#LIFESTYLE

De ce nu e bine să obligi copilul să mănânce

Scris de Ela la 25 iunie 2018

Alimentația copilului e unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții sale dar și a părinților săi, fiind una dintre cele mai mari griji într-o familie la început de drum.

Ca mamă, vrei să te asiguri că cel mic consumă nutrienții necesari și toate vitaminele de care are nevoie pentru a crește armonios și fără probleme de sănătate.

Însă acest lucru nu înseamnă “să mănânce tot din farfurie”, tot nu înseamnă bun sau suficient pentru o persoană, mai ales la o vârstă atât de fragedă, când clar cei mici au nevoie de mult mai puțină mâncare decât un adult. Dimpotrivă, acest demers se poate dovedi chiar dăunător pentru cel mic, deși tu încerci să îi faci un bine.

În primul rând, acest obicei de a pune presiune pe copil să mănânce tot din farfurie îl poate afecta din punct de vedere fizic, ajungând pe termen lung să se confrunte cu una dintre următoarele probleme:

Poate deveni supraponderal sau obez

S-a dovedit în urma mai multor cercetări că insistențele de acest fel asupra copilului poate face ca acesta să crească cu probleme de greutate, ajungând chiar supraponderal sau obez și de aici pot apărea mai multe probleme de sănătate, cum ar fi afecțiunile cardiace.

Totul din cauză că se declanșează un mecanism al „hrănirii controlate”, ceea ce-l determină pe copil să mănânce chiar și atunci când nu îi este cu adevărat foame.

Trebuie să înțelegi că cel mic poate să simtă singur atunci când este sătul și că are propriul sistem de reglare al apetitului. Nu ar trebui să te mire faptul că se satură doar din câteva înghițituri. Explicația constă în dimensiunea mai mică a stomacului unui copil, comparativ cu stomacul unui adult.
Dacă continui să insiști ca cel mic să își golească farfuria la fiecare masă, pe termen lung acesta nu va mai fi capabil să își controleze senzația de foame și va avea tendința să mănânce mai mult decât necesar și nu va știi să se oprească la timp din mâncat, când este cu adevărat sătul. Iar acest obicei nu îi poate aduce decât kilograme în plus atât copilărie, la vârsta adolescenței dar și la maturitate.

Poate deveni nesigur și poate avea emoții negative

Indiferent de ce metodă adopți pentru a-l convinge pe cel mic să termine tot din farfurie, nu este un obicei sănătos, fie că insiști să o facă, îl ameninți cu o pedeapsă sau îl lauzi.

Dacă îl lauzi de fiecare dată când a mâncat tot, va avea tendința de a face de fiecare dată asta, din dorința de a primi apreciere și laudele tale, sau un anumit câștig, ci nu pentru că organismul său are nevoie cu adevărat de atâta mâncare.

Astfel, cel mic poate deveni apoi nesigur, în lipsa laudelor și cu timpul nesigur și din cauza aspectului său căruia i se vor adăuga câteva kilograme în plus. Este cert, dacă un copil este forțat să mănânce tot din farfurie, își va dezvolta obiceiuri alimentare dăunătoare atât fizic cât și psihic.

Va fi mai predispus la stări de greață și senzații de vomă

Funcționează ca și în cazul adulților. Dacă mănâncă prea mult, cel mic va avea o senzație de vomă. Nu uita că stomacul său este încă mic și alimentația în exces poate avea astfel de urmări. De aceea, trebuie să îl lași pe cel mic să decidă singur de câtă hrană are nevoie.

Crește riscul unor tulburări de alimentație grave

Tulburări precum anorexia sau bulimia se pot dezvolta mult mai ușor pe fondul unor emoții negative, ca cele menționate mai sus ( nesiguranța în propria persoană, deci o stimă de sine scăzută) și pot fi provocate și de incapacitatea copilului de a-și regla apetitul. Copilul poate opta pentru o metodă de a elimina ceea ce a mâncat, în cazul bulimiei, sau va prefera să nu mănânce mai deloc dacă are anorexie.


--