Argila albastră și purificarea corpului

Un medicament natural, unic în lume

Căutaţi secretul tinereţii veşnice? Ei bine, l-am găsit! Se numeşte argila albastră.  Eu deja o folosesc de 10 zile şi viaţa mea s-a schimbat vizibil.

Cunoscută încă din antichitate, aceasta a fost folosită de om în decursul întregii sale evoluţii. În Egipt, era utilizată, de exemplu, datorită caracteristicilor sale antiseptice şi hemostatice, pentru a grăbi cicatrizarea rănilor.

În timpul primului Război Mondial, a fost folosită pe fondul marii nevoi de medicamente şi a tratamentelor costisitoare. Soldaţii, în special cei francezi şi ruşi, o foloseau pentru prevenirea şi tratarea dezinteriei care îi decima.

La noi în ţară este cunoscută Argila Untoasă Albastră de Râciu. Numele său provine de la comuna Râciu, situată la 26 de km de Târgu-Mureş. După numeroasele analize făcute, printre altele, la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie şi Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere MINESA din Cluj Napoca, rezultatele arată că argila albastră de Râciu are în componenţa sa nu mai puţin de 41 de minerale (macrominerale) şi oligoelemente (argint, aluminiu, bor, brom, clor, cupru, calciu, crom, fier, fosfor, germaniu, iod, magneziu, mangan, molibden, potasiu, rubidiu, sodiu, seleniu, siliciu, sulf, titan, vanadiu, zinc etc.), fiind cu adevărat unică în lume.

Argila albastră are puterea de a absorbi şi de a elimina pe cale urinară şi/sau fecală orice toxină/celulă bolnavă/bacterie/gaz din organism.

Argila albastră este cel mai bogat aliment în minerale şi oligoelemente, ceea ce oferă rezultate spectaculoase în tratamentul diferitelor boli sau al tratamentelor cosmetice. Eu am rămas surprinsă când am descoperit cât de multe afecţiuni/boli poate preveni şi trata. Lista este lungă.

FOLLOW ME

  • arsuri de piele
  • amigdalită
  • colită
  • acnee
  • fibrom uterin
  • depresie postpartum
  • tahicardie
  • sindrom de oboseală cronică
  • osteoporoză
  • epilepsie
  • cancer
  • leucemie
  • dermatoze
  • eczeme
  • ficat, ciroză, hepatită, icter
  • ulcer gastro-duodenal
  • gingivită
  • paradontoză
  • dureri de dinţi
  • afte bucale
  • candidoză
  • infecţii urinale
  • ochi înlăcrimaţi
  • conjunctivită
  • osteoporoză
  • pancreas: pancreatită, vezică biliară, colici hepatici
  • plăgi
  • paralizii
  • sinuzită
  • reglarea tensiunii arteriale
  • spondiloză lombară
  • ulcer
  • varice
  • celulită
  • vergeturi

Şi pentru că este considerată secretul tinereţii si leacul contra îmbătrânirii, trebuie să ştiţi că ridurile nu au nicio şansă în faţa argilei albastre. Cu alte cuvinte, ridurile sunt ca nişte şanţuri fine care se găsesc la suprafaţa pielii şi sunt mai vizibile odată cu înaintarea în vârstă deoarece stratul intern al pielii, dermul, se subţiază. Argila albastră folosită în tratamentele cosmetice are rolul de a menţine elastina, acea proteină care conferă gradul de prospeţime a tenului, a fibrelor de colagen, ceea ce face ca ridurile să nu mai apară sau să apară mai târziu decât în mod normal.

Argila albastra este un medicament natural, unic in lume

Tratamentul cu argilă albastră este diferit în funcţie de scopul pentru care îl utilizaţi. Sunt cure care durează mai multe sau mai puţine zile, sunt măşti pe care le puteţi prepara acasă. Puteţi cumpăra argila albastră de la plafar, de la magazinele de specialitate sau o puteţi comanda pe internet. Acolo puteţi găsi şi schema de tratament pe care trebuie să o urmaţi în funcţie de necesităţile pe care le aveţi.

Trebuie să ştiţi că aceste tratamente sunt contraindicate femeilor în perioada ciclului menstrual sau în ultimele luni de sarcină.

Totodată, pe parcursul curei se poate să aveţi stări de rău precum: dureri de cap, amețeală, greață și vitalitate redusă, în principal, stări din cauza eliminării toxinelor și a celulelor bolnave. Însă nu trebuie să vă speriaţi deoarece aceste stări sunt experimentate sau nu, mai mult sau mai puţin în funcţie de cât de intoxicat este organismul.

Eu vă recomand să încercaţi, efectele vă vor surprinde şi, aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, nu este nevoie de mii de euro pentru operaţii estetice cât timp  natura este darnică cu noi şi ne oferă tot ceea ce ne este necesar ca să rămânem sănătoşi, voioşi şi frumoşi. Alegerile depind numai de noi 🙂

 

Photo Credits: avantaje.ro/ medicerbios.ro

4 comentarii pe “Argila albastră și purificarea corpului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.