Țânțarii, vestitorii verii: Cum scăpăm de înțepături

Cu cât am visat mai mult la rochii vaporoase și salopete scurte din mătase pentru ieșiri pe înserat, cu atât ne-am întors mai bosumflate acasă, pline de înțepături și mâncărimi. Țânțarii și-au făcut de cap! Pe de o parte, era de așteptat odată ce vara și-a intrat în drepturi, pe de altă parte ai face orice pentru a transforma această realitate într-un simplu coșmar.

Un spray de la farmacie le rezolvă pe toate, dar când nu îl ai la tine, ce poți să faci? Eu am aflat răspunsul, tot căutând metode de a-i ține la distanță de mine și de copii.

  1. Alege un loc în bătaia vântului. Chiar și cea mai mică briză îi împiedică pe țânțari să se apropie de tine. Dai o petrecere în propria grădină? Pornește un ventilator – întotdeauna poziționat în jos, pentru că insectele tind să evite vântul zburând aproape de sol.
  2. Dioxidul de carbon este primul indiciu pentru țânțari că au o sursă de hrană în apropiere. Cu cât emani mai mult CO2, cu atât vei fi mai atractivă în ochii lor. Evită, deci, efortul fizic, băuturile alcoolice și mâncărurile picante, trei lucruri care îți ridică pulsul.
  3. Dacă bumbacul și pânza nu sunt cele mai bune armuri când vine vorba de țânțari, țesăturile sintetice, precum cele folosite în echipamentul sportiv, sunt destul de groase pentru a construi o barieră.
  4. În timpul zilei, țânțarii folosesc și culorile pentru a se ghida. Lucrurile care fac contrast cu lumina zilei le atrag atenția, așa că poartă haine deschise la culoare.
  5. Evită să ieși în oraș la răsărit sau apus, momentele preferate de țânțari pentru vânătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.