Rețeta de slăbit pe care am aflat-o în taxi

Ce m-a făcut fericită astăzi :)

Ce credeți că am descoperit eu recent? Ei bine, cea mai simplă și eficientă rețetă de slăbit!

profil-2-8814437

Zilele trecute, am lăsat mașina acasă și am chemat un taxi, din când în când îmi place să stau în spate și să privesc lumea așa cum este ea. Îmi place să descopăr agitația orașului, dar să rămân relaxată și imparțială la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. În plus, mai stau de vorbă și cu taximetriștii. Aflu diferite lucruri, unele dintre ele sunt extrem de interesante.

Urc în mașină, la volan, o doamnă. Să fi avut vreo 30-35 de ani. Mă gândesc cât de mișto e de ea să își facă programul singură după cum are chef. Știți și voi că, de fiecare dată, în aproape orice situație, trăim cu impresia că ceilalți au mai multe motive de fericire decât avem noi. Nu apuc să îmi termin ideea din gânduri că doamna mă trezește și mă întreabă:

–  Sunteți Ela? Ela de la televizor?

– Da.

– Vai, de când visez să cunosc. Știți ce îmi place cel mai mult la dumneavoastră?

FOLLOW ME

Aoleu, deja mă gândeam că îmi spune că îi plac pantofii sau hainele pe care le port. De unde? Doamna, foarte directă îmi răspunde:

– Îmi place că vă preocupați de frumusețea femeilor. Și că vreți să le ajutați pe toate să fie la fel de frumoase ca și dumneavoastră.

– Mulțumesc frumos, dar …știți… asta este meseria mea.

– Lăsați, doamnă! Sunt atâția la televizor și nu se mai gândesc la noi, la muritorii de rând!

Ce să îi răspund? M-am simțit flatată, fericită, poate chiar utilă. Dar ce să îi spun femeii?

Din fericire nu a fost nevoie să mai spun eu ceva că a spus ea. Iar eu am ascultat mai atentă ca un copil la lecția deschisă cu inspectorul în clasă.

– Doamnă, îmi dați voie să vă spun care este cea mai utilă rețetă de slăbire?

– Dar, vaiiii!! Chiar vă rog! În gândul meu… de ați ști de când aștept să aflu asta. De vreo 15 ani, poate și mai mult. Și iată că acum, în sfârșit cineva acolo sus îmi îndeplinește dorința aceasta 😀

– Trebuie să beți un ceai, nu are el un gust prea plăcut, dar e bun la spălat kilogramele. Aveți nevoie de frunze de păpădie, leuștean și urzică. Așa, cam o mână din fiecare, le puneți în jumătate de litru de apă fierbinte și le lăsați 2 minute la fiert, apoi acoperiți vasul și lăsați vreo 10 minute la infuzat. Beți asta de 2 ori pe zi, împărțiți ceaiul să vă ajungă dimineața și seara. Eu am 4 băieți acasă și după fiecare naștere așa am slăbit.

– Și cât ați slăbit cel mai mult?

– Păi, vreo 15 kilograme.

– Cum???? Așa mult?

– Da! V-aș zice să încercați și dumneavoastră, dar sunteți așa slăbuță și frumoasă, dar dacă vreodată vreți să slăbiți, vă recomand cu toată inima. O să mă pomeniți!

Nu am mai zis nimic. Să o dezamăgesc și să îi spun că eu de când mă știu vreau să slăbesc 5 kilograme. Că întotdeauna mă vreau mai slabă? Nu i-am spus nimic.

După ce am ajuns la destinație și a trebuit să cobor, mi-a spus că îi place și blogul meu și că îl citește când are pauză, între comenzi.

Mi-a crescut inima. Și m-am bucurat că pot face oamenii fericiți, iar dorința mea de a face bine nu rămâne fără rezultate.

Și îi mulțumesc pentru asta, atât ei, dar și vouă, dragii mei prieteni!

După o astfel de exeperiență, tot ce am simțit a fost multă bucurie. La pătrat: că am simțit-o pe această doamnă foarte sinceră și că am aflat rețeta de ceai magic, care topește kilogramele și potolește pofta de mâncare și foamea 😀

M-am felicitat că am ales să chem un taxi și să sun la firma respectivă. Îmi mai spusese și o asistentă ieșită la pensie de această rețetă, dar nu luasem seama la ea. Acum, când aflu și a doua pesoană parcă am mult mai mult curaj și convingerea că este foarte utilă.

Și încă un sfat: stați de vorbă cu oricine, nu se știe niciodată cu cine aveți ocazia, poate chiar șansa de a vorbi și de la care puteți afla lucruri absolut senzaționale.

PS: Slăbiți în mod conștient și sănătos! 😉

 

Un comentariu pe “Rețeta de slăbit pe care am aflat-o în taxi

  1. Mărginean Tamara says:

    Ela draga, îți citesc blogul și mă inspir când nu am ideii de a găti, sau să fac ceva deosebit. ÎȚI MULȚUMESC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.