Cum mi-am revenit așa ușor după naștere

Am primit foarte multe întrebări de la voi după ce am apărut la 3 evenimente cu o siluetă de invidiat, care sinceră să fiu mă uimește și pe mine, pentru că nu îmi vine să cred că mi-am revenit atât de repede. La primele două sarcini, cu Alex și Alesia, am luat 20 de kilograme și după ce am născut, am rămas mult timp cu burtică.

Acum, am luat 13 kilograme și de când am ieșit din sala de nașteri am simțit diferența. Nu știu cum, nu am nicio explicație, așa că m-am gândit că pur și simplu cele 7 kilograme în minus chiar au contat. E adevărat că în timpul sarcinii eu am fost și foarte activă și probabil asta a contribuit. Am mers la pilates până în ultima săptămână, am făcut mișcare și am apelat și tratamentele  LPG Alliance de la Shiluette. Lucrurile astea m-au ajutat să îmi revin repede și să nu mă îngraș foarte mult. O să vă povestesc într-un alt articol și câte kilograme am luat în fiecare lună.

Mai am doar 7 kilograme pe care vreau să le dau jos, însă nu mă grăbesc să țin vreo dietă, pentru că alăptez și nu aș vrea să afectez acest lucru. Așa că apelez la alte trucuri pentru a ascunde kilogramele în plus. Am o centură postnatală, un corset și niște colanți modelatori care sunt visul oricărei femei, fie că abia a născut sau pur și simplu vrea să ascundă kilogramele în plus.

Fiecare are rolul lui și le alternez. Așadar, port colanții modelatori atunci când stau în casă sau merg la pilates, iar centura și corsetul modelator le port pe sub haine. Colanții sunt făcuți din compresii medicale, foarte confortabili, aplatizează burtica și subțiază. Pe mine m-au cucerit pentru că ajută în cazul în care aveți probleme cu circulația sau cu picioarele umflate, veșnica mea nemulțumire.

aici port pe sub rochie colanții modelatori și corsetul Belly Bandit Mother Tucke

Centura postnatală se poate purta și pe sub haine și deasupra, ajută la modelarea și susținerea burticii, taliei și a șoldurilor, accelerând procesul de vindecare și ajutându-te să revii rapid la formele de dinainte de sarcină. Teoretic, poate fi purtată imediat după sarcină, însă depinde de fiecare femeie, de felul nașterii (în cazul în care ați născut prin cezariană poate să fie mai dificil în primele zile, pentru că burtica ar putea să mai fie umflată). Se recomandă purtarea acesteia timp de 8-10 săptămâni, cât se poate de consecvent, chiar și noaptea. Eu nu o port noaptea, dar încerc să o port cât mai mult ziua. E creată din compresii medicale care interacționează cu hormonul relaxină,  produs de corpul femeilor gravide pentru a înmuia ligamentele din zona bazinului (pentru a facilita nașterea naturală). Acest hromon rămâne în corp 2-3 luni după naștere, însă nivelul lui se pierde de la săptămână la săptămână, de aceea se recomandă purtarea în primele săptămâni după sarcină, pentru că eficiența ei este mult mai mare. Centura ajută la retragerea mușchilor și restaurarea corpului și nu lasă forța gravitațională să acționeze nagativ asupra pielii rămase în urma nașterii.

Centura Belly Bandit Couture, colanții modelatori și Belly Bandit Mother Tucker Scoop Neck

Eu am centura Belly Bandit Couture concepută de Kourtney Kardashian special pentru femeile care au născut.

FOLLOW ME

Corsetul modelează talia și burtica, ascunzând zonele cu probleme, și apelez la el când ies undeva și trebuie să am ceva ascuns sub haine, pentru că centura e mai grosă și nu o pot lua pe sub orice.  Poate fi purtat imediat după naștere, are 6 rânduri de  închidere și poate fi ajustat de la săptămână la săptămână pentru a putea fi purtat până revieniți la forma pe care o doriți, fără să fie nevoie să îl schimbați.

aici port pe sub rochie corsetul Belly Bandit Mother Tucke

 

pe sub rochie am corsetul Belly Bandit Mother Tucke

Despre produsele adinish puteți citi și la Adelina Pestrițu. Și ea a avut o experiență plăcută cu ele și mă bucur că devin din ce în ce mai populare în România, pentru că vă spun foarte sincer, merită. Nu pot să vă spun că am slăbit de la ele, dar îți strâng și susțin pielea, te ajută  să îți revii mai repede, să scapi de aspectul de piele flască și împiedici grăsimea să se reverse.

În afară de nașterea naturală (care face procedul de recuperare mai rapid) pilates, tratamente, mâncat sănătos, pentru a asigura prin alăpare toți nutrienții de care are nevoie bebe, și produsele de care v-am vorbit momentan nu mai fac nimic deosebit. Sunt în continuare foarte activă și cu trei copii, vă dați seama, sunt toată ziua în priză.

Îmi doresc să slăbesc, aș vrea să fiu suplă până mâine dacă se poate, așa să dau din degete, însă știu că nu e posibil. M-am îngrășat în 9 luni, iar asta înseamnă că de tot atâtea luni va avea nevoie corpul meu să își revină. V-am zis, nu țin dietă, nu mă înfometez. Singurul lucru pe care pot să îl fac, pentru că deja mă simt bine, este pilatesul. M-a ajutat pe timpul sarcinii să fiu în formă, a făcut nașterea mai ușoară (dacă nu ați văzut vlogul de la naștere, puteți să îl vedeți aici) și mă ajută și acum.

Fiecare dintre noi ar trebui să fie conștientă de atuurile pe care le are. Eu am avut dintotdeauna picioarele subțiri, așa că zonele pe care a trebuit să le acopăr au fost șoldurile și burtica. Și atunci îmi iau haine care să îmi pună în evidență picioarele în evidență. Uitați-vă în oglindă și vedeți care sunt zonele pe care le iubiți la voi. Da, știu… Ar trebui să ne acceptăm așa cum suntem, să ne iubim și să ne apreciem corpul. Dar și să avem grijă de el și să ne punem în evidență zonele potrivite.

Voi ce trucuri ați folosit pentru a ascunde kilogramele în plus?

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

10 comentarii pe “Cum mi-am revenit așa ușor după naștere

  1. Mirabela Matei says:

    Nici eu nu am un truc anume încerc să fac mișcare zilnică, multe fructe si legume proaspete! După 2ani sunt mult mai slabă ca atunci înainte de a rămâne însărcinată.
    O seara deosebită îți doresc!❤

  2. Hortensia Stefan says:

    Trebuie sa spun ca am luat 24-25kg la primele doua sarcini. Am luat atatea kilograme desi faceam f mult sport; mancam vegetarian, iar starea mea era una foarte buna; nu simteam ca-s insarcinata.

  3. Cleopatra Nedelcu says:

    Eu am folosit 3 săptămâni o simpla centura post-natala, ca sa se tragă burta lăsată, slabisem 8 kg intr-o săptămâna de la naștere, ce cred eu e ca eliminasem retentia de apa. Acum mănânc absolut ce vreau și am 52 kg(cam 50 am aproape constant). Pot sa dau meritul copilului meu și alăptării, care m-a scos din zona de confort si ard calorii fără sa merg la sala, deși o mai frecventez. Oricum am schimbat total stilul de viața ca sa ofer exemplu copilului. De aceea mai îndemn mămicile sa alăpteze și sa facă aproape orice împreuna cu bebelusul( nu ma refer sa ii ducem in toate locurile dar sa își adapteze cât mai mult activitățile in funcție de cât pot cu cele compatibile lui).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.