Până unde merge libertatea “farmaciei” de acasă

Dacă faci parte din majoritatea oamenilor, probabil ai un sertar sau măcar un raft sănătos cu medicamente. O parte, mai mică sau mai mare de la doctor (în funcție de problemele de sănătate ale fiecăruia), altele pe care le folosești de o viață și se pot lua la liber din farmacii (medicamente fără rețetă, suplimente alimentare și de ce nu și un dispozitiv medical).

Românii consideră că știu ce pastile să ia de la dureri de cap, de stomac, infecții sau chiar palpitații. Îmi aduc aminte că până nu demult, algocalminul era la îndemâna oricui avea o mică durere de cap (cred că a fost medicamentul cel mai greșit utilizat din istoria Europei). Ce mai contau antecedentele medicale, abuzul, dozajul, alergiile la unele dintre medicamente. Doar a luat și vecina și i-a trecut. Eu cred că de aici trebuie să pornim ca să ne facem o evaluare corectă. De unde eram în urmă cu puțin timp. Așa ne vom da seama că, oricât de mult credem că am evoluat, este posibil să fim totuși departe de pretențiile reale pe care le avem de la noi.

Ce putem face să fim siguri că folosim corect aceste produse? E mai simplu decât credeți. Trebuie să ne informăm. Grija pentru sănătate este o responsabilitate ce revine nu doar sistemului, ci și fiecăruia dintre noi. Sănătatea noastră, starea de bine țin și de aceste medicamente fără rețetă, suplimente alimentare și dispozitive medicale. Aici nu e nimic de obiectat, de negociat.

Atunci când mergi la doctor cu bebelușul de până la 2 ani pentru a 20-a oară într-o lună aproape că îți spune că nu trebuie să vii tot timpul la el, că e normal ca cel mic să fie răcit des, pentru că sistemul lui imunitar este încă în formare. Că trebuie să îi pui ser și să îi dai paracetamol dacă are febră, sirop dacă tușește, sau un probiotic dacă are probleme cu stomacul.  Nici pentru tine nu o să mergi la doctor ca să întrebi de un paracetamol pentru o răceală sau de un supliment alimentar pentru imunitate când se schimbă anotimpul. Asta nu este o scuză însă pentru a exagera și a căuta remedii singur la orice suferință. Granița nu este deloc fină. Este extrem de bine definită și nu îți trebuie neapărat o pregătire specifică. Așa că informarea, documentarea prealabilă sunt soluțiile cele mai bune. Oricum mai nimerite decât a da vina pe “sistem” întotdeauna.

Începeți cu pași mici. Citiți prospectul cu atenție. Știu că multe arată ca un contract la o firmă de telefonie mobilă și vrei doar să ajungi la final și să semnezi. Doar ca să scapi. Dar dacă tot vrei să iei un medicament fără rețetă sau un supliment alimentar fără să mergi la doctor, este obligația ta să faci acest prim pas. Rând cu rând, citește TOT prospectul.


Al doilea pas, la fel de important, este respectarea modului de administrare. Spune la 8 ore? Nu luăm nici la 6 și nici la 7. Vrem să schimbăm ceva? Sunăm medicul sau mergem la cea mai apropiată farmacie și întrebăm care sunt riscurile. E același medicament dintotdeauna? Nu vă bazați pe memorie și luați din nou prospectul la inspectat. Dacă ai un copil și vrei să îi dai un medicament nou, pune mâna pe telefon și sună doctorul, înainte de a lua orice decizie, dacă nu e ceva suficient de serios încât să mergi la cabinetul lui. Calitatea tratamentului, dar și eficiența sa, sunt strâns legate de modul de administrare. Chiar și o banală răceală o să fie răpusă mai repede dacă iei medicamentele conform prospectului.

Acum că știm să ne luăm corect tratamentul și ne-am documentat dacă am avut vreun dubiu după ce am citit prospectul integral, să reluăm care sunt produsele la care trebuie să fim de două ori mai atenți.

Medicamentele fără prescripție medicală (cunoscute și ca medicamente fără rețetă) sunt folosite pentru a trata sau preveni o serie de afecțiuni, fără să fie necesar un consult sau o recomandare de la medic.

Suplimentele alimentare sunt preparate ce conțin vitamine, săruri minerale sau alte substanțe cu efect nutrițional, indicate atunci când lipsesc sau nu se regăsesc într-o cantitate suficientă în dieta zilnică.

Dispozitivele medicale sunt instrumente, aparate, sau alte articole ce pot fi utilizate pentru diagnosticarea, prevenirea, monitorizarea, tratarea unor afecțiuni, leziuni.

Pentru o îngrijire corectă a propriei sănătăți, este necesar ca înainte de a consuma produse din cele trei categorii enumerate, să ne informăm foarte bine și din surse sigure cu privire la ce și cum anume ar trebui să luăm.

Poate ați văzut efortul care se face pentru informarea și responsabilizarea consumatorilor cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor fără prescripție medicală, suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală în cadrul campaniei “Despre sănătate, cu responsabilitate”. Este important ca românii să poată lua decizii informate privind modul în care își gestionează propria sănătate. Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe www.aleginformat.ro.


Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.