Ten curat, corp imunizat: cătina la macerat ;)

Ten curat, corp imunizat: cătina la macerat ;)

img_8645-9871355

E regină, toamna. O văd de la o poştă pe tarabele din piaţă. Muşuroaie portocalii care nu fac altceva decât să îmi ia ochii şi să mă atragă către ele ca şi cum bobiţele ar ascunde aur şi soare.

Poate că am devenit poetică peste măsură dar cel mai puternic antioxidant natural de care poate beneficia corpul omenesc merită lăudat.

Denumită şi ginsengul românesc, cătina are cea mai ridicată concentraţie de vitamina C, de zece ori mai multă decât măceşele şi citricele. Originară din Asia de Sud şi cunoscută chinezilor de peste 2000 de ani, contine vitamina A, C, complexul B, E, P, K, F şi microelemente precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier şi sodiu. Cătină este bogată şi în beta-caroten (mai mult decât conţine morcovul), dar şi pectine, zaharuri, aminoacizi esenţiali şi acizi graşi esenţiali.

De ce vă scriu despre cătină la început de ianuarie dacă e recoltată în octombrie? Pentru că sub formă de tincturi poate acţiona ca un bun vaccin antigripal ;).

Sub formă de ulei ajută la tratarea ulcerului gastric şi duodenal, diaree, reumatism, afecţiuni neuroendocrinologice, circulatorii şi hepatice.

Alcoolismul, stresul, astenia, anemia,bolile coronariene, hipertensiunea şi gingivitele se adaugă listei de mai sus.

FOLLOW ME

Un efect demn de luat în seama îl are şi asupra depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor, afecţiunilor bucale, faringitei, răguşelii, gripei, răcelii, intoxicaţiilor şi leucemiei.

Cătină este considerată un bun antiinflamator, cicatrizant, antibiotic, astringent, anticancerigen. Ea este indicată şi pentru tratarea afecţiunilor ficatului, splinei şi rinichilor.

Ţine sub control nivelul colesterolului şi are efect afrodiziac.

img_8639-9478556

Fructele pot fi consumate ca atare sau în amestec cu mierea, dimineaţa pe stomacul gol. Creşte imunitatea organismului şi ne apără de răceli. Cătina cu miere stimulează imunitatea, crește pofta de mâncare, curăță pielea și aduce aportul zilnic de vitamine și minerale, este un foarte puternic energizant, iar câteva lingurițe de dimineață nu numai că vă ajută digestia și tranzitul intestinal, ci vă umple cu energie pentru întreaga zi.

O pregătiţi fie din pulberea pe care o găsim în plafare, fie din fructele proaspete. Se spală fructele de cătină foarte bine, se usucă și se pun într-un borcan mare de 800 de grame până se umple trei sferturi. Borcanul se umple cu miere de albine polifloră și timp de o săptămână se lasă la macerat. Puteți consuma câte trei linguri pe zi, iar copiii o linguriță.

O altă modalitate de a profita la maximum de proprietățile excepționale este aceea de a folosi cătină măcinată fin cu o râșniță de cafea și apoi ținută sublingual timp de câteva minute pentru ca substanțele active din plantă să fie astfel asimilate în mod direct în organism. De trei ori pe zi, consumând câte o linguriță de cătină măcinată de fiecare dată. Rezultatele unei astfel de cure nu vor întârzia să apară, organismul va fi vitaminizat și revigorat foarte repede, iar sistemul imunitar va fi puternic stimulat, ajutând extraordinar de mult atât la vindecarea unor afecțiuni deja existente, dar și la prevenirea multor boli.

Şi iată că iarna se colorează fără să ne dăm seama în cele mai frumoase culori ;).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.