Câtă apă ar trebui să bea un copil pe zi

Hidratarea este mereu importantă, indiferent de anotimp. Mai ales în timpul verii, copilul fiind expus la temperaturi ridicate are nevoie de și mai multă apă pentru a face față situațiilor meteorologice. Știi deja că adulților le este recomandat să bea cel puțin 2 litri de apă, însă în cazul copiilor poate fi diferit.

Așadar, câtă apă ar trebui să bea un copil?

Recomandările pentru o hidratare corespunzătoare se referă la consumul de lichide pe zi. Prin lichide nu ne referim doar la apă. În această categorie pot intra și ceaiurile, supele, laptele, sucurile naturale de fructe și chiar și legumele și fructele bogate în apă (spre exemplu citricile, pepenele, roșiile)
În medie, un copil are nevoie de 1 litru și jumătate de lichide pe zi, bineînțeles în funcție de vârsta pe care o are.

Astfel, în funcție de vârstă putem spune că:

Copiii de 1 – 3 ani au nevoie de 1,3 litri de lichide (băuturi și alimente).

Copiii de 4 – 8 ani au nevoie de 1,6 litri de lichide (băuturi și alimente), dintre care 1,1 – 1,3 litri să fie băuturile.

FOLLOW ME

De la vârsta de opta ani, se poate face o diferențiere bazată pe sexul copilului, astfel:

Fetițele între 9 și 13 ani au nevoie 1,9 litri de lichide (băuturi și alimente), dintre care 1,3 – 1,5 litri să fie băuturile.

Băiețeii între 9 și 13 ani au nevoie de 2,1 litri de lichide (băuturi și alimente), dintre care 1,5 – 1,7 litri să fie băuturile.

După 14 ani, copiii vor avea nevoie de aproximativ 2,6 litri de lichide pe zi.

Unele situații prin care poate trece copilul pot schimba aportul de apă cerut de corp, astfel:

Febra și alte afecțiuni medicale pot crește nevoia organismului copilului de apă, iar o vreme rece poate reduce această nevoie.

În orice situație, trebuie să știi câte lichide a consumat copilul pe parcursul zilei.

Cum să îți dai seama că cel mic e bine hidratat?

Ca să îți dai seama că cel mic s-a hidratat corespunzător într-o zi, verifică dacă urina copilului e deschisă la culoare și inodoră.

Motivele pentru care copilul trebuie să se hidrateze corespunzător sunt destul de simple și logice, după cum urmează:

Apa reprezintă 75% din totalul greutății unui copil( în cazul adulților apa reprezintă 60%)

Temperatura organismului nu trebuie neglijată. Apa menține o temperatură constantă în organism.

Apa ajută mușchii să funcționeze corect.

Lubrifiază încheieturile

Apa poate creşte nivelul de concentrare

Ajută la menținerea greutății

Reduce riscul bolilor cronice

Reduce riscul constipației sau infecțiilor de tract urinar

Hidratează corpul. Deshidratarea poate duce chiar și la deces.

Și totuși uneori poate fi destul de greu să faci un obicei din consumul lichidelor pentru copil. Iată cum poți să faci asta:

Dă-i să bea apă în fiecare dimineață pe stomacul gol până își face un obicei.

Asigură-te că are mereu o sticlă de apă la el sau un pahar la îndemână.

Alege o sticlă de apă atractivă pentru un copil ( cu un design amuzant, colorat)

Fii un exemplu și bea apă în fața lui.

Articolul a fost publicat in LIFESTYLE si etichetat cu .
Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.