Mic-dejun guilt-free

După intervenția ploioasă de azi-noapte, cred că nu sunt singura care s-a trezit cu jumătate de ochi în dimineața asta și cu speranța galeșă ca vara indiană să mai stea puțin printre noi. Şi să știți că, dincolo de orice previziuni meteo, mă încăpățânez să cred asta. Așa cum cred în puterea micului dejun, ca în fiecare dimineață, de altfel.

Şi cum în weekend, m-am răsfățat nițel, astăzi simt nevoia să mă ispășesc, așa că am pregătit ceva cât se poate de light, fără să fac rabat de la informațiile nutriționale. Am ales 200 gr de brânză proaspătă (brânză dulce, de casă), amestecată cu o lingură de semințe de dovleac și o lingură de semințe de chia (lăsate să se hidrateze cu brânza aproximativ 10 minute) și asortată cu un ardei capia. Simplu, frumos și bun. Acum 🙂

Să aveți o săptămâna strălucită și strălucitoare! 🙂

fullsizerender7-7518884

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.