băiețești, coada de cal purtată foarte sus şi într-o parte a capului. Gelul de păr, spuma sau fixativul erau folosite din abundenţă pentru aceste coafuri.

90-9504149

 

Anii ’90 au fost marcați de diversitate, de nenumărate stiluri adoptate de tineri de la celebrități. Tunsorile scurte sau medii necesitau mai puțin timp pentru aranjare, iar părul lung era purtat fie drept, fie ondulat, cu cărare pe mijloc și șuvițe ce încadrau fața.

2000-4825300

Tunsorile anilor 2000 sunt un amestec între coafurile care s-au purtat în trecut, îmbunătățite de fiecare stilist în parte. Cele mai populare până în acest moment au fost tunsorile scurte, asimetrice, look-ul ombre, părul vopsit în nuanțe de verde, turcoaz sau roz, stilul granny (păr grizonat), buclele largi dezordonate sau părul foarte drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.