Cel mai bun remediu anti-stres are culoarea mov

Cel mai bun remediu anti-stres are culoarea mov: lavanda

lavanda-somnoroasa-1024x724-9465987

 

 

 

 

Întotdeauna m-am întrebat de ce omul modern este guvernat de zodia stresului, când lavanda a fost inventată de acum 2500 de ani și cumva, parcă, unii dintre noi încă nu am ajuns să o descoperim nici până azi. Pe mine, însă, lavanda, parcă m-a ghidat ca o amprenta olfactivă din copilărie și, într-un anume sens, a rămas pentru mine un miros al copilăriei. Un miros pe care îl asemăn stării de bine, de siguranță, de natură, de relaxare. Și care, la vârsta maturității, mi s-a revelat și sub aspectul său extrem de benefic asupra minții și corpului nostru.

Apropo, știați că lavanda sau așa-zisa noastră levănțică era una dintre ierburile sfinte care serveau la prepararea Esenței Sfinte menționate în Biblie, în “Cântecul lui Solomon”? De altfel, din Antichitate și până astăzi, întrebuințările și pildele creionate în jurul ei sunt nenumărate.

Făcând parte din familia mentei, lavanda continuă să fie cultivată din Europa până în Australia, Noua Zeelandă, America de Sud și de Nord.

Sigur o vedeți vândută acum la fiecare colț de stradă și în fiecare piață, așa că profitati de sezon și cumpărați, indiferent de cum alegeți să o folosiți. Dincolo de aspectul estetic și olfactiv, lavanda are efecte vindecătoare pe care e bine să le aveți în vedere.

  • Calmează stomacul, mintea și pielea
  • Combate mătreața (aici folosiți, bineînțeles, uleiul esențial de lavandă)
  • Reduce bacteriile nesănătoase din stomac, combătând, astfel, balonarea și ajutând la o bună digestie
  • Scade bătăile inimii și presiunea sângelui, ceea ce o transformă în relaxantul ideal
  • Calmează pielea iritată sau înțepăturile
  • Conține fitonutrienti, așa că folosiți din plin în diferite preparate celebrele herbes de Provence, din care face parte și lavanda

Florile uscate de lavandă sunt “stocate”, de cele mai multe ori, în săculeți și puși în șifonier sau în sertare, pentru un miros proaspăt și curat, dar și ca o strategie naturală anti-molii.

Nu ar trebui să va lipsească nici uleiul esențial de lavandă, care este un minunat dezinfectant, antiseptic și antiinflamator, dar și instrumentul perfect în aromaterapie. Este folosit, de asemenea, la nivel intern, în probleme precum indigestie. Totodată, calmează durerile de cap, migrenele și răul de înălțime sau de mare, atunci când este aplicat pe tâmple. Pentru un somn relaxant și relaxat, adăugați într-un vas cu apa ulei esențial de lavandă și țineți-l pe noptieră.

FOLLOW ME

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.