#TIPS&TRICKS

Horoscop de weekend: Capricornii își iau inima în dinți, Racii lasă trecutul în urmă

Scris de Ela la 16 noiembrie 2018

Horoscop de weekend: Capricornii trebuie să își ia inima în dinți și să accepte schimbarea, iar Racii trebuie să lase trecutul în urmă.

BERBEC (21 martie – 20 aprilie)

Scapi de o mare parte din probleme și griji cotidiene însă stresul nu dispare complet din viața ta. Soluția este să rămâi calm și încrezător în forțele proprii și să îți organizezi mai bine programul.

TAUR (21 aprilie – 21 mai)

S-ar putea ca ceilalți să încerce să te influențeze, însă ar fi bine să nu lași pe nimeni să te abată de la drum. Poți să vorbești cu ceilalți despre planurile tale, însă nu trebuie să le urmezi indicațiile.

GEMENI (22 mai – 21 iunie)

Weekendul acesta trebuie să înveți că nu poți avea chiar totul plănuit și că pot apărea situații neprevăzute. E momentul să te folosești de informațiile pe care le-ai acumulat în ultima perioadă pentru a trece peste micile obstacole care apar.

RAC (22 iunie – 23 iulie)

E timpul să te desprinzi de ceea ce ai acumulat în sufletul tău de mult timp. Lasă trecutul în urmă și concentrează-te mai mult asupra viitorului. Analizează-ți relațiile cu ceilalți și găsește-le pe acelea care te fac nefericit. Elimină apoi toată negativitatea din viața ta.

LEU (24 iulie – 23 august)

S-ar putea să ai tendința să exagerezi cu cheltuielile în acest sfârșit de săptămână. Gândește-te mai mult la viitor și organizează-ți bugetul mei bine, pentru că s-ar putea să ai probleme în sfera financiară.De asemenea, ai tendința să acționezi din instinct și deloc rațional.

FECIOARĂ (24 august – 23 septembrie)

E momentul să iei inițiativă. Nu te lăsa cuprins de nesiguranță, pentru că ai resursele necesare pentru a lua niște decizii importante. Tu ești stăpânul vieții tale.

BALANȚĂ (24 septembrie – 23 octombrie)

Anumite gânduri nu îți dau pace. Nu reușești să mergi mai departe din cauza unor experiențe din trecut. Acordă puțin timp doar pentru tine. Deși ai vrea să vorbești cu ceilalți despre ceea ce te macină, ar fi benefic să stai puțin retras pentru a îți pune ordine în gânduri.

SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)

Poți intra într-un conflict cu oameni dragi și pare că nu există ieșire. Ai însă posibilitatea de a transforma aceste neînțelegeri în ceva benefic pentru tine și cei dragi. Trebuie însă să acționezi cu diplomație, calm și tact.

SĂGETĂTOR (23 noiembrie – 21 decembrie)

Din dorința de a te dezvolta pe plan profesional, s-ar putea să depui mai multe eforturi decât este necesar. Nu lăsa stresul să te domine și investește mai mult în liniștea ta sufletească.

CAPRICORN (22 decembrie – 20 ianuarie)

S-ar putea să apară noi oportunități pentru dezvoltare în viața ta, însă de teama unor schimbări ai tendința să opui rezistență. Expresia « Dacă nu riști, nu câștigi », nu a fost niciodată mai adevărată. Vei avea multe beneficii dacă îți iei inima în dinți și faci o schimbare.

VĂRSĂTOR (21 ianuarie – 19 februarie)

Ești destul de neliniștit și această stare poate fi cauzată de niște oameni care sunt toxici pentru tine. Nu îți fie teamă să te îndepărtezi de cei care nu împart aceleași valori ca și tine și vei vedea că fără astfel de persoane, vei reuși să evoluezi mai rapid.

PEȘTI (20 februarie – 20 martie)

Deși dispui de toate resursele necesare pentru a-ți implementa niște idei și dorințe, nesiguranța și emoțiile te pot ține pe loc. Dacă simți că nu faci față, profită de weekend pentru a te relaxa și a-ți pune ordine în idei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--